A doua generație de studenți ai Extensiei de la Roma a Facultații de Teologie din București a depus juramantul

În Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma a avut loc marţi depunerea jurământului de credință față de Biserica Ortodoxă Română, la încheierea studiilor, de către absolvenţii celei de-a doua generații de studenți ai Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

La eveniment au participat Episcopul Siluan al Italiei, Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania; cadre didactice de la Facultatea de Teologie din Bucureşti: Pr. prof. decan Ioan Moldoveanu, Pr. Conf. Gheorghe Holbea, Pr. Lect. Zaharia Matei, Pr. Lect. Mihai Aurel; Excelența Sa, doamna Gabriela Dancău, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențial al României în Republica Italiană, în Republica Malta și în Republica San Marino.

După depunerea jurământului, au fost susţinute mai multe alocuţiuni în care a fost evidenţiată „importanţa demersului academic și necesitatea asigurării continuității acestuia”, potrivit Episcopiei Italiei.

Extensia de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a fost înființată în 2017, la solicitarea Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale, cu binecuvântarea Sfântului Sinod și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu sprijinul Ministerului Românilor de Pretutindeni și în cooperare cu Ministerul Educație Naționale și cu Universitatea din București.

Studenții își desfășoară cursurile în sălile puse la dispoziție de Institutul Pontifical de Studii Orientale din Roma și Universitatea Pontificală Toma d’Aquino (Angelicum).

În luna septembrie 2022, va fi organizată o nouă sesiune de admitere la Extensia de la Roma a Facultății. Mai multe detalii, aici.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).