Sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofițer din armata română care și-a sacrificat viața pe câmpul de luptă, a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care-l conducea, în 22 august 1917, în timpul luptelor de la Mărășești . A luptat din solidaritate cu familia și neamul său.
Părinții ei, țăranii Elena şi Vasile Toderoiu, din satul Vădeni, azi cartier al orașului Târgu Jiu, au născut cinci băieți și trei fete. Cinci dintre copii – patru băieți și Ecaterina – și-au dat viața în Războiul de Reîntregire.
Ecaterina, al treilea copil al familiei, se pregătea la București să devină învăţătoare, când a aderat la organizaţia de cercetaşi „Păstorul Bucur”, alături de care a îngrijit răniții de război. După ce i-a murit și al treilea frate în lupte, s-a înrolat voluntar chiar regimentul lui.
Ioana Moruş, nora surorii mai mici a Ecaterinei Teodoroiu, a povestit pentru Adevarul.ro:
„S-a înrolat ca infirmieră, fiind în pluton cu fratele ei, Nicolae, care a murit în braţele ei. În acel moment, ea a schimbat hainele de infirmieră cu cele de soldat ale fratelui său şi atunci a plecat la luptă. Când s-a înrolat, şi-a tăiat părul, avea o coadă mare. După moartea ei, în cufărul ei au fost găsite ia, o batistă, fusta cu care a plecat de acasă, haina de soldat şi părul pe care şi l-a tăiat.”
Într-un raport al căpitanului Liviu Teiușanu, eroina apare învățând de la alt frate al ei cum să folosească arma. Ea spune că va lupta pentru a-și elibera mama, aflată la Schela.
„Cercetaşa Teodoriu Ecaterina a luptat cu arma în mână lângă fratele său, constituind un adevărat exemplu eroic pentru soldaţi, cu care a îndurat toate greutăţile şi de care nu s-a despărţit nici un moment”, scrie căpitanul.
„Părerea mea intimă în calitate de instructor al legiunii din care făcea parte, este că cercetaşa Teodoriu a fost o domnişoară corectă şi a dat dovadă de mult curaj, abnegaţie până la deznădejde şi iubire familiară, în plus convingerea îndeplinirii îndatoririlor conştiincioase a Legii Cercetaşilor, meritând toată admiraţia acestei Jeana d’Arc a noastre”, adaugă căpitanul.
A participat la prima bătălie de la Jiu, la luptele de la Podul Jiului și la cele de la Filiași, unde a fost rănită grav la ambele picioare. La ieşirea din spital a revenit pe front, unde a îngrijit răniţii. A fost decorată cu medaliile „Virtutea Cercetăşească” de aur și „Virtutea Militară” de război clasa a II-a.
A revenit pe front în vara anului 1917, lângă Muncelu. A murit eroic în 22 august, într-un atac german respins de români. Colonelul Constantin Pomponiu consemna a doua zi: „În timpul ciocnirii de ieri noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său, lovită în inima ei generoasă, de două gloanțe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu”.
„Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt «Eroina de la Jiu»” și-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiție, numai din dragostea de a apăra pământul Țării acesteia cotropită de dușmani”.
„Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții”, a mai scris colonelul Constantin Pomponiu, care menționează că „a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: «Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!»”.
În 1921, la Centenarul lui Tudor Vladimirescu, a fost reînhumată în faţa catedralei din Târgu Jiu cu funeralii naţionale. Sicriul a fost confecţionat din tunuri capturate de la inamic, iar monumentul funerar este realizat de sculptorul Milița Petrașcu.
Academia Română a publicat, la începutul lunii august, un punct de vedere în care se oferă să contribuie la actualizarea Strategiei .....
Data: Aug 22, 2020
Ziaristul interbelic Pamfil Şeicaru, fondatorul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), a fost comemorat .....
Data: Aug 22, 2020
„Avem mărturii că postea aspru și se ruga mult, iubea tăcerea și pe Dumnezeu”, a spus .....
Data: Aug 22, 2020
„Caravana Bucuriei”, proiectul de implicare socială al Voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale, a poposit săptămâna aceasta în două spitale oncologice din București: miercuri la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor și joi la .....
Data: Aug 22, 2020
Situația epidemiologică a determinat Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios – Comisia de Pictură Bisericească să amâne temporar trei evenimente pe care le avea programate pentru toamna aceasta, inclusiv examenul de autorizare a pictorilor bisericești.
.....Data: Aug 22, 2020
România a suplimentat cu șase milioane de lei fondul burselor pentru elevii români din Ucraina. Acestea se alocă prin intermediul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni părinților de etnie română .....
Data: Aug 22, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).