Voluntarii Arhiepiscopiei Iașilor se pregătesc pentru formările tinerilor din parohii

Noi voluntari ai Arhiepiscopiei Iașilor se pregătesc pentru a susține seminarele de formare dedicate tinerilor din parohii. Proiectul este coordonat de Departamentul pentru tineret al eparhiei.

Cei 50 de noi voluntari inscriși in program au participat la o sesiune specială de formare, in care le-au fost transmise principiile de bază ale comunicării cu tinerii. Intalnirea a avut loc la finalul săptămanii trecute la Muzeul Mitropolitan Iași.

Proiectul „Seminare de formare pentru tinerii din Arhiepiscopia Iașilor” este o continuare a intalnirilor incepute anul trecut, de care au beneficiat tineri din 105 parohii.

Anul acesta, organizatorii iși propun să realizeze 95 de seminare in parohiile care nu au mai beneficiat de aceste activități, in lunile martie-noiembrie 2024.

„Scopul acestui proiect este de a-i pune impreună pe tinerii din comunități intr-o activitate care să ii provoace, să ii scoată din mediul lor de confort (…). Ne dorim ca după aceste seminare, tinerii să aibă inițiative in dezvoltarea unor activități și proiecte in parohiile lor”, a declarat Grigorie Pijin, coordonatorul proiectului.

Activitatea cu tinerii din fiecare parohie este concepută pe durata a două zile (16 ore de interacțiune), in care se vor aborda teme despre comunicare și lucru in echipă. Seminarele se adresează adolescenților care au mai mult de 14 ani, iar fiecare grup va avea maxim 20 de participanți.

Foto credit: Doxologia


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 126

Id: 80478

Data: Mar 8, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).