De Ziua mondială a donatorului de sânge, 14 iunie, la Centrul de Transfuzie Sanguină al MApN din Capitală s-a desfășurat o acțiune de donare de sânge, informează Ziarul Lumina.
Acțiunea a fost organizată de mai multe instituții, după cum urmează: Patriarhia Română, Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, Institutul de Medicină Militară, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională „Prof. Dr. C. T. Nicolau”, Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti.
”Prin exemplul personal îi motivăm pe cei din jur să ajute
Patriarhia Română a fost reprezentată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale, însoțiți fiind de Arhim. Ciprian Grădinaru, coordonatorul proiectelor întreprinse de aceștia.
Arhim. Ciprian Grădinaru a reiterat importanța acestei zile internaționale și a subliniat că Biserica are o contribuție majoră în colectarea de sânge la nivel național.
„În această zi, Patriarhia Română, care este şi iniţiatorul Campaniei Donează sânge! Salvează o viaţă!, a reuşit să aducă împreună foarte multe instituţii ale statului pentru a desfăşura această frumoasă acţiune de donare. Se cunoaşte că un singur donator poate salva trei vieţi. Nevoia de sânge din spitalele noastre este critică fiindcă există mulţi bolnavi, iar anumite boli necesită cantităţi mari de sânge”.
„Suntem solidari cu societatea românească, Biserica fiind întotdeauna prezentă acolo unde este atât bucurie, cât şi suferinţă. Biserica este prezentă în toate structurile societăţii întrucât noi toţi o alcătuim”.
„Prin exemplul personal îi motivăm pe cei din jurul nostru să ajute, la rândul lor, conştienţi fiind că donarea de sânge reprezintă un act al samarineanului milostiv care nu îl părăseşte pe cel căzut în suferinţă”, a spus Pr. Ciprian Grădinaru.
Colonelul farmacist Maria Cristina Ranetti, şefa Centrului de Transfuzie Sanguină al MApN, a adăugat că au donat sânge 50 de persoane care provin din structurile sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
„Au participat la acţiunea de donare de astăzi numeroase persoane, angajaţi şi studenţi din structurile de ordine publică şi de apărare naţională. Cu această ocazie, întregul colectiv al Centrului de Transfuzie Sanguină a fost angrenat în acţiune, salvarea pacienţilor reprezentând pentru noi o misiune zilnică”, a afirmat şi doctorul Ion Mihăiţă Emilian, medic primar în cadrul Secţiei de consultaţii donatori şi recoltare a Centrului de Transfuzie al MApN.
Patriarhia Română a iniţiat în 2013 campania naţională „Donează sânge! Salvează o viaţă!”. Cu ajutorul a peste 35.000 de donatori, au fost colectaţi până în prezent peste 20.000 litri de sânge.
La Liceul Teologic din Târgu Jiu a avut loc, luni, 14 iunie, o acţiune de donare de sânge,
Evenimentul desfăşurat cu prilejul
Data: Jun 15, 2021
Voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) s-au implicat duminică în programul de adopție al Drumului care unește – „Via Transilvanica”.
Proiectul „Via Transilvanica” (VT) aparține Asociației Tășuleasa Social și va cuprinde în final 1.400 de .....
Data: Jun 15, 2021
Au trecut 132 ani de când Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii române“ – după cum l-a numit Constantin Noica, a trecut la cele veşnice.
La vârsta de 39 ani s-a mutat la Domnul, fiind înmormântat în cimitirul Bellu din Capitală.
„Parcă cu o nefirească .....
Data: Jun 15, 2021
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat marți Sfânta Liturghie și slujba de pomenire a lui Mihai Eminescu la capela de la Cimitirul Bellu, unde acesta este înmormântat. El a amintit că poetul s-a numărat printre primii susținători ai Catedralei Naționale și numea .....
Data: Jun 15, 2021
Fericitul Augustin este cinstit de Biserica Ortodoxă în data de 15 iunie, ocazie cu care evidenţiem o selecţie de 8 citate din opera sa.
- Nu e de ajuns să ne spovedim în fața lui Dumnezeu; se cuvine să ne spovedim de asemenea și în fața celor ce au primit .....
Data: Jun 15, 2021
Într-o lume asaltată de informație, Patriarhul Daniel a văzut prezența Bisericii Ortodoxe în peisajul mediatic românesc ca o necesitate primară. La mai puțin de o lună de la întronizare, în data de 27 octombrie 2007, Preafericirea Sa înființa Centrul de Presă Basilica, format din .....
Data: Jun 15, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
PS Varsanufie Prahoveanul - predica la Duminica Ortodoxiei 2014
PS Varsanufie Prahoveanul - Intru multi ani Stapane
PS Varsanufie Prahoveanul - noul Arhiepiscop al Ramnicului
PS Varsanufie Prahoveanul - Cuvant cu ocazia praznuirii Sfantului Ierarh Meletie
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).