Agenţia Basilica Travel invită pelerinii să participe la pelerinajele organizate în Grecia.
Pelerinii vor avea posibilitatea să viziteze, printre altele, Biserica Sfântul Dimitrie, Biserica Sfânta Sofia, Catedrala Mitropolitană din Salonic, Complexul Monastic Meteora, Biserica Sfântul Spiridon, Biserica Sfântului Apostol Andrei, Mănăstirea Loutraki, Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou, Eghina închinare la moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul în Mănăstirea Sfânta Treime, Biserica Sfântul Ioan Rusul din Prokopi, Mănăstirea Kato Xenia,Valea Tembi, închinare la moaştele Sfintei Paraschevi în Mănăstirea Sfânta Paraschevi şi multe alte locuri la care au evlavie.
Programele lunii iulie 2021
- Pelerinaj în GRECIA la moaştele Sf. Nectarie, Sf. Ioan Rusul, Sf. Dimitrie, Sf. Efrem Cel Nou – 03 – 08 iulie – program integral;
- Pelerinaj în GRECIA și insula CORFU 10 – 17 iulie – program complet.
Condiţii
La intrarea pe teritoriul elen, turiştii trebui să prezinte:
- Formularul PLF (completat cu minimum 24 ore înainte de plecare)
- Rezultat negativ al unui test PCR sau adeverinţa de vaccinare (14 zile de la rapel).
Agenţia Basilica Travel asigură pelerinii că toate măsurile de siguranţă şi protecţie sunt respectate, iar sănătatea este pe primul loc.
Pelerinii se pot înscrie telefonic la numerele disponibile pe site-ul agentiei Basilica Travel sau la sediile din Bucuresti: strada Doamnei nr. 20 (zona Universitate) sau Colina Bucuriei (bd. Regina Maria nr. 1b, bl. P5B).
Sursă foto: Radio Renaşterea
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 296
Id: 73712
Data: May 28, 2021
Imagine:
Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, împlineşte sâmbătă 58 de ani.
Preasfinţitul Părinte Antonie s-a născut în 29 mai 1963 la Hârbovăţ, raionul Anenii Noi din Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Chişinău, .....
Data: May 29, 2021
Om al dragostei şi al îngăduinţei, un mărturisitor pentru Domnul şi un om în jurul căruia a adiat zefirul sfinţeniei, aşa l-a descris Mitropolitul Andrei pe .....
Data: May 29, 2021
Parohia de limbă română din Praga a vernisat vineri o expoziţie cu fotografii de arhivă pentru a ajuta la reconstruirea lăcaşului de cult distrus de un
Data: May 29, 2021
Au trecut 568 ani de la căderea Constantinopolului, unul dintre evenimentele cruciale din istoria Europei.
În ziua de 29 mai 1453, oștirile comandate de sultanul Mehmed al II-lea cucereau, printr-o ofensivă decisivă, Constantinopolul, după un asediu care a durat .....
Data: May 29, 2021
La împlinirea a o sută de ani de la naștere, Arhiepiscopul Justinian Chira a fost pomenit vineri la Mănăstirea Rohia, locul unde își doarme somnul .....
Data: May 29, 2021
Soldații români înhumați în cimitirul Soultzmatt din estul Franţei vor fi pomeniți sâmbătă, 19 iunie, în ziua
Data: May 29, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvinte cu rost - Duminica 2 dupa Pasti - Duminica Tomii (11 mai 2013)
Cuvinte cu rost - Duminica 3 dupa Pasti - a Mironositelor (02 mai 2014)
Cuvinte cu Rost - Duminica Infricosatoarei Judecati (22 feb 2014)
Cuvinte cu Rost - Duminica 2 din Post - Vindecarea slabanogului din Capernaum (15 mar 2014)
Cuvinte cu rost - Duminica 26 dupa Rusalii - pilda bogatului caruia i-a rodit tarina (16 nov 2013)
Cuvinte cu rost - Duminica 34 dupa Rusalii - a fiului risipitor (15 feb 2014)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).