Optzeci de copii din localitatea ilfoveană Moara Vlăsiei au primit daruri, duminică, 19 decembrie. Acțiunea a fost organizată în cadrul Campaniei „Implică-te, împreună reușim mai mult!”, desfăşurată de voluntarii Catedralei Naționale.
Referitor la modul de desfășurare a evenimentului, Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale a precizat:
„Încă o dată, am adus bucurie în această parohie pe care o vizităm destul de des, asta pentru că, de fiecare dată suntem foarte bine primiți aici. Atât de copii, cât și de persoanele pe care le sprijinim în mod constant. Activitatea de astăzi a fost cu totul deosebită pentru că acești copii nu se așteptau să fim prezenți aici, nici părinții acestora nu se așteptau, nici chiar preoții de la această parohie”.
„Ne-am anunțat venirea cu 3 ore înainte de a ajunge în această localitate. Am venit cu daruri pentru cei 80 de copii care au participat la această activitate. Bineînțeles, l-am adus cu noi pe Moș Crăciun. Acesta le-a adus o și mai mare bucurie, deoarece cum a coborât din mașină l-au îmbrățișat, au făcut poze cu acesta. A fost o bucurie deosebită și vedeți cât de mult se mobilizează comunitățile atunci când se organizează astfel de evenimente”.
![](https://basilica.ro/wp-content/uploads/2021/12/13-890x500.jpg)
Preotul Cornel Enache de la Parohia Moara Săracă a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea activității.
„Nu ne așteptam să-l vedem chiar atât de aproape pe Moș Crăciun. A fost o surpriză frumoasă, nespus de mare pentru copii, care, cum au aflat că vine moșul au început să se anunțe prin toate mijloacele posibile Vine Moș Crăciun, vine moșul!”.
„A fost o zi formidabilă și un eveniment extraordinar pe care l-au organizat voluntarii Catedralei Naționale că l-au adus pe Moșul în mijlocul nostru”.
De la începutul acestei luni au fost oferite daruri pentru aproximativ 1.320 de copii din județele: Prahova, Galați, Vaslui, Olt, Teleorman și Ilfov.
Din martie anul trecut și până în prezent, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat 361 acțiuni în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”.
Foto credit: Voluntarii Catedralei Naţionale
Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 273
Id: 75737
Data: Dec 24, 2021
Imagine:
„În vremurile de încercare pe care le trăim, bine este să ne învățăm a chema, cu încredere, Numele Domnului, în toată vremea și în toate circumstanțele prin care ne este dat să trecem”, îndeamnă Episcopul Siluan al Italiei în Pastorala de Crăciun 2021.
„Sfântul .....
Data: Dec 24, 2021
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a primit în ziua de Ajun, la Reşedinţa Patriarhală, pe slujitorii şi psalţii Catedralei Patriarhale, care au binevestit Naşterea Domnului Iisus Hristos.
Binevestitorii au fost întâmpinaţi de Patriarhul României în Salonul .....
Data: Dec 24, 2021
Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a explicat în Pastorala de Crăciun care a fost motivul pentru care Fiul lui Dumnezeu a trebuit să se nască și să devină om.
„Dumnezeu și-a trimis Fiul pe pământ de dragul oamenilor. A luat .....
Data: Dec 25, 2021
În ziua de Crăciun a anului 1951 a trecut la cele veşnice Părintele Gherasim Iscu, unul dintre mărturisitorii care au suferit în timpul regimului comunist ateu.
În anul 2021, la 70 de ani distanţă, a fost inclus în
Data: Dec 25, 2021
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a îndemnat la Patriarhie, de sărbătoarea Naşterii Domnului 2021, să-I oferim lui Hristos cele mai preţioase daruri.
Darurile credincioşilor
Patriarhul a explicat că Hristos nu doreşte ca noi să aducem aur, smirnă şi .....
Data: Dec 25, 2021
„La Praznicul Împărătesc al Naşterii Domnului auzim glasul lui Dumnezeu ca un vuiet de ape multe, prin cuvintele cântării îngereşti: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2:14), a spus Preasfinţitul Părinte .....
Data: Dec 25, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 1
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 7
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 10
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 4
Marturii si evocari - Parintele Grigorie Babus - episodul 3
Marturii si evocari - Preoti romani eroi in Primul Razboi Mondial - episodul 2
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).