100 de ani de la nasterea Arhiepiscopului Justinian

Se împlinesc 100 de ani de la naşterea Arhiepiscopului Justinian Chira. Ierarhul s-a născut în data de 28 mai 1921, în satul Plopiș din județul Maramureș.

Cu prilejul împlinirii centenarului, Episcopia Maramureșului și Sătmarului organizează mai multe evenimente dedicate Arhiepiscopului Justinian (programul aici).

Arhiepiscopul Iustinian a urmat școala primară în satul natal (1928-1934).

Între 1934-1941 a rămas alături de părinți pentru sprijin în gospodărie, apoi a urmat doi ani cursurile Liceului ortodox „Simion Ștefan” din Cluj.


„Voievodul Maramureşului” a fost un mare patriot, iubind şi apărând valorile spirituale şi culturale ale poporului român.

– Patriarhul Daniel


A intrat frate de mănăstire la Rohia, în 1941, fiind tuns în monahism sub numele de Justinian un an mai târziu.

În data de 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943 preot la Mănăstirea Rohia de Preasfințitul Nicolae Colan, Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului.

A fost numit stareț la Rohia la vârsta de 23 de ani.

Pentru meritele sale în conducerea mănăstirii, la propunerea Preasfințitului Teofil al Clujului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a conferit, în anul 1967, rangul de arhimandrit, iar în anul 1973 a fost ridicat la rangul de arhiereu, fiind ales Episcop vicar la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

În septembrie 1990 a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

În data de 13 decembrie 2009 a fost ridicat la rang de Arhiepiscop onorific, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în Catedrala  Sfânta Treime din Baia Mare.

Arhiepiscopul Justinian a trecut la cele veşnice duminică, 30 octombrie 2016, la ora 10:30, în urma unui infarct miocardic. Slujba de înmormântare a avut loc în data de 3 noiembrie 2016 la Catedrala Episcopală din Baia Mare.

După oficierea slujbei, trupul ierarhului a fost transportat la mănăstirea de metanie, Sfânta Ana – Rohia, unde a fost așezat în locul de veci pe care și l-a pregătit chiar la poarta lăcașului de cult.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 281

Id: 73708

Data: May 28, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).