In zilele de 12 şi 13 iunie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova a avut loc Simpozionul „Părintele Dumitru Stăniloae și importanța teologiei sale in cercetarea actuală”.
In cuvantul de binecuvantare, Mitropolitul Irineu a vorbit despre personalitatea celui mai mare teolog şi dogmatist roman.
„Pe părintele Stăniloae l-am cunoscut atat personal, cat și prin opera lui, un om de o modestie rară, de o credință nezdruncinată in ceea ce el vorbea și teologhisea. Vorbea ca și cum ar vorbi cu Dumnezeu și spunea celorlalți din experiența lui, tocmai de aceea a fost un om al Bisericii, al Tradiției, al randuielilor bisericești, pe care nu le-a abandonat niciodată. A trecut prin focul acesta al incercărilor lui Dumnezeu și s-a adeverit a fi aur curat, prin penitenciarele prin care el a fost tarat pe nedrept, nu pentru altceva ci pentru că el scria mistic, tainic, așa cum regăsim in Evanghelia după Ioan”.
„Vorbea despre lumină, vorbea despre iubire, vorbea despre Sfanta Treime. De aceea oamenii au incercat să-l inchidă, să oprească acest izvor, dar nu au putut pentru că părintele, ajutat de Dumnezeu, a mărturisit despre Lumină. El s-a arătat martorul fidel al Mantuitorului Iisus Hristos. Prin urmare, cum constatăm, teologia lui este atat de importantă și in același timp prezintă un grad de prospețime și de frumusețe duhovnicească din care generații intregi se vor adăpa in continuare pană la sfarșitul veacurilor”, a subliniat IPS Irineu.
Intre cei care au susţinut referate, s-au numărat Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Vlad de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Arhim. Lect. Univ. Dr. Nathanael Neacșu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Pr. Conf. Univ. Dr. Nicolae Moșoiu de la Facultatea de Teologie „Sf. Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Dr. Ciprian Costin Apintilesei, de la Universitatea din Strasbourg, Pr. Dr. Ionuț Marinescu, de la Centrul Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae”, din Paris”, Pr. Lect. Univ. Dr. Mihai Burlacu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Universitatea din București.
Simpozionul a fost organizat in colaborare cu Mitropolia Olteniei – Arhiepiscopia Craiovei şi cu Centrul de Cercetări Teologice și Interdisciplinare „Sfantul Calinic” (CCTISC), cu participarea părinților profesori universitari, doctori şi doctoranzi in Teologie de la Universităţile din Romania și din străinătate.
Foto credit: Mitropolia Olteniei
Urmăriți-ne pe Twitter:�@AgentiaBasilica
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 155
Id: 78510
Data: Jun 15, 2023
Imagine:
La aniversarea a 15 ani de activitate dorim să vă impărtășim 15 lucruri pe care probabil nu le știați despre Agenția de știri Basilica.ro.
- Basilica.ro este unica agenție de știri a unei Biserici .....
Data: Jun 16, 2023
Părintele Costel Burlacu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat joi Pomenirea lui Mihai Eminescu la mormantul poetului din Cimitirul Bellu.
„Luceafărul poeziei romanești strălucește, de la 15 iunie 1889, in .....
Data: Jun 16, 2023
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, felicită Agenția de știri Basilica la 15 ani de activitate. Ierarhul transmite un mesaj in care mulțumește redacției pentru .....
Data: Jun 16, 2023
Poetul naţional Mihai Eminescu a fost comemorat in ziua sa de naştere la Catedrala Episcopală „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe și Sfinții Mucenici Epictet și Astion” din Saint-Hubert, Canada.
Slujba de pomenire a fost .....
Data: Jun 16, 2023
Profesorul Dan Dungaciu, Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) al Academiei Romane, este invitatul Episcopiei Devei și Hunedoarei in cadrul evenimentului „Zilele culturii și credinței”, .....
Data: Jun 16, 2023
Am trimis o serie de intrebări unor persoane care considerăm că au o influență benefică in mediul online. Am primit in total 15 răspunsuri – tot atatea cat este numărul anilor pe care Basilica.ro ii implinește vineri de la .....
Data: Jun 16, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).