Inceputurile muzicii bizantine pe teritoriul țării noastre sunt strans legate de apariția și răspandirea creștinismului. De-a lungul timpului, monahi, clerici sau mireni iubitori de Dumnezeu și de cant au romanit muzica psaltică și au lăsat posterității un patrimoniu vast.

In contextul „Anului comemorativ al imnografilor și cantăreților bisericești” in Patriarhia Romană, Basilica.ro vă prezintă o trecere in revistă a celor mai reprezentativi 16 psalți romani din toate timpurile. Sinteza de față deschide o serie de articole dedicate fiecărei personalități.

Ieromonahul Filothei sin Agăi Jipei (sec. XVII-XVIII)

Născut in comuna Marşa din judeţul Ilfov, Filothei se va face cunoscut in epoca sa ca protopsalt, traducător, compozitor, teolog, filolog, caligraf şi autorul primei antologii de cantări bisericeşti in limba romană, terminată in timpul domniei Sfantului Constantin Brancoveanu (1713), intitulată simplu „Psaltichie rumanească”.

A invăţat psaltichia cu dascălul Theodosie la Mitropolia din Bucureşti, apoi pe la sfarşitul secolului al XVII-lea a vieţuit la Muntele Athos, unde s-a instruit şi in „musichie” şi in teologie.

La anul 1700 traduce şi tipăreşte la Snagov „Floarea darurilor şi invăţături creştineşti”, iar la 1714 tipăreşte la Targovişte primul „Catavasier” in limba romană.

Cuviosul Eustatie, Protopsaltul Putnei (sec. XVI)

Este cel mai important dintre protopsalţii acestei mănăstiri care figurează fie in calitate de copist, fie in cea de compozitor in cele 12 manuscrise muzicale descoperite pană acum in Romania sau in alte Biblioteci străine.

Pe seama lui sunt puse 186 de cantări, majoritatea aflandu-se in manuscrise muzicale putnene (100 de cantări au text grecesc iar 86 au text slavon).

Cuviosul Eustatie a creat trisaghioane, heruvice, axioane, chinonice şi altele. Cel mai cunoscut este Imnul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava (glas I) pe textul lui Grigorie Ţamblac.

Iovaşcu Vlahul (sec. XVII)

A activat in secolul al XVII-lea și se acreditează ideea că Iovaşcu ar fi fost ucenicul renumitului protopsalt Gherman arhiereul, episcop de Noua Patra, care se stabileşte in Ţara Romanească, probabil pe la anul 1672.

A activat la Curtea Domnească pană pe la 1689, in primul an al domniei Sfantului Constantin Brancoveanu, cand se va fi stabilit la Athos.

Iovaşcu este un mare protopsalt executant dar şi creator (compozitor) de la care ne-au rămas aproximativ zece cantări răspandite in patruzeci de manuscrise muzicale bizantine. Printre creaţiile sale se numără Doxologia pe glasul IV, un heruvic, un chinonic, cateva irmoase calofonice și catavasiile Adormirii Maicii Domnului.

Şărban Protopsaltul (cca. 1675-1765)

Renumit dascăl de psaltichie, cantăreţ şi compozitor, şi-a făcut ucenicia la Şcoala de „musichie” a dascălului Coman, infiinţată de Sfantul Constantin Brancoveanu in 1689.

Se perfecționează in arta psaltichiei cu Filothei sin Agăi Jipei. In 1689 era cantăreţ la biserica de la Curtea domnească. In 1716 va ajunge grămătic (secretar), iar din 1733 pană la 1750 işi va desfăşura activitatea in calitate de protopsalt la strana aceleiaşi biserici de la Curtea Domnească.

A avut o activitate destul de lungă de aproximativ 70 de ani. A avut mulţi ucenici dintre care amintim pe Ioan sin Radului Duma Braşovanu, Constantin, nepotul său şi viitorul dascăl de psaltichie al lui Macarie Ieromonahul.

De la Şărban ni s-au păstrat „Troparele pentru ucenici” (glasul VIII) şi o doxologie tradusă după Gherman Neon Patron.

Macarie Ieromonahul (1770-1836)

Era originar din satul Perieți, Ialomița, născut in jurul anului 1770. La porunca mitropolitului Dionisie Lupu, ieromonahul Macarie a inceput opera de traducere din limba greacă a cantărilor bisericești in grai romanesc.

In acest scop a tipărit la Viena, intre anii 1822-1823, trei cărți de cantări bisericești „după noua sistemă” și anume: Teoreticonul, Anastasimatarul și Irmologhionul. Pană in anul 1829, toate orașele din județele Țării Romanești aveau școli de muzică in limba poporului, după metoda ieromonahului Macarie; iar cărțile sale au ajuns la toate seminariile și manăstirile vremii, din Moldova, Transilvania și Banat. Insuși mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei, protectorul său, il numește „dascălul școalelor romanești de musichie”.

Cuviosul Macarie Ieromonahul era și un bun compozitor de cantări bisericești și un „patriot ravnitor”. El este cel dintai compozitor de imnuri școlare romanești. Sunt vestite catavasiile sale de Florii, cantările Sfintei Liturghii și indeosebi axioanele inchinate Maicii Domnului. Este cunoscută insemnarea de la Canonul Floriilor, in care Părintele Macarie spune că a invăţat catavasiile „de la insuşi protopsaltul Constantin, ucenicul lui Şărban”. De asemenea, spune că tot de la el le-a păstrat in scris „pe sistema veche”.

Un alt dascăl al Ieromonahului Macarie este Petru Efesiu (+1840), venit de la Constantinopol la Bucureşti in 1816. Acesta a predat notaţia neumatică hrisantică la şcoala de la biserica Şelari din centrul capitalei, unde a avut mai mulţi studenţi care au promovat scrierea in notaţie hrisantică in Bucureşti şi in ţară.

Anton Pann (1796-1854)

Anton Pann s-a născut in Bulgaria, la Silven. Cunoștea bine limbile romană, greacă, bulgară, turcă și rusă. Dornic să-și imbogățească cunoștințele, se inscrie „ca auditor” la „școala de muzichie” deschisă de Dionisie Fotino, „scriitor erudit și compozitor muzical”, cunoscător perfect al muzicii orientale.

In 1816 părăsește această școală și se inscrie la școala deschisă de Petru Efesiu, unul din grecii pricepuți in muzica eclesiastică, care i-a transmis nu numai cunoștințele de bază ale artei muzicale, dar și dorința de perfecțiune, școala care funcționa pe langă biserica Sf. Nicolae Șelari.

Aici invață și meșteșugul tiparului, in tipografia aceluiași Petru Efesiu, iar in 1819 ajunge „director” al tipografiei. La numai 23 de ani, Anton Pann este numit de mitropolitul Dionisie Lupu in comisia pentru traducerea cantărilor bisericești din grecește in romanește, folosindu-se de noua semiologie hrisantică, dovadă că devenise un nume cunoscut in viața muzicii bisericești a epocii.

Din opera muzicală bisericească a lui Anton Pann amintim: Noul Doxastar, Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești sau Gramatica melodică, Heruvico-Chinonicarul, Păresimierul, Noul Anastasimatar.

In activitatea sa, Anton Pann a avut ca scop principal romanizarea și modernizarea muzicii bisericești.

Ştefanache Popescu (1824-1911)

Acesta s-a născut in sudul Dunării, la Cazanlac, intr-o familie de macedo-romani sau chiar romani, la anul 1824. Datorită aptitudinilor sale muzicale a fost primit de Anton Pann la Şcoala de muzichie a Mitropoliei din Bucureşti.

Ştefanache invaţă timp de trei ani toată teoria şi practica muzicii psaltice, apoi face practică, secondandu-l pe protopsaltul grec Christodor Gheorghiade la biserica Sf. Ioan cel Mare de pe podul Mogoşoaiei din Bucureşti, unde se află azi Palatul C.E.C.

Ştefanache Popescu cunoştea şi notaţia liniară. El face primele incercări de transcriere a notaţiei psaltice. Impreună cu L. Cart şi Alex. Flechtenmacher, Ştefanache Popescu făcea parte din comisia de selecţionare a cantăreţilor bisericeşti.

Anul viitor se vor implini 200 ani de la nașterea marelui protopsalt.

Ion Popescu-Pasărea (1871-1943)

Și-a clădit cu trudă o temelie muzicală trainică la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, sub atenta indrumare a profesorului Ştefanache Popescu, precum şi la Conservatorul din capitala ţării, sub indrumarea lui Eduard Wachmann. Va activa ca profesor la ambele Seminarii din Bucureşti, unde va preda pană in 1936. De asemenea, va activa ca profesor de muzică bisericească la Conservator (1905-1912) şi la Academia de Muzică religioasă din Bucureşti (1928-1930; 1932-1941). Om de talent, dar şi practic, Ion Popescu-Pasărea şi-a creat matriţe pentru notele psaltice pe care lucrătorii Tipografiei Cărţilor Bisericeşti le foloseau ca pe litere.

Astfel, a reuşit să tipărească numeroase cărţi de cantări bisericeşti, colecţii de cantece şi coruri populare şi patriotice, colinde, cărţi didactice, studii, articole ş.a.

Melodiile sale se caracterizează prin concizie, stilizare, frazare perfectă, prozodie, logică. A avut ca izvoare tipăriturile lui Dimitrie Suceveanu, ale lui Ştefanache Popescu. In cărţile sale tipărite, fie că sunt creaţii personale, fie că sunt compilaţii, cel care figurează cu cele mai multe cantări este Dimitrie Suceveanu.

Popescu-Pasărea a creat cu adevărat o epocă in muzica bisericească romanească. Tipăriturile sale muzicale le găsim şi astăzi pe la bisericile şi mănăstirile din toată ţara. Ion Popescu-Pasărea a intemeiat şi a condus societăţile muzicale „Macarie”, „Cucuzel” şi, vreme de peste 40 de ani, „Asociaţia generală a cantăreţilor bisericeşti din Romania”, al cărei instrument era revista „Cultura”, fondată tot de el in 1911 şi condusă pană cand s-a retras la pensie.

Ieromonahul Amfilohie (Athanasie) Iordănescu (1870-1937)

S-a născut in jurul anului 1870, probabil la Afumaţi. In 1883 era „ucenic al casei” părintelui Silvestru, fratele mitropolitului Ghenadie Petrescu, la mănăstirea Cernica şi tot aici a invăţat meşteşugul psaltichiei; indeplinea funcţia de prim cantăreţ la Afumaţi, apoi la schitul Pantelimon de langă Bucureşti (pe insulă) din 1885 şi probabil pană in 1925 cand a intrat in monahism. In 1916 făcea parte din comitetul de redacţie al revistei muzicale „Albina” din Bucureşti. A fost funcţionar la Tribunalul din Bucureşti pană in 1925, cand probabil se pensionează şi intră in monahism la mănăstirea Cozia, unde funcţiona o Şcoală de cantăreţi bisericeşti şi unde Athanasie a fost solicitat să predea cantările psaltice.

După călugărie s-a numit Amfilohie, aşa cum este cunoscut in muzica bisericească. Prin traducerile, prelucrările și compozițiile sale, Ierom. Amfilohie Iordănescu imbogățește și dezvoltă cantarea psaltică romanească.

Ieromonahul Visarion Protopsaltul (1794-1844)

A fost cel mai important reprezentant al şcolii de psaltichie din Mănăstirea Neamţ şi unul din cei mai mari alcătuitori sau traducători de psaltichie din Ţările Romane in prima jumătate a veacului al XIX-lea. A deprins meşteşugul cantării in sistema cea veche de la Iosif Schimonahul, intaiul psalt al Mănăstirii Neamţ, şi a asistat la Iaşi la lecţiile de cantare pe care arhidiaconul Nichifor Kantuniari (profesor in Iaşi intre 1808-1820) le preda ucenicilor lui.

A activat ca protopsalt, dascăl de psaltichie, copist, caligraf, compozitor la mănăstirea Neamţ, in secolul al XlX-lea. A tradus, a compus, a scris mai multe volume de cantări, aducandu-şi un aport deosebit la procesul de romanire a cantărilor bisericești.

Dimitrie Suceveanu (1813-1898)

Conform actului de deces din 18 ianuarie 1898, in care i se trece varsta de 85 ani, Dimitrie Suceveanu s-a născut la Suceava in anul 1813. Urmează şcoala de psaltichie infiinţată de Mitropolitul Veniamin Costachi pe langă Mitropolia din Iaşi in 1805. Aici, va avea ca profesor de cantări pe grecul Gheorghe Paraschiade, iar colegi de şcoală pe Nectarie Frimu, Manolache Zmeu ş.a. Terminand şcoala de psaltichie, va funcţiona succesiv ca protopsalt la bisericile Sf. loan, Pantelimon, Barnovschi şi Biserica Albă din Iaşi, pană cand in 1837, va fi numit cantăreţ II la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

In 1844, este numit profesor la Şcoala de psaltichie şi protopsalt la Mitropolie, in locul lui Gh. Paraschiade, unde va funcţiona pană la pensionare, in anul 1890. Toate cantările lui Dimitrie Suceveanu sunt foarte bine construite pe un bogat fond melodic bisericesc romanesc, dar mai ales, „Idiomelarul” lui D. Suceveanu este o capodoperă indiscutabilă. Cea mai mare parte a cantărilor au origine grecească, dar felul cum a ştiut el să pună de acord linia melodică cu textul, cursivitatea melodiilor, indepărtarea a tot ce nu se potrivea cu gustul ascultătorilor romani, au făcut ca această lucrare să nu poată fi depăşită pană astăzi.

Dimitrie Suceveanu, inzestrat cu o voce sonoră de bariton, cu un timbru plăcut, captivand asistenţa care venea devreme la Mitropolie pentru a-l urmări indeaproape, pentru meritele sale profesionale a fost răsplătit cu rangurile de sluger şi paharnic – titlu de mare nobleţe acordat pentru merite deosebite marilor demnitari domneşti.

A murit la 18 ianuarie 1898 mulţumit că şi-a slujit Biserica neamului cu talentul, cu dăruirea şi aleasa sa simţire romanească.

Sfantul Ierarh Iosif Naniescu (1820-1902)

S-a născut la 27 iulie 1820, in satul Răzălăi, Soroca (Basarabia). Sub păstorirea sa s-au desăvarșit lucrările la catedrala din Iaşi şi tot el a ingăduit lui Gavriil Musicescu să introducă pentru prima dată, in 1895, femei in corul bisericesc.

Pe langă calităţile interpretative de excepţie, mitropolitul Iosif Naniescu incepe să deprindă şi canoanele musichiei şi chiar să compună unele cantări. Studiase muzica psaltică la seminarul din Buzău cu Matache Cantăreţul, unul dintre străluciţii ucenici ai lui Macarie Ieromonahul.

In 1839, pe cand era ierodiacon, a fost trimis de episcopul Chesarie la Bucureşti, prilej cu care il cunoaşte pe Anton Pann. De altfel, Anton Pann avea să ii publice cateva prelucrări psaltice in „Randuiala Sfintei şi Dumnezeieştei Liturghii” (1847).

Nectarie Schimonahul (sec. XIX)

A fost unul din cei mai desăvarșiți călugări romani care s-au nevoit de-a lungul secolelor in Muntele Athos. Intre anii 1840-1842, episcopul Sofronie Miclescu a luat pe tanărul Nicolae Crețu la Episcopia Hușilor, impreună cu alți tineri, unde a invățat tipicul și muzica bisericească.

Apoi ajunge cantăreț la o biserică din Galați. Prin anul 1845, schimonahul Nectarie se duce definitiv la Sfantul Munte, unde iși cumpără o chilie mică langă mare, in locul numit Vigla. In această colibă s-a nevoit Cuviosul Nectarie impreună cu fratele său timp de 16 ani, ajungand cel mai mare cantăreț și protopsalt al Muntelui Athos din a doua jumătate a secolului XIX. In veacul al XIX-lea, Nectarie Vlahul este al treilea compozitor, ca mărime a operei şi importanţă, al Athosului, după Nicolae de la Dohiariu şi Ioasaf de la Dionisiu. De la schimonahul Nectarie ne-au rămas zeci de traduceri şi compoziţii pentru slujbele de peste săptămană ale Bisericii, dar şi pentru cele ale privegherilor şi marilor sărbători de peste an, in limbile romană, greacă şi slavonă. Acestea se păstrează in sute de manuscrise din toate mănăstirile athonite. Nu a rămas nici un gen de cantări tradiționale pe care părintele Nectarie să nu-l fi tradus sau compus in Athos. Mare parte din cele in limba romană au fost publicate, incepand cu 1998, de către chilia Bunei Vestiri de la Schitul romanesc Lacu.

Arhimandritul Ghelasie Basarabeanul (sec. XIX)

Numirea oficială ca profesor de psaltichie la Seminarul din Argeş a lui Ghelasie a fost făcută de Episcopul locotenent de Argeş, Samuil Tărtăşescu-Sinadon (1845-1849).

A fost director la acest Seminar intre 1848-1851/1855, cand moare, iar in locul lui va fi numit profesor un ucenic al lui Anton Pann, Dimitrie Protopopescu.

De la Ghelasie Basarabeanul ni se păstrează cea mai uzuală şi mai populară Doxologie pe glasul 5, pe care o cantă astăzi majoritatea credincioşilor la sfarşitul utreniei, in duminici şi sărbători.

Tot Ghelasie a aşezat pe note, pentru uzul elevilor de la Argeş, Pripelile lui Filotei de la Cozia, cantări care indiscutabil circulau pe cale orală. Antologiile sale (Anastasimatar, Stihirar, Liturghier, Podobier, Teoreticon) se păstrează in zeci de manuscrise copiate, la inceput, de Ghelasie, apoi de elevii săi.

Emanuil Zmeu (1822-1907)

Era fiul preotului Gheorghe Zmeu de la biserica Uspenia din Botoşani, coleg cu Dimitrie Suceveanu la Şcoala de cantăreţi bisericeşti a psaltului Gheorghe Paraschiade. A fost dascăl de psaltichie la Şcoala de cantăreţi de pe langă biserica Uspenia din Botoşani peste 50 de ani, cei mai cunoscuţi elevi ai săi fiind marii protopsalţi Ioan Zmeu, fiul său, S. Volcinski – cantăreţ la biserica Vovidenia din Botoşani, şi Neculai Săvescu, de la Catedrala din Dorohoi.

Ioan Zmeu (1860-1922)

Cantăreţ bisericesc, profesor de muzica religioasă şi compozitor roman. A studiat cu tatăl său, Emanuil Zmeu, la Şcoala de muzică bisericească din Botoşani. S-a perfecționat la Constantinopol, Atena şi Ierusalim. Protopsalt şi profesor de muzica vocală la Şcoala de cantăreţi bisericeşti din Ramnicu Valcea (1882-1886), la Curtea de Argeş (1886-1894) şi�la Mitropolia din Bucureşti (din 1894).�In 1901, revine la Curtea de Argeş. Este unul dintre cei�mai de seamă can�tăreţi şi compozitori ai Bisericii noastre Ortodoxe. Autor al multor lucrări muzicale psaltice ca troparul la binecuvantarea painilor, troparul cununiei, troparul hirotoniei preoţilor, imnele liturghiei, serviciile vecerniei şi utreniei, etc.

---

Sinteză realizată de diaconul Adrian Butuc, slujitor la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului.

Foto credit: Ziarul Lumina

Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 249

Id: 78457

Data: Jun 8, 2023

Imagine: