Zile de aur pentru marea familie de pictori bisericesti

Peste 300 de pictori bisericesti din întreaga tara s-au întâlnit zilele acestea la Palatul Patriarhiei în cadrul unor conferinte menite sa aprofundeze si sa promoveze pictura autentic bizantina, care pastreaza valorile traditiei ortodoxe. Dialogurile deschise dintre ucenici, stagiari si pictori de renume au fost pe cât de profunde, pe atât de emotionante, având în vedere relevanta valorii umane, artistice si spirituale. Dintre mentorii tinerilor pictori, ne-au împartasit câteva gânduri Grigore Popescu-Muscel, Claudiu Moldoveanu si Nicolae Sava.Grigore Popescu-Muscel: „Pictorii adevarati trebuie sa stie sa puna în valoare fresca“Pictorul Grigore Popescu-Muscel, vadit emotionat, cu multumirea aceea profunda a maestrului care se bucura de ascensiunea ucenicilor sai, ne-a marturisit: „Toate aceste zile de întâlniri si discutii, eu le consider zile de aur, si asta pentru ca în sfârsit am reusit sa reunim marea familie a pictorilor bisericesti din întreaga tara. Nemarginita mea bucurie consta în faptul ca toate generatiile de pictori si restauratori au acceptat aceasta provocare. Important este sa patrunda în spiritul acestor conferinte si niciodata sa nu renunte, în ideea ca si-au încheiat cariera. Trebuie sa moara ca actorii, pe scena, dar în acelasi timp sa împartaseasca tot rodul experientei de-o viata celor care vin. În prima zi s-au tinut conferinte despre teologia icoanei, minunat lucru, iar cuvântul de aur al Preafericitului a încununat toate aceste discutii cu harul pe care un pictor bisericesc trebuie sa-l caute si într-un final sa-l si gaseasca si sa îl daruiasca prin lucrarea sa.“ Mi-am permis sa-l întreb pe maestru cum le transmite ucenicilor secretele nespuse ale acestei minunate profesii si raspunsul a fost mai mult decât relevant: „Este cel mai potrivit sa-i provocam sa fure aceste taine, ca sa învete sa le si pretuiasca. Constiinta lucrului bine facut trebuie sa primeze nu numai pe perioada santierului, dar si în restul timpului. Pictorii adevarati trebuie sa stie sa puna în valoare fresca. Ei trebuie sa înteleaga ca pictura bisericeasca este o meserie care implica daruire si ca locul muncii lor nu este un santier obisnuit, ci însasi casa Domnului. Eu le tot spun ucenicilor mei: nu trebuie sa se stie ca voi ati pictat, ci ca pe-aici au trecut îngerii. Profesia de pictor bisericesc implica foarte multe sacrificii, pe care acestia trebuie sa le constientizeze înca de la început, când este nevoie de foarte mult studiu individual, ziua santier, iar noaptea studiu, eu asa mi-am facut ucenicia. Cine nu stapâneste metodologia de lucru si nu are capacitatea de a identifica noi si noi metode nu prea se încadreaza în aceasta tagma. Artistul trebuie sa fie viu, trairea lui sa fie permanent pusa în slujba întelegerii picturii. Noi promovam tehnicile care au durabilitate maxima în timp. Sensul acestor conferinte este si acela de a dezmorti pe cei care sunt «anchilozati», cazuti într-o imagine obositoare.“Claudiu Moldoveanu: „Un lucru bine gândit este întotdeauna si bine facut“De la toti cei prezenti la aceasta conferinta profesorul restaurator Claudiu Moldoveanu îsi doreste o comunicare permanenta si o îmbunatatire a nivelului de întelegere a patrimoniului: „Daca pictura din nou implica discutii de specialitate cu un traiect artistic si spiritual, când vorbim despre restaurare, lucrurile se amplifica oarecum, având în vedere ca responsabilitatea pentru valorile mostenite este mult mai mare. Trebuie sa va marturisesc cu tristete ca, din pacate, s-a distrus enorm din patrimoniul nostru bisericesc, motiv pentru care încercam sa comunicam cât mai eficient, astfel încât sa initiem atât pictorii, cât si restauratorii pentru ca acestia sa-si faca treaba cu seriozitate si profesionalism. Am mostenit monumente de o valoare inestimabila, cu o arhitectura taraneasca, laica si bisericeasca, de lemn, asupra carora trebuie sa se intervina, altfel le pierdem. Initiative exista pentru salvarea acestora, dar trebuie sa mai existe si-un oarecare interes din partea autoritatilor locale.“ Ceea ce l-a ajutat enorm în profesie pe restauratorul Claudiu Moldoveanu a fost si faptul ca, fiind absolvent de arhitectura, a pus pe primul plan partea tehnica. Ca fiu de preot, initial se gândise sa urmeze traditia familiei, dar datorita tatalui sau a înteles ca poti ramâne în slujba lui Dumnezeu indiferent de profesia pentru care optezi: „În meseria noastra exista un proces continuu: tot timpul ai ucenici, îi formezi, apoi îsi iau zborul. Eu, la 64 de ani, cât sa mai lucrez pe santier? Vreo zece ani, apoi gata, trebuie sa ma dau cuviincios la o parte si sa le fac loc celor care vin din urma. Dar pentru asta este nevoie ca aceia care vin din urma sa constientizeze daca au vocatie sau nu pentru aceasta profesie. Arhitectura am lasat-o în stand-by si m-am perfectionat prin munca si perseverenta în aceasta meserie de restaurator, unde partea artistica este interesanta, dar esentialul sta în partea tehnica. Îmi face mare placere sa-mi pot proiecta propriile tehnologii de lucru, procesul acesta de tehnologie la un moment dat devine foarte pasional. E bine ca toti cei care sunt astazi aici sa înteleaga ca un lucru bine gândit este întotdeauna si bine facut, iar tinerii sa se obisnuiasca într-un fel cu noptile de studiu, fara de care în restaurare nu se poate face performanta. Am avut si ucenici care au avut curajul ca, în momentul în care si-au dat seama ca nu sunt facuti pentru a fi restauratori, au renuntat. Aceasta meserie nu poate fi facuta decât daca ai vocatie.“Nicolae Sava: „Fara dragostea de Dumnezeu nu vor putea merge mai departe“O prezenta extrem de agreabila a acestei interesante întâlniri este maestrul Nicolae Sava, care i-a bucurat pe toti cei prezenti cu un dialog viu, cald si foarte util pentru cei care doresc sa faca performanta în aceasta profesie nobila. A format generatii întregi de pictori bisericesti. Iata ce ne-a declarat: „Sunt bucuros ca Biserica Ortodoxa Româna a gândit si organizat o astfel de manifestare, în care toate generatiile, de la ucenici, stagiari si pâna la cei mai vârstnici pictori în viata, au ocazia sa se întâlneasca, sa schimbe pareri constructive sau chiar contradictorii, dar care ajuta la progresul picturii bisericesti românesti. Ne dorim ca acest lucru sa se întâmple mai des, ma gândeam chiar sa propun ca astfel de întâlniri sa se organizeze si în eparhii si astfel ar avea o continuitate si ar fi spre folosul tuturor. Este o bucurie fara margini sa vezi ca aceia pe care ai avut prilejul sa-i initiezi în pictura te-au egalat si poate te-au si depasit. Eu cred ca numai un profesor prost nu poate fi depasit de ucenic. Ne despartim cu un gând frumos, unificator, pe care numai credinta îl poate da, pentru ca fara credinta si fara dragostea de Dumnezeu nu vor putea merge mai departe.“(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 7 noiembrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1496

Id: 35302

Data: Nov 7, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).