Copiii din parohia "Sfântul Ierarh Nicolae" - Poieni, Protopopiatul Iaşi 2, de anul trecut, au un obicei. Ei vin, cu regularitate, să vadă piesele de teatru puse în scenă la Iaşi. Ei au vizionat întâi spectacolele de la Teatrul Luceafărul din Iaşi, apoi au aplaudat premierele Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi.
Ideea de a aduce copiii la teatru a fost a părintelui paroh Cristinel-Gheorghiţă Severin, care a considerat această acţiune ca o formă de recompensă pentru cei care participă la slujbele bisericii şi la activităţile derulate săptămânal.
"A devenit o obişnuinţă ca lunar să ne rezervăm locuri atât la Teatrul Luceafărul din Iaşi, cât şi la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri". În perioada verii, când actorii sunt în vacanţă, mergem la film, în excursie sau la muzeele din oraş. Odată am fost la Grădina Zoologică din Bârlad. În lunile când din punct de vedere financiar stăteam mai puţin bine am venit în Iaşi, ne-am închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi am avut apoi un program de recreere. Copiii intră într-un soi de rutină zilnică. După ce merg la cursurile şcolii se întorc acasă, iar după ce-şi fac temele petrec foarte mult timp în faţa calculatorului sau în faţa televizorului. De aceea m-am gândit să-i duc la teatru. În acest scop, lunar, alocăm din bugetul parohiei sume pe care mai apoi le întregesc cei care ne sprijină în activităţile noastre şi iubesc copiii", ne-a spus pr. paroh Cristinel-Gheorghiţă Severin.
Teatru şi pentru părinţi
Demersul părintelui paroh a fost susţinut de primarul comunei Schitu-Duca, Mihai Mihalache, de avocatul Dumitru Olaru şi de prof. univ. dr. Cristian Comisu, şeful disciplinei Poduri din beton armat din cadrul Facultăţii de Construcţii a Universităţii Tehnice "Gh. Asachi" din Iaşi, care au fost de acord să asigure transportul.
"În luna decembrie au fost patru ieşiri cu copiii. Am fost la un concert de colinde la Filarmonica din Iaşi şi la Teatrul Naţional. În altă seară am venit în Iaşi pentru a ne bucura de imaginea oraşului luminat, după ce ne-am închinat moaştelor Sfintei Parascheva din Catedrala mitropolitană din Iaşi. Considerând că ne adresăm prea mult Primăriei şi Şcolii, ne-am gândit să mergem cu maşinile enoriaşilor cărora le-a plăcut foarte mult la teatru. Ulterior a venit solicitarea din partea lor de a organiza ieşiri şi cu părinţii. Ideea m-a bucurat şi am organizat o ieşire la care s-au înscris peste 100 de persoane care doreau să meargă la teatru. Enoriaşii au mărturisit faptul că nu au mai fost la o piesă de teatru de zeci de ani. Oamenii înţeleg astfel că Biserica nu înseamnă doar rugăciunea de la biserică, ci înseamnă comuniune şi o relaţie cât mai bună între preot şi enoriaşi", ne-a mărturisit pr. paroh Cristinel-Gheorghiţă Severin.
Cercuri de pictură şi muzică
Cu sprijinul prof. Cristina Costin, care face parte din Corul Filarmonicii de Stat Moldova Iaşi, în parohia Poieni a fost înfiinţat şi un cor. Întâlnirile cu tinerii şi copiii din cor au loc în fiecare săptămână, timp de trei ore.
Rezultatele s-au concretizat deja, astfel că răspunsurile liturgice la strană sunt date în fiecare duminică de copii şi tineri.
Ana-Maria Axinte, absolventă a Facultăţii de Teologie "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, secţia Patrimoniu-cultural, şi-a manifestat disponibilitatea de a-i ajuta pe copii să înveţe să picteze. În fiecare sâmbătă, Ana-Maria Axinte se întâlneşte cu copiii timp de două ore, învăţându-i să picteze chipurile sfinţilor.
"Ambele doamne aduc de foarte multe ori materiale de acasă. Pentru a încununa toate aceste eforturi, am organizat o expoziţie cu vânzare anul trecut pe 8 septembrie, de ziua hramului bisericii noastre. Banii rezultaţi i-am pus deoparte pentru ca în vacanţa de vară să organizăm o tabără la mare care să cuprindă şi vizitarea mănăstirilor din Dobrogea", a declarat pr. paroh Cristinel-Gheorghiţă Severin.
În fiecare sâmbătă după-amiază se desfăşoară proiectul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor", care este urmat de slujba Vecerniei la care participă, pe lângă credincioşi, micii cateheţi şi tinerii.
"Este o bucurie imensă să vezi biserica plină de copii care se roagă împreună"
În fiecare post de peste an, în Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" - Poieni se oficiază Sfânta Liturghie doar pentru copii. Micii enoriaşi sunt receptivi, ştiind că slujba este oficiată în mod special pentru ei. "La această slujbă participă copiii, ei cântând la strană, urmând ca la final să se împărtăşească, după ce se spovedesc. E o atmosferă foarte frumoasă, mai ales că de cele mai multe ori au participat şi cadrele didactice. Este o bucurie imensă să vezi biserica plină de copii care se roagă împreună", a afirmat pr. paroh Cristinel-Gheorghiţă Severin.
La biserică vin constant în jur de 70 de copii, care provin din familii cu venituri mici sau foarte mici. Ei sunt ajutaţi să facă lucruri pe care nu le-ar face cu ajutorul familiei. "După ce am fost la teatru au venit la mine câţiva dintre copii şi m-au întrebat ce şcoală trebuie să facă pentru a ajunge actori. Mi-am dat seama că mi-am atins scopul şi anume acela de a le oferi copiilor modele, altele decât cele pe care le întâlnesc la şcoală, în parohie sau acasă", a adăugat pr. paroh Cristinel-Gheorghiţă Severin.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 647
Id: 12959
Data: Apr 12, 2011
Imagine:
La sediul Protopopiatului Botoşani s-a desfăşurat ieri întrunirea lunară cu preoţii. Discuţiile s-au axat pe activităţile pastoral-misionare din Săptămâna Patimilor şi Săptămâna Luminată. "Am recomandat preoţilor suplinitori să .....
Data: Apr 12, 2011
În parohia Icuşeni, Protopopiatul Botoşani, a avut loc duminică, 10 aprilie, întrunirea Cercului pastoral-misionar "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Vorona. După cum ne-a relatat pr. paroh Adrian Secrieru, cu acest prilej au fost .....
Data: Apr 12, 2011
Consiliul Europei este o organizatie internationala, interguvernamentala si regionala, care reuneste state democratice ale Uniunii Europene, precum si alte state din centrul si estul Europei. Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg. Scopurile acestei organizatii sunt integrarea .....
Data: Apr 12, 2011
In sedinta din data de 29 octombrie 2010, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a apreciat necesara infiintarea unui Consiliu Consultativ al Cultelor din Romania. In cadrul acestui for, reprezentantii cultelor din tara noastra vor coopera in prevenirea conflictelor interreligioase si .....
Data: Apr 12, 2011
Centrul de Pelerinaj Sfantul Apostol Pavel si Agentia Basilica Travel ale Patriarhiei Romane organizeaza, in perioada 25 - 30 aprilie, un pelerinaj la Constantinopol si Insula Patmos. In program este inclusa si vizitarea Catedralei si a Sediului Patriarhiei Ecumenice. Pelerinul va avea .....
Data: Apr 12, 2011
A.S.C.O.R. Bucuresti organizeaza, joi, 14 aprilie, o noua intalnire cu tinerii. Conferinta cu tema Atitudinea Sfintilor Parinti in fata culturii epocilor va fi sustinuta de Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop - vicar patriarhal, si va avea loc in Amfiteatrul Mare al .....
Data: Apr 12, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).