Ziua internaţională impotriva abuzului şi traficului de droguri 2023: „Oamenii inainte de toate”

„Oamenii inainte de toate: Opriți stigmatizarea și discriminarea, consolidați prevenția” este tema stabilită pentru Ziua internaţională impotriva abuzului şi traficului de droguri 2023.

Incă din anul 1988, Ziua internaţională impotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri este marcată anual la 26 iunie pentru a consolida acţiunea şi cooperarea in realizarea unei lumi fără abuz de droguri.

Romania a ratificat şi a aderat la toate convenţiile internaţionale importante al căror scop este acela de a controla şi de a limita consumul de droguri ilegale, incepand cu Convenţia şi Protocolul cu privire la Opiu, incheiată la Geneva, la 19 februarie 1925, şi promulgată de ţara noastră prin Decretul nr. 1.578/1928, notează Agerpres.

In Romania, instituţia care stabileşte concepţia de ansamblu şi asigură coordonarea unitară, pe baza unei strategii naţionale, a luptei impotriva consumului şi traficului ilicit de droguri este Agenţia Naţională Antidrog (ANA). Cel mai recent Raport Național privind Situația Drogurilor in Romania arată că in 2020 s-a dublat comportamentul de consum frecvent față de anul 2018.

In 2022, la nivel naţional, specialiştii ANA au desfăşurat 20.000 activităţi de prevenire a consumului de droguri in mediul şcolar, familial şi in comunitate, dar şi activităţi punctuale de informare, educare şi conştientizare cu privire la riscurile asociate consumului de substanţe psihoactive, de care au beneficiat peste 700.000 de persoane: preşcolari, elevi, studenţi, cadre didactice, părinţi, asistenţi maternali, copii instituţionalizaţi, specialişti in asistenţă socială, personal medical, consumatori şi foşti consumatori de alcool şi droguri, comunităţile locale, in general.

Problema drogurilor este și in atenția Bisericii, care organizează activități de prevenire in colaborare cu autoritățile. Federația Filantropia a Patriarhiei Romane organizează constant cursuri de formare consilieri in domeniul adicțiilor.

Citește și:

  • Dependența de substanțe incepe cu o problemă a sufletului: Dr. Radu Țincu indeamnă tinerii să nu fugă de realitate
  • Preoteasa Marta Butnaru: Fără sprijinul familiei, adolescentul consumator de droguri pleacă pe un drum fără intoarcere

Sursă foto: brightfuturerecovery.com


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 160

Id: 78593

Data: Jun 27, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).