]]>Duminică, 25 octombrie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din orașul Cehu Silvaniei, după cum ne-a precizat Arhid. Adrian Onica. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacucernicul Părinte Ștefan Lucaciu, protopopul Zalăului și părinții acestei biserici, Preacucernicul Părinte Radu Barbor și Preacucernicul Părinte Ioan Șandor. Biserica a fost neîncăpătoare pentru credincioșii micului orășel de la marginea județului Sălaj. După săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit un centru multifuncțional ridicat de parohie, aflat în imediata vecinătate a bisericii. Această clădire a prins contur începând cu anul 2010, valoarea lucrărilor depășind suma de 200.000 lei. Scopul ridicării acesteia a fost acela de a deservi nevoilor sociale ale parohiei, a creerii unui spațiu adecvat pentru desfășurarea activităților de cateheză parohială cu copii și a altor activități. Se dorește, de asemenea, ca pe viitor, aici să funcționeze un centru de zi pentru copii. Situat la congruența judeţelor Sălaj, Maramureş şi Satu Mare, oraşul Cehu Silvaniei a fost atestat documentar pentru prima oară în anul 1313. În acest document apare sub numele de Castrum Cheevar care înseamnă Cetate de pământ. La 1405 localitatea apare sub numele de Chehy. Numele urbei vine de la numele etniei cehe, populaţie de origine slavă cu care românii au venit în contact în secolele trecute. Astfel de toponime sunt frecvente în judeţul Sălaj şi sunt în legătură cu diferite etnii de origine slavă: sârbi, cehi sau croaţi. Cehu Silvaniei și-a primit titulatura de oraș în urma reformei administrative din anul 1968. În ceea ce privește biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Cehu Silvaniei, amintim că lucrările de construcție la acest locaș de cult s-au derulat pe parcursul a mai multor ani, începând cu anul 1935, sub coordonarea părintelui Ilie Călăuz. Sfinţirea bisericii s-a făcut în 1959 de Preasfinţitul Părinte Valerian Zaharia, Episcopul Oradiei. Alte lucrări au fost efectuate de-a lungul timpului sub păstorirea preoţilor Mihai Tostogan şi Ştefan Vădeanu, lucrări care s-au încheiat o dată cu binecuvântarea bisericii de către Preasfinţitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei, la 14 octombrie 1984. Lucrările ulterioare, efectuate sub păstorirea actualului paroh, Radu Barbor, au fost binecuvântate de către Preasfinţitul Părinte Petroniu la 18 septembrie 2005.
Download: Click for download attached file: Zi de sarbatoare la Cehu Silvaniei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 557
Id: 57364
Data: Oct 26, 2015
Imagine:
]]>Copiii înscrişi în grupa mare a Grădiniţei Căsuţa Piticilor din municipiul Buzău au vizitat, joi, 22 octombrie 2015, Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, după .....
Data: Oct 26, 2015
]]>La Mănăstirea Radu-Vodă din Bucureşti a fost oficiată astăzi, 25 octombrie 2015, slujba Sfintei Liturghii de către un sobor de ierarhi format din Înaltpreasfinţitul Părinte Părinte .....
Data: Oct 26, 2015
]]>Vineri, 23 octombrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale si Meridionale, s-a aflat, însoțit de Preasfinţitul Părinte Siluan, .....
Data: Oct 26, 2015
]]>În Duminica a XXIII-a după Rusalii, în Biserica Parohiei Sf. Mucenic Dimitrie - Bălășoieni, Protopopiatul Bolintin, a fost săvârșită Sfânta Liturghie .....
Data: Oct 26, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).