„Dacă cineva ne-ar intreba ce ar trebui pentru regenerarea vieții duhovnicești din mănăstiri și din societate, răspunsul ar fi unul singur: duhovnici iscusiți, așa cum intr-o familie e nevoie de mame iubitoare și jertfitoare”, scrie Arhim. Melchisedec Velnic, actualul stareț al Putnei și ucenicul Arhim. Iachint Unciuleac.
Părintele Iachint Unciuleac s-a născut in 10� septembrie 1924 la Mănăstirea, comuna Dăgața, județul Iași, primind la botez numele Ioan. Părinții săi, Anton și Aneta, creștini evlavioși, au mai avut patru copii, dintre care unul a devenit monah. Printre strămoșii viitorului duhovnic al Putnei s-au numărat mai mulți preoți.
După revenirea de pe front, Ioan s-a inchinoviat la Mănăstirea Sihăstria și a fost tuns in monahism, cu numele Iachint, in 1953. A fost pentru o perioadă ucenicul Ieroschim. Daniil (Sandu Tudor).
Părintele Iachint a ajuns la Putna cand Sinodul Mitropoliei Moldovei a decis revitaliza vieții de obște de la această mănăstire. A fost secretarul și ghidul mănăstirii, fiind hirotonit ieromonah și apoi hirotesit duhovnic in 1958. Decretul din 1959 nu l-a putut clinti din mănăstire, pentru că avea studii teologice.
A fost numit stareț in 1977. Cu multă răbdare și iscusință, a protejat obștea de presiunile politice și a continuat lucrările de restaurare incepute: la chiliile de pe latura de nord a incintei, la Paraclisul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, reclădirea pe vechile temelii a Casei Domnești, refacerea zidului de incintă și reamenajarea cimitirului.
„Era greu și de multe ori chiar imposibil de procurat materiale de construcție necesare restaurărilor așezămantului. Așa erau legile sau dispozițiile față de Biserică; pentru părintele Iachint nu era insă nicio opreliște”, scrie in cartea omagială dedicată starețului de Mănăstirea Putna.
„Cei care aveau răspunderea administrării materialelor interzise a se da mănăstirilor aprobau cu tot respectul și deschiderea sufletească; drept urmare a discuțiilor celor mari cu părintele Iachint, starețul Mănăstirii Putna, ei se ofereau să contribuie cu materiale de cea mai bună calitate pentru șantierul de restaurare de la Putna; mai mult, acești oameni mari, care incălcau niște dispoziții superioare prin livrarea materialelor interzise pentru mănăstiri, nu pățeau nimic; Dumnezeu ii ocrotea prin rugăciunile părintelui Iachint.”
In decembrie 1992, la 68 de ani, s-a retras din stăreție, continuand lucrarea duhovnicească. Ceasul din urmă l-a găsit, in 23 iunie 1998, in scaunul de spovedanie.
„Diavolul urmărește călcaiul, adică sfarșitul vieții noastre. Ca�să poți să ajungi la un sfarșit frumos și luminat, trebuie ca mai intai in interiorul tău să ai un echilibru deosebit, să-L ai pe Hristos”, scrie Arhim. Melchisedec Velnic in cartea „Părintele Iachint, starețul și duhovnicul”, apărută in 2015 la Ed. Nicodim Caligraful a Mănăstirii Putna.
„Duhovnicia nu se invață numai din cărți, ci duhovnicia se ucenicește. Ucenicia nu se face altfel decat slujind pe aproapele in duhul dragostei și jertfei lui Hristos. Impodobit cu smerenie, cu blandețe și cu dragoste, a avut harisma duhovniciei și a știut să dea fiecăruia cuvantul de la Dumnezeu.”
Vezi și:
- 22 de ani de la adormirea Părintelui Iachint Unciuleac. Clipa trecerii l-a găsit in scaunul de spovedanie
Foto credit: Fundația „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta”
Follow us on Twitter: @BasilicaNews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 158
Id: 78568
Data: Jun 23, 2023
Imagine:
Un grup de 20 de profesori de la Liceul „Mihai Eminescu” din Căușeni, Republica Moldova a vizitat, in perioada 19-21 iunie, obiectivele ecleziale și culturale din județele Iași, Neamț și Suceava.
Profesorii basarabeni au .....
Data: Jun 23, 2023
Preasfințitul Părinte Antonie le-a omagiat duminică pe Surorile Osoianu, indrăgite interprete și promotoare ale folclorului basarabean, oferindu-le „Crucea Bălțeană”, cea mai inaltă distincție a eparhiei de .....
Data: Jun 23, 2023
Arhim. Lavrentie Gață, starețul Mănăstirii Căldărușani, a oficiat joi Sfanta Liturghie la hramul sfantului așezămant, impreună cu numeroși clerici din obște și din Arhiepiscopia Bucureștilor.
.....Data: Jun 24, 2023
Asociația „Studenți pentru viață” organizează o școală de vară in perioada 22 – 27 august la Mănăstirea Caraiman.
Școala de vară „Viitorul este pro-viață” este un .....
Data: Jun 24, 2023
„Am fost impresionat de numărul mare de copii din comunitatea romanească, prezenți la slujbă, ceea ce ne determină să dezvoltăm noi proiecte educaționale, adaptate nevoilor reale și dinamicii sociale din Marea Britanie”, a .....
Data: Jun 24, 2023
Episcopul Visarion a participat joi la vernisajul expoziției itinerante de artă contemporană „Viața intr-o valiză”, deschisă la Muzeul de Artă din Tulcea.
„Este o expoziție emoționantă care ne .....
Data: Jun 24, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).