Joi se implinesc 134 de ani de la mutarea la cele veșnice a poetului Mihai Eminescu, pentru care ideea națională „era imaginea cea mai sfantă a cugetării” (Dimitrie August Laurian).

Avea doar 39 de ani cand s-a stins din această viață. A doua zi, o zi ploioasă de iunie, corpul neinsuflețit al poetului a fost depus la Biserica „Sf. Gheorghe” din București, pe un catafalc simplu, impodobit cu cetină de brad.

La finalul slujbei de inmormantare, Corul Mitropoliei a cantat o melodie pe versurile poeziei Mai am un singur dor.

Necrologul a fost rostit de Grigore Ventura, prim redactor la ziarul „Adevărul”.

„Acela ce zace aici inaintea noastră n-a fost al nimănui, ci al tuturor romanilor. Nu e dar de mirare că toți il plangem; dar lacrimile noastre, ale tuturor, se vor schimba in rouă roditoare și binefăcătoare sub razele luminoase ce va răspandi soarele amintirii poetului iubit”, a spus jurnalistul.

Poetul a fost inmormantat sub un tei, in Cimitirul Bellu din București.

Specific național potențat pană la universal

In secolul următor, filosoful Constantin Noica l-a numit „omul deplin al culturii romanești”, iar poetul Vasile Voiculescu a scris că Eminescu „ne poate acoperi cu personalitatea lui genială și reprezenta in fața umanității, cu specificul nostru etnic, potențat pană la universal”.

Mihai Eminescu a fost al șaptelea din cei 11 copii ai familiei Raluca și Gheorghe Eminovici. Familia sa, mai ales din partea mamei, a dat numeroși monahi și monahii (doi frați și trei surori ale mamei).

In cartea „Eminescu. Viața”, acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga (devenită ulterior Maica Benedicta) menționează o insemnare făcută de un duhovnic de la Mănăstirea Neamț care l-a spovedit pe Mihai Eminescu spre sfarșitul vieții.

Astfel, „�gandurile ce au cuprins tot universul� revin la matca Ortodoxiei romanești pe care, dincolo de toate pendulările căutătorului de absolut, Eminescu a iubit-o și a apărat-o ca pe prima valoare a spiritualității neamului, intrupată in Biserica națională,” scrie academiciana.

Ideea națională și gandul lui Dumnezeu

Mihai Eminescu, cel care a inițiat Prima Serbare de la Putna a romanilor de pretutindeni (1871), pentru a coagula ideea unității de acțiune și cugetare a tuturor romanilor, scria:

„Dacă o generație poate avea un merit, e acela de a fi un credincios agent al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care il ocupă in inlănțuirea timpilor. Și istoria lumii cugetă, deși incet, insă sigur și just: istoria omenirii e desfășurarea cugetării lui Dumnezeu.”

La un simpozion dedicat poetului de Mănăstirea Putna după re-editarea din 2021 a Serbării de la Putna din 1871, poeta Ana Blandiana transmitea:

„Sunt convinsă că nu exagerez susținand că�de biografia lui Eminescu atarnă in mod miraculos, magic aproape, felul de a fi al fiecăruia dintre noi. Nu susțin că imacularea lui ne face mai curați, nici că demnitatea lui fără cusur de impiedică să ne umilim, susțin că�etalonul de platină al moralității lui a stabilit o dată pentru totdeauna valorile supreme după care știm că vom fi judecați. Iar această conștiință ne fixează legile imuabile ale devenirii, mai severe decat la alte popoare.”

„Eminescu nu este numai un mare poet al lumii, el este poetul nostru național. Din paginile cărților de citire el trece in paginile cărților de rugăciune și din pomelnicele cu sfinți și martiri in dicționarele istoriei universale”, a mai scris Ana Blandiana.

„Intrebarea nu este cum ar fi fost poporul roman fără Eminescu, pentru că pur și simplu n-ar fi fost. Intrebarea este cum ar mai putea fără el.�Și răspunsul este același.”

Foto credit: Facebook / Fundația „Credință și Creație”

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews

Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 161

Id: 78509

Data: Jun 15, 2023

Imagine: