9 sfinți tămăduitori sărbătoriți in luna martie

Continuăm prezentarea sfinților vindecători din fiecare lună, cu nouă sfinți sărbătoriți in martie. Viața unora dintre ei este mai puțin cunoscută credincioșilor din Romania, așadar această lună este o bună ocazie de a afla și despre sfinți care se bucură de o cinstire aparte in alte țări precum Regatul Unit sau Grecia.

Sfantul David din Țara Galilor – 1 martie

Sfantul David a trăit in a doua jumătate a secolului al VI-lea și este unul dintre cei mai iubiți sfinți din insulele britanice.

A fost ucenicul Sfantului Iltut, primul care a organizat viața monahală din regiune. Mai tarziu, Sf. David a fondat in țara sa natală o mănăstire cunoscută pentru asceza aspră, inspirată de părinții pustiei. Așezarea in care se afla, Menevia, a luat mai tarziu numele sfantului (St Davids).

A fost cunoscut drept făcător de minuni incă din timpul vieții sale. Și-a vindecat de orbire părintele duhovnicesc doar prin insemnarea Sfintei Cruci deasupra ochilor săi. De asemenea, l-a vindecat de febră pe un conducător păgan și a inviat turmele acestuia.

A devenit ocrotitorul Țării Galilor după ce mai mult de 60 de biserici din acest teritoriu erau inchinate lui in secolul al XII-lea.

Sfantul Nicolae Planas – 2 martie

Sfantul Nicolae Planas a fost un preot de mir care a trăit in Grecia intre anii 1851-1932. Caracteristica principală a vieții sale a fost simplitatea. Nu a fost teolog, nu a fost cunoscut pentru nevoințe ascetice deosebite, nu a ridicat biserici sau mănăstiri, nu a murit ca martir. In schimb, a făcut ceea ce este la indemana oricărui creștin, a ascultat și a implinit voia Domnului și i-a păstorit pe credincioșii săi cu multă dragoste și blandețe, vindecandu-i sufletește.

Timp de 50 de ani, „papa Nicolae”, cum era numit, a slujit zilnic Sfanta Liturghie, uneori, in chip minunat, alături de sfinți precum Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope.

Sfantul Nicolae avea o legătură specială și cu Sfantul Pantelimon. A venit la o priveghere in cinstea lui, cu toate că era foarte bolnav, și a primit chiar din mana Sfantului Pantelimon un medicament care l-a insănătoșit pe loc.

In viața sa este amintit faptul că ii impărtășea pe leproși sau că mergea mulți kilometri pe jos pentru a ajunge la cei bolnavi.

De asemenea, există o mărturie a unui doctor grec, Kyprianos Christodoulidis. Acesta povestește că, atunci cand mama sa avea 10 ani și s-a imbolnăvit din cauza epidemiei de febră tifoidă din Atena (1928-1930), Sfantul Nicolae Planas i-a apărut, a insemnat-o cu semnul crucii și i-a spus „Am venit să te fac bine”.

Sfantul Alexandru din Pidna – 14 martie

Sfantul Alexandru a trăit in secolul al III-lea, in timpul domniei impăratului păgan Maximian Galeriu. Potrivit tradiției, sfantul ar fi fost rudă cu Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir.

Unele scrieri hagiografice il prezintă drept conducător al regiunii antice Macedonia, aflată pe teritoriul actual al Greciei, unde se afla și vechiul oraș Pidna. In prezent, există un sit arheologic care păstrează locul martiriului său și ruinele bisericilor antice, aflate in jurisdicția Mitropoliei de Kitros, Katerini și Platamonas.

De asemenea, scrierile menționează că Sf. Alexandru ii convingea pe oameni să nu mai jertfească idolilor și, in numele lui Hristos, vindeca bolile și alunga demonii.

Propovăduirea creștinismului l-a adus in fața impăratului păgan Maximian, care a ordonat decapitarea sa. Creștinii i-au luat trupul și l-au ingropat, mormantul său devenind sursă de vindecări trupești și sufletești.

Moaștele sale au ajuns la Constantinopol in timpul domniei Sfantului Constantin cel Mare. Ulterior, in secolul al X-lea, la cererea Sfantului Atanasie Athonitul, impăratul Nichifor Focas a donat capul Sfantului Alexandru Marii Lavre din Sfantul Munte, unde se află și in prezent.

Sfantul Hristodul din Patmos – 16 martie

Sfantul Hristodul s-a născut in 1020, in Niceea, Asia Mică, intr-o familie evlavioasă. Ioan, pe numele său de mirean, a fost tuns in monahism intr-o mănăstire din Muntele Olimp. După mai multe peregrinări in Asia Mică și in insulele grecești, s-a stabilit in insula Patmos, unde a ridicat mănăstirea inchinată Sfantului Ioan Teologul.

Din cauza atacurilor musulmanilor, a fost forțat să meargă in insula Evia, unde a trecut la Domnul, in 1101.

Mitropolitul Ioan al Rodosului menționează, intr-o lucrare despre Sfantul Hristodul, că localnicii din Evia il considerau „doctorul tămăduitor al oricărei boli”. De asemenea, relatează un episod in care un monah, intunecat la minte, dorea să părăsească mănăstirea. Sfantul Hristodul i-a citit rugăciunea pentru bolnavi și indată starea lui s-a imbunătățit.

Ucenicii săi i-au adus sfintele moaștele inapoi la mănăstirea ctitorită in Patmos, cu toate că localnicii din Evia se impotriveau.

Moaștele se află in prezent intr-un paraclis al mănăstirii și sunt „izvoare de minuni, iar toți cei ce cu credință se apropie de ele simt un miros bineplăcut și, de asemenea, prin simpla lor atingere aceștia se sfințesc și se eliberează de orice vătămare trupească” (Mitropolitul Ioan al Rodosului).

Aflarea sfintelor moaște ale Cuviosului Hristodul este sărbătorită in 21 octombrie.

Sfantul Patrick, luminătorul Irlandei – 17 martie

Sf. Patrick a trăit la finalul secolului al IV-lea – �inceputul secolului al V-lea și a fost originar din Țara Galilor, dar a fost răpit de pirați și dus in Irlanda. După 6 ani de sclavie, sfantul a fugit in Gallia (Franța de astăzi), unde a intrat in monahism.

Mai tarziu s-a intors in Irlanda, unde a fost hirotonit episcop. Cu toate că nu a fost primul misionar creștin de pe teritoriul irlandez, sfantul a avut cel mai mare succes in propovăduirea Evangheliei, devenind astfel „luminătorul Irlandei”.

In „Confesiuni”, cartea sa autobiografică, sfantul menționează că a făcut „minuni printre popoarele barbare” și invieri ale unor oameni „care fuseseră ingropați de mulți ani”.

In alte scrieri despre viața sa sunt menționate vindecări ale orbilor, surzilor, leproșilor, făcute in numele Sfintei Treimi. Mai multe surse indică faptul că Sf. Patrick a inviat peste 30 de oameni.

Sfantul Alexie, omul lui Dumnezeu – 17 martie

Sfantul Alexie s-a născut la Roma, la finalul secolului al V-lea, intr-o familie nobilă și credincioasă. Dorind să iși inchine viața lui Hristos, și-a părăsit părinții și mireasa și a fugit cu prima corabie, ajungand in orașul Edessa din Mesopotamia (teritoriul Turciei in prezent).

Următorii 17 ani și i-a petrecut langă o biserică inchinată Maicii Domnului, trăind din mila oamenilor. In urma unei descoperiri dumnezeiești, oamenii au fost inștiințați că săracul din curtea bisericii de fapt un „om al lui Dumnezeu”.

Sfantul Alexie a fugit de lauda lor și s-a imbarcat spre Tars, orașul Sfantului Apostol Pavel. Insă planul lui Dumnezeu l-a condus spre orașul său natal.

S-a intors acasă, dar nu a fost recunoscut de nimeni. A decis să trăiască ca un cerșetor, intr-un adăpost la poarta casei părinților săi.

Viețuirea sa smerită a fost descoperită impăratului și papei in chip dumnezeiesc, după trecerea sa la Domnul. Aceștia i-au dus cu cinste trupul intr-o biserică din centrul Romei. Din sfintele sale moaște a inceput să curgă mir, aducand vindecări celor bolnavi.

In prezent, sfantul său cap se păstrează in Mănăstirea Lavra din Peloponez (Grecia).

Sfantul Cuthbert – 20 martie

Sfantul Cuthbert a trăit in secolul al VII-lea, pe teritoriul actual al Regatului Unit. Este cunoscut pentru faptul că a ctitorit și a condus mai multe mănăstiri și a desfășurat o bogată activitate misionară in regiuni locuite de păgani. A fost un episcop iubit de oameni datorită invățăturilor sale și darului vindecărilor.

In jurul anului 700, un autor anonim a scris la cererea unui episcop și a monahilor din Lindisfarne viața Sfantului Cuthbert in care sunt relatate mai multe vindecări.

Sfantul a insănătoșit-o pe soția unui nobil cu apa sfințită de el. Un stareț al mănăstirii Mailros povestește cum sfantul a vindecat-o pe o fată care suferea de mulți ani de o durere severă de cap, prin ungerea cu ulei sfințit de el. De asemenea, pe un bărbat tanăr infirm l-a tămăduit de la distanță, simțind puterea credinței lui.

Aceeași scriere menționează „că in multe locuri oamenii bolnavi și posedați au recunoscut că demonii i-au părăsit la venirea lui, de multe ori chiar inainte de sosirea lui, iar aceștia nu se mai intorceau niciodată; alții erau vindecați prin prezența lui, și cu un singur cuvant”.

Sf. Serafim de Virița – 21 martie

Sfantul Serafim(1866 – 1949) a avut chemare către călugărie de cand era copil, dar a depus voturile monahale abia la varsta de 55 ani.

A devenit milionar la o varstă fragedă, s-a căsătorit, a avut copii, dar nu s-a indepărtat niciodată de Dumnezeu. Cea mai mare parte din averea sa a folosit-o pentru a-i hrăni pe săraci, pentru a ajuta mănăstirile prin donații constante și pentru a ridica spitale pentru bolnavi.

După Revoluția bolșevică din 1917, a luat, impreună cu soția sa, decizia ca amandoi să intre in monahism, cu toate că aveau confortul financiar care le permitea să meargă in orice țară.

După acest moment, și-a inceput lucrarea ca duhovnic, prin care a adus mangaiere sufletească și trupească multor oameni, mai ales că lumea traversa perioade grele de instabilitate politică, economică și intr-un final, război.

După retragerea la Virița (60 km de Sankt Peterburg), sfantul insuși a suferit foarte mult de pe urma reumatismului și a nevralgiilor.

Uneori nu se putea deplasa singur din cauza bolilor, dar asta nu l-a impiedicat să se roage pentru toți cei in suferință, timp de o mie de zile pe o piatră, asemenea ocrotitorului său, Sf. Serafim de Sarov.

Există mărturii ale vindecărilor făcute și după moartea sa. Cand sfantul se afla in sicriu, o mamă și-a adus fetița oarbă din naștere, care, de indată ce a sărutat mana părintelui, a inceput să vadă. Multe astfel de minuni continuă se să intample la mormantul său din Virița.

Sfantul Ipatie, episcopul Gangrei – 31 martie

A trăit la sfarșitul secolului al II-lea – inceputul secolului al III-lea in Asia Mică. A fost episcop al cetății Gangra şi a luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) care a combătut erezia lui Arie.

Incă din timpul vieții era cunoscut drept făcător de minuni. Sfantul a prefăcut ape amare in ape dulci şi bune de băut, a făcut să izvorască un izvor tămăduitor cu apă caldă și a omorat un balaur care se ascunsese in vistieriile lui Constanţiu al II-lea, fiul Sf. Constantin cel Mare.

Pe cand se intorcea de la Constantinopol la Gangra, a fost atacat și omorat de o femeie ariană care i-a zbrobit capul cu o piatră.

Moaștele sale au devenit o sursă de minuni precum izgonirea demonilor și vindecarea bolnavilor.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Basilica.ro (@basilica.ro)

Citește și: 8 sfinți tămăduitori sărbătoriți in luna februarie
Din sinaxare: 5 femei sfinte, printre primii doctori fără de arginți


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 204

Id: 80434

Data: Mar 2, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).