La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxa a Patriarhiei Române a aparut, cu binecuvântarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Acatistul Intrarii în biserica a Maicii Domnului, în noua colectie de „Acatiste si Vieti de Sfinti”.Sarbatoarea Intrarii în biserica a Maicii Domnului (numita în popor si Vovidenia) aminteste faptul aducerii cu evlavie, în biserica Legii vechi, adica în templul din Ierusalim, a copilei de trei ani, care avea sa fie Maica Domnului nostru Iisus Hristos; întâi, pentru ca acest fapt, atunci când s-a petrecut, s-a împlinit într-un chip minunat si, al doilea, el cerea o pregatire pentru taina nasterii cu trup omenesc a Fiului lui Dumnezeu, care avea sa se savârseasca prin mijlocirea Nascatoarei de Dumnezeu. Traditia Bisericii arata motivul pentru care Nascatoarea de Dumnezeu a fost dusa la templul Legii vechi si daruita Domnului: Ana, cea pururea pomenita, sotia lui Ioachim, care mai toata viața ei a fost stearpa, adica nu a putut naste copii, luând îndemn din cele ce s-au petrecut cu cealalta Ana, care era si ea stearpa, mama Prorocului Samuel, se ruga, împreuna cu barbatul ei Ioachim, lui Dumnezeu, Stapânul firii, sa le daruiasca lor un copil, fagaduind ca, daca le va împlini cererea, îndata îl vor darui si închina lui Dumnezeu. Şi asa a nascut Sfânta Ana pe ceea ce s-a facut începutul mântuirii neamului omenesc, pe pururea Fecioara Maria. Iar când ea a fost de trei ani, au luat-o parintii ei si au adus-o la templu si, adunând ceata de fecioare, au întâmpinat-o cu faclii aprinse, însotind-o pâna la treptele templului si au încredintat-o preotilor. Deci, luând-o arhiereul cel de atunci, Zaharia, a dus-o în cele mai dinlauntru ale templului, în Sfânta Sfintelor, unde, o data pe an, intra numai singur arhiereul. Şi aceasta a facut-o din insuflarea lui Dumnezeu, Cel ce avea sa Se nasca dintru ea, spre mântuirea lumii. Ca, de vreme ce chivotul Legii vechi nu mai era acolo de la robia babilonica, se cuvenea a sta acolo Preacurata Maria, care avea sa fie chivotul cel însufletit si adevarat al sfinteniei si care avea sa poarte nu tablele umbrei Legii, ci pe însusi Datatorul Legii; nu mana care hranea trupeste, ci chiar pe Pâinea vietii, Care S-a coborât din cer spre viata lumii, adica pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Şi a ramas Fecioara la templu, ducând sfânta vietuire. Erau la templul din Ierusalim trei rânduri de chilii, în care locuiau, cu frica de Dumnezeu, fecioare si vaduve închinate Domnului, precum și slujitori ai templului. În acest loc de buna crestere, Sfânta Fecioara, necontenit deprindea, sub supravegherea fecioarelor mai în vârsta, lucrul de mâna, citirea Scripturii și îndeosebi rugaciunea. Dar cu cât crestea cu vârsta, cu atât crestea si cu harul si se ruga mult în Sfânta Sfintelor, încât dupa dreptate se spunea ca mai mult locuia acolo. În fiecare zi se ruga de dimineata pâna la ceasul al treilea, apoi pâna la ceasul al noualea se ostenea cu lucrul de mâna, iar de la al noualea ceas se ruga iarasi pâna târziu în noapte. Şi în fiecare seara Arhanghelul Gavriil, aratându-i-se împreuna cu alti îngeri, îi aducea hrana cereasca, iar hrana primita de ea de la preoti o dadea saracilor. Din vreme în vreme, Sfintii ei Parinti, Ioachim si Ana o cercetau, dar dupa sapte ani ei au trecut la cele vesnice. Preacurata a ramas la templu pâna la vârsta de 15 ani, când arhiereul a socotit sa o casatoreasca. Atunci Sfânta Fecioara a descoperit arhiereului si preotilor ca ea, înca din leagan, este fagaduita lui Dumnezeu si ca ea însasi a ales o viata de feciorie neîntrerupta. Drept aceea, a fost logodita cu dreptul Iosif, atunci în vârsta de aproape 80 de ani, ca, sub acest chip, sa se pazeasca ea curata în lume; si astfel, Iosif logodnicul a luat-o în casa lui din Nazaret. Se spune ca arhiereul i-a încredințat Fecioarei ca ultima îndatorire la plecarea de la templu sa participe la teserea unei noi catapetesme pentru Sfânta Sfintelor, pe care Preacurata a lucrat-o cu sârguinta. Aceasta catapeteasma avea sa se rupa în vremea Patimirii Domnului pe Cruce. Astfel, neîntinata Maria a fost pregatita sa devina Maica Fiului lui Dumnezeu, vietuind în chip cu totul virtuos si asemenea îngerilor, ca un vas al sfinteniei. Acest praznic, sarbatorit în fiecare an la 21 noiembrie, ne aminteste, astfel, despre virtutile Maicii Domnului, despre fecioria ei închinata Mirelui ceresc, despre viata ei de rugaciune si despre însemnatatea sfintitoare a bisericii.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 879
Id: 35710
Data: Nov 20, 2013
Imagine:
"Preacurat Templu al Domnului" si "semn al buneivoiri a lui Dumnezeu" fata de oameni, Fecioara Maria este împlinirea rânduielii din veci a Ziditorului .....
Data: Nov 20, 2013
Cu binecuvântarea Preasfințitului Parinte Vincețiu, Episcopia Sloboziei și Calarașilor, prin Sectorul Social - Misionar, a organizat marți, 19 noiembrie 2013, prima ediție a .....
Data: Nov 20, 2013
Arhiepiscopia Ortodoxa a Alba Iuliei desfasoara pâna în data de 15 decembrie o colecta de alimente în cadrul Campaniei „Faptele credintei”, dupa cum .....
Data: Nov 20, 2013
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul României a hirotesit întru duhovnic, astazi, 20 noiembrie 2013, sapte preoti din Arhiepiscopia Bucurestilor. Slujba a fost .....
Data: Nov 20, 2013
Cu binecuvântarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul României, sfintele moaste ale Sfântului Serafim de Sarov aflate la Parohia Sfintii Apostoli Petru si Pavel din .....
Data: Nov 20, 2013
Una dintre cele mai înalte biserici din România este Catedrala ortodoxa din Cluj-Napoca, dupa cea ortodoxa din Timisoara si cea evanghelica din Sibiu. Anul acesta s-au .....
Data: Nov 20, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).