Se împlineşte aproape un secol de la naşterea arhimandritului Dometie Manolache, pe care părintele Dumitru Stăniloae l-a numit „un erou al credinţei, un suflet de mare sfinţenie şi puritate”.
Fostul duhovnic al Mănăstirii Râmeţ, părintele Dometie, cât şi părintele Dumitru Stăniloae sunt propuşi pentru canonizare în anul 2025.
Trinitas Tv a realizat recent un documentar despre părintele Dometie, în care sunt evidenţiate principalele virtuţi ale fostului duhovnic de la Râmeţ.
„Milostenia îl caracteriza în mod deplin pe părintele Dometie Manolache. Există o mulțime de mărturii în acest sens, oameni care vorbesc despre faptul că părintele, ori de câte ori întâlnea un om care nu avea pantofi în picioare sau o haină, întotdeauna le scotea de pe dânsul şi le oferea celui care nu avea”, a declarat realizatorul documentarului, Răzvan Clipici.
Părintele Dometie Manolache
S-a născut în data de 15 octombrie 1924, în satul Mărculeşti, jud. Buzău.
A absolvit Seminarul Teologic din Buzău în 1945, ca şef de promoţie, şi Institutul Teologic din Bucureşti în 1949.
În anul 1972 s-a înscris la cursurile de doctorat la Institutul Teologic din Bucureşti, pe care le-a încheiat cu media 10.
În data de 14 septembrie 1949 a intrat în monahism la Mănăstirea Prislop avându-l naş de călugărie pe părintele Serafim Popescu. În data de 6 august, în acelaşi an, a fost hirotonit diacon, pe 7 august preot, iar în anul 1950 a fost numit stareț al Mănăstirii Prislop.
Dragostea părintelui pentru Sfânta Liturghie era cu totul aparte. Cei care l-au cunoscut spun că slujea zilnic, iar atunci când avea de ieșit din mănăstire cu treburi gospodărești, se trezea la 3 dimineața, slujea Sfânta Liturghie și apoi pleca la drum.
Din 1952 până în 1957 a activat ca director de studii și profesor la școlile monahale ale Mănăstirilor: Ciolanu, Rătești și Barbu.
A slujit o perioadă la Catedrala Episcopală din Buzău. În 1958 a ajuns la Mănăstirea Piatra Fântânele, ca duhovnic, și paroh al localității Dornișoara, iar în 1959 a fost numit stareț al Mănăstirii Dragomirești, în același an fiind mutat la Râmeț.
Părintele Dometie s-a ocupat de restaurarea bisericii vechi şi a ajutat la înfiinţarea muzeului mănăstirii.
A murit în data de 6 iulie 1975, la 51 de ani.
Sursă foto: Trinitas Tv/Răzvan Clipici (Pr. Dometie Manolache, în partea dreaptă a imaginii)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 386
Id: 75074
Data: Oct 15, 2021
Imagine:
Părintele Arhimandrit Constantin Timiș, Vicar eparhial al Episcopiei Caransebeșului, a oficiat joi Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Nera, așezământul monahal cu cea mai numeroasă obște din vestul țării.
Slujba a fost oficiată în Paraclisul „Buna Vestire” al .....
Data: Oct 15, 2021
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a oficiat joi Sfânta Liturghie la Catedrala Unirii din Focșani și a sfințit noul sediu al Protoieriei .....
Data: Oct 15, 2021
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat joi Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Râșca Transilvană din județul Cluj. Cu .....
Data: Oct 15, 2021
Săptămânalul Lumina de Duminică, suplimentul de weekend al Ziarului Lumina, împlinește sâmbătă 16 ani de existență. Conceptul publicației este să ofere teme de reflecție pentru cititorul .....
Data: Oct 15, 2021
Părintele Episcop Lucian va sfinți luni, la Caransebeș, monumentul funerar al Arhiereului Filaret Musta din cimitirul istoric al Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.
Evenimentul este organizat cu prilejul centenarului primirii arhieriei de către arhiereul .....
Data: Oct 16, 2021
Arhiepiscopia Bucureştilor a publicat calendarul creştin-ortodox pentru anul 2022 în format de foaie de perete.
Credincioșii îl pot achiziționa de la magazinele Arhiepiscopiei Bucureştilor şi de pe site-ul
Data: Oct 16, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).