In perioada 8-10 ianuarie, Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, raspunzand invitatiei Preasfintitului Parinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria, a efectuat o vizita frateasca, cu caracter misionar si cultural, la romanii ortodocsi din Budapesta, impreuna cu alti clerici si cu grupul psaltic Katharsis al Episcopiei Caransebesului, informeaza Biroul de Presa al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria.In contextul bunei colaborari intre cele doua Eparhii si al sprijinului pastoral-misionar atat de necesar si de binevenit oferit de Eparhii din Romania pentru romanii ortodocsi din jurul granitelor si din diaspora, a avut loc si aceasta activitate pastoral-misionara si culturala, desfasurata de Preasfintitul Parinte Episcop Lucian al Caransebesului si de binecunoscutul pentru romanii din Ungaria si apreciatul grup psaltic Katharsis , care a impresionat din nou, vreme de doua zile, pe toti cei care au avut fericita ocazie sa fie prezenti la manifestarile prezentate, atat din punct de vedere liturgic, cat si cultural.Astfel, sambata, 8 ianuarie 2011, a fost sarbatorit hramul Asezamantului Monahal Romanesc din capitala Ungariei, inchinat Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul, prin Sfanta Liturghie Arhiereasca savarsita impreuna de catre cei doi Ierarhi: Preasfintitul Parinte Episcop Lucian al Caransebesului si Preasfintitul Parinte Episcop Siluan al Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria, in fruntea unui sobor de preoti si diaconi din cele doua Episcopii, intre care s-a numarat Parintele Arhimandrit Calinic, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria, raspunsurile liturgice fiind date de catre grupul psaltic Katharsis condus de Alin Buliga. La sarbatoarea de la Capela Romaneasca din Budapesta au fost prezenti multi credinciosi, iar Parintele Singhel David Pop, Conducatorul Asezamantului Monahal Romanesc care functioneaza in incinta aceluiasi imobil, a fost hirotesit Protosinghel, pentru activitatea pastoral-misionara deosebita desfasurata in mijlocul credinciosilor romani din Budapesta, impreuna cu monahiile care alcatuiesc obstea acestei Manastiri Romanesti din Budapesta. La eveniment a participat, de asemenea, Doamna Irina Comaroschi, Ambasadorul Romaniei la Budapesta si alti membri din personalul Ambasadei.In seara aceleasi zile, cu sprijinul Doamnei Director Brandusa Armanca si a Domnului Director Adjunct Barta Csaba, la Institutul Cultural Roman din Budapesta, grupul psaltic Katharsis a prezentat un minunat concert de muzica bizantina, inspirat din compozitiile marilor melozi ai Bisericii Ortodoxe, din secolele XII-XIII, dar si ale celor mai reprezentativi compozitori romani mai noi, (precum Macarie Ieromonhul si Anton Pann). In partea a doua a acestei manifestari culturale, la care a participat un numar record de spectatori romani, dar si maghiari, interesati de muzica bizantina, oaspetii de la Caransebes, si in special conducatorul grupului, Alin Buliga, impreuna cu talentatul elev seminarist Eusebiu Esanu din Caransebes, au prezentat si un program artistic de inalta tinuta, de muzica si poezie romaneasca pe versurile Poetului National Roman Mihai Eminescu, inainte cu cateva zile de aniversarea zilei de nastere a poetului, pe 15 ianuarie.Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Marc Golovcov, Arhiepiscopul Eparhiei Ortodoxe Maghiare din Budapesta, si chiar daca acesta nu a putut fi prezent, Sfanta Liturghie din Duminica de dupa Botezul Domnului (9 ianuarie a.c.) a fost savarsita de catre Preasfintitii Parinti Episcopi Lucian al Caransebesului si Siluan al Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria in Catedrala Ortodoxa Maghiara din piata Petofi, din Budapesta, in fruntea unui sobor de preoti si diaconi romani si maghiari, atat de la Catedrala Ortodoxa Maghiara, cat si de la Caransebes si din Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria, raspunsurile liturgice fiind date pe rand de grupul psaltic Katharsis si de grupul coral al Catedralei. Atat credinciosii Catedralei Ortodoxe Maghiare, cat si credinciosii Parohiei Romanesti si Asezamantului Monahal Romanesc de la Budapesta, reuniti in numar mare la acest eveniment liturgic deosebit, care a exprimat intr-un mod concret comuniunea frateasca inter-ortodoxa, au fost cu adevarat incantati de sarbatoarea la care au fost facuti partasi. La evenimentul cultural de la Institutul Cultural Roman din Budapesta, cat si la Sfanta Liturghie Arhiereasca de la Catedrala Ortodoxa Maghiara din Budapesta, au onorat cu prezenta lor Doamna Irina Comaroschi, Ambasadorul Romaniei la Budapesta si Domnul Alexandru Codreanu, Ambasadorul Republicii Moldova la Budapesta.In aceeasi zi de duminica au mai fost vizitate Paraclisul Ortodox Grec din Budapesta al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, unde cei doi Ierarhi si insotitorii lor au fost primiti de preotul slujitor al acestui paraclis, dar si Biserica Ortodoxa Sarba, aflata tot in Budapesta, nu departe de Paraclisul grecesc vizitat.In cele doua zile deosebite, petrecute in comuniune frateasca de oaspetii din Caransebes si de gazdele lor din Ungaria, au mai fost vizitate si alte obiective bisericesti importante din capitala Ungariei, precum Bazilica Romano-Catolica Sfantul Ştefan si Bazilica lui Matei Corvin.Atat prima, cat si cea de a doua zi misionara si culturala, realizate cu sprijinului Ierarhului si al oaspetilor de la Caransebes, au fost zile de mare sarbatoare si bucurie pentru comunitatea ortodoxa romaneasca din capitala Ungariei, dar si pentru toti ceilalti oaspeti prezenti la aceste evenimente.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 700
Id: 11253
Data: Jan 11, 2011
Imagine:
Anul 2011 a fost proclamat ca 'An omagial al Sfantului Botez si al Sfintei Cununii, in Patriarhia Romana'. Pentru Episcopia Caransebesului este si anul comemorarii a 70 de ani de la intronizarea episcopului Veniamin Nistor in demnitatea de ierarh al Caransebesului, informeaza Ziarul Lumina , .....
Data: Jan 11, 2011
De Boboteaza, cand primim de la Dumnezeu 'harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului', Preasfintitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca in cea mai veche vatra sihastreasca din Bihor, Manastirea Izbuc, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, in biserica .....
Data: Jan 11, 2011
La Casa de Cultura din Targu Frumos a avut loc sambata, 8 ianuarie, concursul interjudetean de cantece religioase 'De la ingeri pentru ingeri', editia I, informeaza Ziarul Lumina . Manifestarea a fost organizata de Şcoala Generala 'Garabet Ibraileanu' din Targu Frumos, in colaborare cu .....
Data: Jan 11, 2011
Inalt Preasfintitul Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfanta Liturghie duminica, 9 ianuarie, la Biserica 'Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil' din centrul orasului Medias. Dupa slujba, Mitropolitul Ardealului l-a prezentat oficial pe parintele Ovidiu Ioan Gaban, slujitor la .....
Data: Jan 11, 2011
Agentia de pelerinaj 'Basilica Travel' si Centrul de pelerinaj 'Sfantul Apostol Pavel' ale Patriarhiei Romane organizeaza, in perioada 21-27 ianuarie, un pelerinaj in Israel, informeaza Ziarul Lumina . Calatoria va avea loc cu prilejul sarbatorii Sfantului Teodosie cel Mare, incepatorul .....
Data: Jan 11, 2011
La Biserica 'Şerban Voda' din Protoieria III Capitala a avut loc duminica, 9 ianuarie, un simpozion dedicat marelui nostru poet national Mihai Eminescu. 'La Simpozionul 'Mihai Eminescu - poetul eponim al natiei romanesti' au participat numerosi copii de la Şcolile 103, 109, 110 din Bucuresti, .....
Data: Jan 11, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).