Zece ani de la canonizarea Sf. Andrei Șaguna, serbați in Marginimea Sibiului: Expoziție de icoane pe sticla

Protopopiatul Sălişte a găzduit vineri, 29 octombrie, vernisajul Expoziţiei „Iconari din Mărginime-Pelerini către acasă. Icoane pe sticlă din colecţia Muşat”.

Prin acest eveniment a fost sărbătorită şi în Mărginimea Sibiului împlinirea a zece ani de la proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, informează Mitropolia Ardealului.

Expoziţia prezintă o parte din din colecţia de icoane pe sticlă a familiei Carmen şi George Muşat. Până în 10 decembrie, vizitatorii pot admira icoanele de o valoare inestimabilă expuse în Centrul cultural-misionar „Ioan Lupaş” de la Protopopiatul Sălişte, opere ale unor mari iconari din Mărginimea Sibiului cum ar fi Vasile Munteanu, Ioan Covaci, Nicolae Oancea, Matei Popa, Ioan Costea-Verman şi Ioan Morar.

Vernisajul a fost transmis live pe pagina de Facebook a Mitropoliei.

Expoziţia aduce publicului veritabile opere de artă sacră transilvăneană, mărturii ale credinţei nestrămutate a românilor din Mărginimea Sibiului, unde au existat adevărate bastioane de apărare a Ortodoxiei în secolul al XVIII-lea şi nu numai.

Credinţa românilor din această zonă a pregătit marea lucrare misionară a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. Sfântul a fost profund legat duhovniceşte de mărgineni şi de locurile acestea binecuvântate de Dumnezeu, unde a slujit adesea. De aceea a și fost înmormântat lângă Biserica „Sfânta Treime” din Răşinari.

Vezi o parte din expoziție prin fotografiile puse la dispoziție de Mitropolia Ardealului:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).