La Sala „Iosif Episcopul” a Asezamântului Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic” aflat în incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, vineri, 4 aprilie 2014, începând cu orele 18.00, va avea loc cea de-a treia conferinta duhovniceasca din cadrul programului Întâlnirilor duhovnicesti „Spovedania, Euharistia si martirajul în viata Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos”. Conferinta cu tema„Acrivie si pogoramânt în aplicarea Sfintelor canoane la Taina Spovedaniei” va fi sustinuta de catre Preasfintitul Parinte Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, dupa cum aflam de la Biroul de Presa al Arhiepiscopiei Râmnicului.Evenimentul este organizat la initiativa Preasfintitului Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, si cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de catre Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, în parteneriat cu Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea si se încadreaza în seria manifestarilor dedicate „Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Împartasanii) si Anul comemorativ al Sfintilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Româna”.Organizatorii îi asteapta cu drag pe toti cei care doresc sa se hraneasca duhovniceste din frumoasele învataturi si cuvinte ziditoare de suflet. Intrarea este libera.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 617
Id: 39309
Data: Mar 29, 2014
Imagine:

Data: Mar 29, 2014

Data: Mar 29, 2014

Data: Mar 29, 2014

Data: Mar 29, 2014

Data: Mar 29, 2014

Data: Mar 29, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).