In localitatea Micherechi din Ungaria s-a desfasurat joi, 29 decembrie, la finele anului 2011, o frumoasa zi romaneasca, prilejuita de intalnirea Preasfintitului Parinte Episcop Siluan cu preoti care fac parte din Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria, insotiti de familiile acestora, informeaza Biroul de Presa al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria.Este cea de a doua intalnire de acest gen, dupa cea din anul 2010, de la Apateu (Körösszegapáti) si ea a avut loc la Micherechi (Méhkerék), unde vreme de o zi ierarhul, preotii, familiile lor si alti credinciosi din Micherechi au avut posibilitatea de a participa la o intalnire de suflet, in duh traditional, romanesc, care a inceput prin Sfanta Liturghie Arhiereasca savarsita in biserica satului si a continuat de-a lungul intregii zile, prin bucuria de a fi impreuna, in cuget romanesc, a celor care se ingrijesc de sufletele si nevoile spirituale ale credinciosilor ortodocsi romani care traiesc in Ungaria.La intalnire au participat, de asemenea, domnul Consul General Calin Camarasan, de la Giula si sotia acestuia, iar manifestarea a fost apreciata de toti cei prezenti, care au avut astfel ocazia sa isi impartaseasca impresiile adunate de-a lungul anului trecut, dar si sperantele lor de viitor pentru Noul An, 2012.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 604
Id: 19047
Data: Jan 2, 2012
Imagine:
Duminica, 1 ianuarie 2012, cand Biserica Ortodoxa praznuieste Taierea imprejur cea dupa Trup a Domnului, precum si pe Sfantul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Preasfintitul Parinte Episcop Vincentiu a savarsit Sfanta Liturghie la Catedrala Episcopala Inaltarea Domnului .....
Data: Jan 2, 2012
In cea dintai zi a anului, Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Calinic, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfanta Liturghie in biserica de lemn construita in stil maramuresean, cu hramul Sfantului Vasile cel Mare si care se afla in cartierul Ivancea din municipiul Curtea .....
Data: Jan 3, 2012
Printre invitaţii care au luat loc la prezidiul manifestării s-a numărat şi Înalt Preasfinţitul Părinte Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei.
„Am primit multe distincţii, dar aceasta le întrece pe toate, dintr-un motiv românesc .....
Data: Jan 3, 2012
Anul acesta, întâlnirea a avut loc miercuri 21 decembrie, începând cu ora 10.00, la Centrul Eparhial.
Data: Jan 3, 2012
Botezul Domnului sau Boboteaza, praznuita in fiecare an la 6 ianuarie, alaturi de ziua de pomenire a Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul, 7 ianuarie, marcheaza sfarsitul sarbatorilor dedicate Nasterii Mantuitorului. In Rasarit, pana in a doua jumatate a secolului al IV-lea, Nasterea Domnului .....
Data: Jan 3, 2012
Pe 5 ianuarie este Ajunul Bobotezei. Pentru a intampina cum se cuvine aceasta mare sarbatoare, credinciosii tin post aspru sau chiar post negru, luand numai dimineata Agheasma Mare. Mai multe informații a oferit pentru TRINITAS TV, parintele asist. dr. Nicolae Giolu, profesor la Facultatea de .....
Data: Jan 3, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).