În zece ani de parteneriat cu Selgros Cash&Carry, Biserica Ortodoxă Română a hrănit peste 189.000 de persoane din sute de centre sociale, valoarea totală a produselor alimentare oferite până acum prin programul „Masa Bucuriei” depășind suma de 7,5 milioane de euro.
În Arhiepiscopia Bucureștilor, care include și județul Prahova, prin program sunt asistate în prezent 1.176 de persoane din centrele sociale, căminele pentru vârstnici și cantinele parohiale.
La acestea se adaugă 1.150 de porții de hrană caldă distribuite la domiciliul celor afectați de criza de sănătate Covid-19, program care va continua până la încetarea stării de urgență.
Arhiepiscopia Bucureștilor mulțumește magazinelor Selgros Cash&Carry din București și Ploiești, care fac posibilă distribuirea de zeci de mii de porții de mâncare anual celor vulnerabili.
În cadrul programului, doar în județul Bihor, în perioada 2009-2019, peste 10.000 de persoane vulnerabile (cu dizabilități, vârstnici, copii abandonați, familii fără posibilități) au beneficiat de alimente în valoare de peste 100.000 lei anual, concretizate în pachete, dar și în peste 50.000 de porții de mâncare caldă preparată de serviciile sociale ale Asociației Filantropia Oradea.
Astfel, la peste 10 ani de colaborare, Episcopia Bihorului adresează mulțumiri, în numele beneficiarilor finali, către partenerul care a făcut posibilă această misiune.
La Timișoara, valoarea produselor distribuite în 2019 de către Arhiepiscopie cu sprijinul Selgros România a fost de aproape 330.000 lei, iar în 2020, până la sfârșitul lunii martie, de 32.250 lei. Au fost acoperite parțial nevoile de alimente pentru mai multe servicii sociale ale eparhiei, precum și cele ale unui număr de 180 de persoane identificate prin anchetă socială.
Între timp, rapoartele din acest an arată sute de beneficiari în fiecare eparhie. În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, 890 de beneficiari de la 11 centre sociale au primit alimente în valoare de 13.704 lei.
În județul Bacău, prin Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, au beneficiat de sprijin similar 325 de persoane izolate, vârstnici și membri ai unor familii numeroase, iar în Arhiepiscopia Alba Iulia valoarea produselor alimentare distribuite către 393 de beneficiari a depășit suma de 55.000 de lei.
Prin proiectul Masa Bucuriei, Selgros Cash&Carry pune la dispoziție produse alimentare în termen de valabilitate unităților furnizoare de servicii sociale ale Patriarhiei Române. Compania a văzut în Patriarhia Română cea mai potrivită instituție care poate să distribuie adecvat surplusul de alimente, deoarece cunoaște nevoile celor în dificultate.
Foto: Freepik.com
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 250
Id: 69805
Data: Apr 10, 2020
Imagine:
Urmare a creşterii numărului de persoane infectate cu Covid-19, preoții din Protopopiatul Șimleu Silvaniei au donat 7.500 lei din salariul lor pentru Spitalul Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș”.
Suma este destinată .....
Data: Apr 10, 2020
Episcopul Ignatie al Huşilor a vizitat joi două spitale din judeţul Vaslui, unde a făcut o serie de donaţii. Donaţiile fac parte din Campania .....
Data: Apr 10, 2020
Arhiepiscopul Ioachim al Romanului şi Bacăului a explicat în cel mai recent cuvânt pastoral că zilele de sâmbătă de peste an „îşi găsesc înţelesurile” în sâmbăta învierii lui Lazăr, care anul acesta va fi în 11 aprilie.
„Toate sâmbetele anului liturgic îşi găsesc .....
Data: Apr 10, 2020
Episcopia Severinului și Strehaiei a anunțat activitățile filantropice desfășurate până în prezent în favoarea celor afectați de pandemie. Eparhia a pus la dispoziția autorităților spații pentru carantină, a oferit alimente persoanelor defavorizate și a contribuit financiar pentru .....
Data: Apr 10, 2020
Au trecut 108 ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari duhovnici ai României: părintele Cleopa Ilie
Cu adevărat un dar de la Dumnezeu pentru poporul român, după cum l-a numit Patriarhul Daniel, părintele Cleopa şi-a pus amprenta asupra spiritualităţii .....
Data: Apr 10, 2020
La ora actuală, Suceava este cel mai afectat oraș din țară în ceea ce privește lupta anti-Covid-19.
Pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate și a medicilor, la inițiativa Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și .....
Data: Apr 10, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).