Ziua Națională pentru Adopție a fost instituită de Parlamentul Romaniei in 2014 pentru a promova acest act nobil.
Anul acesta, legea s-a schimbat in bine pentru părinții adoptivi. Ei vor beneficia de un concediu de două ori mai lung decat pană acum pentru perioada de acomodare a copilului: doi ani. In acest timp, părinții adoptivi vor fi plătiți cu 85% dine media veniturilor nete inregistrate in ultimele 12 luni.
Pe site-ul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție se găsesc toate informațiile referitoare la procesul de adopție in Romania, precum și mărturii emoționante ale unor părinți adoptivi.
O mamă scrie că, după numai patru luni de cand a intrat in familia lor, băiețelul pe care l-au adoptat dintr-o intuiție a inimii a ajuns de la diagnosticul de ușor retard la un coeficient mediu de inteligență.
Aceasta demonstrează ceea ce studiile afirmă deja: că afecțiunea primită de la familie contribuie la dezvoltarea creierului copilului in perioada de creștere.
Marșul pentru viață Romania și Republica Moldova�propune in fiecare an legiferarea inceperii procedurii de adopție din timpul sarcinii, după�modelul australian�și american. Astfel, copilul dat spre adopție nu va mai intra in sistem, ci direct in familia adoptivă. Aceasta ar sprijini și mamele care se confruntă cu o sarcină neașteptată să aleagă viața pentru copiii lor.
Legea australiană prevede o perioadă de moratoriu după naștere, in care mama biologică se poate răzgandi și poate păstra copilul pentru a-l crește ea insăși.
Foto credit: Freepik.com
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 212
Id: 78411
Data: Jun 2, 2023
Imagine:
Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat activități culturale și educative cu ocazia Zilei Copilului. Sute de copii au luat parte la evenimentele organizate miercuri și joi.
Primul eveniment organizat a avut loc in grădina Muzeului .....
Data: Jun 2, 2023
Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților propune un Decalog al copilului cu ocazia zilei de 1 iunie.
Parlamentul Romaniei a stabilit in 2016 ca Ziua Copiilor, 1 iunie, să fi zi liberă națională in care nu se .....
Data: Jun 2, 2023
Misiunea Socială Diaconia invață copiii din parohiile inscrise in proiectul Eco-inițiative cum să dezvolte abilități care să ii ajute in ocrotirea mediului inconjurător.
Jocul „keep cool” ii ajută pe .....
Data: Jun 2, 2023
Mănăstirea Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava și-a cinstit vineri ocrotitorul. Slujba de hram a fost oficiată de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane, iar la final a fost vernisată o expoziție despre Ciprian Porumbescu.
Sfanta .....
Data: Jun 3, 2023
Grupul de pictură și creație „Sfanta Ecaterina” al Protopopiatului Ortodox Huedin a organizat de Ziua Copilului o campanie de strangere de fonduri pentru construirea unui centru de ingrijiri paliative destinat copiilor.
Campania .....
Data: Jun 3, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).