Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au dus 60 de elevi din localitatea Drăgănești, Prahova, in excursie la Baza 90 Transport Aerian Otopeni.
Tinerii au putut vedea de aproape elicopterele și avioanele din dotarea bazei aeriene și li s-au oferit informații generale despre ce presupune meseria de pilot.
„De obicei, copiii privesc avioanele și elicopterele pe cer, dar de data aceasta au avut ocazia să se urce intr-un avion, să exploreze un elicopter și să afle mai multe lucruri utile despre acest domeniu și despre meseriile din aviație. Ceea ce ne-a bucurat cel mai mult a fost faptul că acești copii au rămas cu informații valoroase și cu o amintire frumoasă. Ei au nevoie să iasă din mediul in care trăiesc și să descopere lucruri și meserii noi, care să le lărgească orizonturile”, a spus Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor.
Activitatea a avut loc la finalul săptămanii trecute și face parte din proiectul „Ajutor pentru elevi” in cadrul căreia se desfășoară un program de mentorat pentru tinerii care au nevoie de consiliere in alegerea profesiei.
„Această activitate va rămane in inimile multora dintre acești copii, și ne-am dori ca, pentru viitorul Forțelor Aeriene Romane, măcar unul dintre ei să indrăgească această armă. Ne bucurăm că ei sunt receptivi la această activitate. De foarte multe ori, copiii, cand văd lucruri excepționale față de cele pe care le urmăresc zi de zi, iși doresc și ei, la randul lor, să aibă același vis pe care omul l-a avut dintotdeauna: să zboare asemenea ingerilor din cer”, a spus pr. Mihai Iftime de Baza 90 Transport Aerian Otopeni.
La finalul vizitei, cei 60 de copii au primit cate un rucsac cu rechizite pentru noul an școlar din partea Voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale.
„Copiii au fost profund impresionați – au văzut avioane și elicoptere de aproape, au stat de vorbă cu cadrele militare și s-au bucurat enorm de această activitate. Am văzut copii foarte fericiți atunci cand au urcat in cabina pilotului și cand au văzut motoarele; a fost o experiență care i-a incantat peste măsură”, a relatat pr. prof. Mihail Daniel Ristea de la Școala Gimnazială Drăgănești, județul Prahova.
Foto credit: �Voluntarii Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 62
Id: 81848
Data: Sep 12, 2024
Imagine:
Protopopiatul Sector 2 Capitală a organizat marți o acțiune social-filantropică, ai cărei beneficiari sunt 120 de elevi de la Școala Gimnazială ..... Data: Sep 12, 2024 |
Mitropolitul Ioan al Banatului a binecuvantat joi noul sediu destinat invățămantului teologic de la Liceul Ortodox „Sfantul Antim Ivireanul” din ..... Data: Sep 12, 2024 |
In data de 11 septembrie se implinesc 20 de ani de la trecerea la Domnul a Patriarhului Petros al VII-lea, ca urmare a unui accident aviatic petrecut deasupra Mării ..... Data: Sep 12, 2024 |
Cărți vechi din opera Sfantului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, au fost expuse la Muzeul Național al Literaturii Romane (MNLR) la aniversarea a 400 de ani de la ..... Data: Sep 12, 2024 |
Dan Ursu, artist multidisciplinar și fondator Portrete Pictate și Atelier Poteca, a decis să contribuie la strangerea de fonduri pentru Eric Ciocan, un ..... Data: Sep 12, 2024 |
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat calendarul activităților organizate cu ocazia Zilei Pompierilor din Romania ..... Data: Sep 12, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Casimcea, jud Tulcea (12 04 2016)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Valea Stanii, Jud Calarasi (28 04 2015)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Lastuni, jud Tulcea (17 05 2016)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Razboieni, jud Tulcea (29 03 2016)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Sfantul Gheorghedin satul Plopi, jud TR (03 11 2015)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Sf Nicolae, Cucuteni, jud Dambovita (26 01 2016)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).