Peste două mii de persoane au participat duminică seară la Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”, desfășurat in aer liber, in centrul civic al Vasluiului.
In deschiderea evenimentului, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre starea de liniște și echilibru interior pe care le oferă muzica de calitate.
PS Ignatie, despre liniște
„Este o mare bucurie și un prilej deosebit pentru noi ca in această seară să ne delectăm sufletul, să ne desprindem din rumoarea și din cele care, poate, ne deraiază de la drumul acesta al liniștii”.
„Aș indrăzni să spun că sufletul, prin muzică, săvarșește cea mai autentică spovedanie a frumosului, a esteticului”, a menționat Părintele Episcop amintind spusele unui pianist celebru, Elizabeth Sombart, că pentru a asculta bine muzica este nevoie să conștientizăm propria liniște.
„Dacă reușim să conștientizăm propria noastră liniște, vom plonja in profunzimile sufletului nostru și de aici, vom merge mai departe, vom descoperi ceea ce este mai minunat in noi inșine”.
„In seara aceasta, dacă vom reuși, in cele cateva ceasuri, să ne adancim in muzică, am convingerea că vom descoperi și propria noastră liniște și propria noastră profunzime și, mai ales, o anumită frumusețe a sufletului nostru”.
„Nădăjduim că in această seară ne vom regăsi propria liniște. E multă gălăgie peste tot pe unde mergem și, din păcate, luăm in noi această gălăgie, o multiplicăm și nu mai avem momentele acelea de răgaz, necesare pentru a ne regăsi propria noastră ființă”, a spus PS Ignatie.
După această invitație la liniștire, pe scena festivalului au urcat: Corala „Fantasia” din Vaslui, Grupul psaltic „Sfanta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, Corul „Belcanto” din Republica Moldova, Corul „Dignus Est” al preoților din Episcopia Hușilor, Corala „Kinonia” a Episcopiei Severinului și Strehaiei – Drobeta Turnu Severin, solista Maria Coman, Grupul „Trei Parale” și Grupul Psaltic „Tronos”, al Catedralei Patriarhale din București.
In cadrul evenimentului, PS Ignatie a oferit domnului Vasile Pavăl, Primarul Municipiului Vaslui, Distincția de vrednicie „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și crucea eparhială pentru mireni, mulțumindu-i pentru colaborarea avută cu Episcopia Hușilor.
Ediția de anul acesta a fost a patra organizată la Vaslui, după mai multe ediții anterioare dedicate compozitorului Gheorghe Cucu in localitatea natală – Puiești, județul Vaslui.
Foto credit: Episcopia Hușilor
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 74
Id: 81697
Data: Aug 21, 2024
Imagine:
Arhidiaconul Adrian Sorin Mihalache a publicat recent un nou volum despre relația dintre știință, teologie și filosofie. Volumul, intitulat ..... Data: Aug 21, 2024 |
Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor organizează Festivalul Familiei in ziua sărbătorii Nașterii Maicii Domnului. Evenimentul se va ..... Data: Aug 21, 2024 |
Episcopia Hușilor a primit săptămana trecută un transport de echipamente medicale și produse sanitare destinate centrelor sociale din eparhie de la Crucea ..... Data: Aug 21, 2024 |
Protosinghelul Antim Motorga, starețul mănăstirii valcene Suiești, pune la dispoziția cititorilor Basilica.ro un articol despre Sfantul Cuvios Visarion de la ..... Data: Aug 21, 2024 |
„Adevărata măreție a omului constă in curăție, neprihănire, smerenie și slujire. Acestea ii conferă omului noblețe. ..... Data: Aug 21, 2024 |
A unsprezecea ediție a Zilei de Curățenie Națională va avea loc in 21 septembrie. Romania se alătură altor 198 de țări in efortul de a ..... Data: Aug 22, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).