În Duminica Rusaliilor, peste 300 de enoriaşi au venit la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc. O parte dintre credincioşi au purtat, aşa cum este tradiţia în această zonă, costume naţionale. La slujbă au venit peste 50 de copii de la şcolile de pe raza parohiei care au oferit răspunsurile la strană. O parte dintre ei s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Micii enoriaşi au dorit ca prin participarea lor la Sfânta Liturghie să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. „Activitatea de astăzi (n.r. duminică) încununează finalul unui an duhovnicesc. Odată cu ziua de astăzi (n.r. duminică), s-au încheiat lecţiile de cateheză care au avut loc în această biserică în decursul acestui an. Nu a fost uşor ca elevii să înveţe răspunsurile Sfintei Liturghii. A fost o muncă grea pentru că şcolarii nu au cunoştinţe muzicale“, a spus prof. de religie Camelia Niţescu. Întrucât Pogorârea Duhului Sfânt a fost sărbătorită în preajma Zilei Internaţionale a Copilului, în parohia „Sfântul Nicolae“ această sărbătoare a fost dedicată şi închinată copiilor. „Răspunsurile pe care copiii le-au oferit în cadrul Sfintei Liturghii sunt rodul lucrării din cadrul proiectului «Hristos împărtăşit copiilor». Am avut sprijinul prof. Camelia Niţescu, prof. Daniela Tudurean, prof. Marcela Norocel, al cantorului Florin Matei şi al pr. Constantin Adumitroae. În cadrul orelor de cateheză au participat în jur de 50 de copii pe care i-am stimulat printr-o excursie organizată pe 1 iunie 2012 la mănăstirile şi obiectivele turistice din Bucovina“, a afirmat pr. paroh Ilie Macar. Maria Daniela Mândrilă a fost unul dintre copiii care au cântat la strană în Duminica Rusaliilor la Biserica „Sfântul Nicolae“. Eleva ne-a mărturisit că s-a simţit foarte bine oferind răspunsurile la strană. „Am participat la slujbă alături de colegii mei din şcoală. M-am simţit foarte bine pentru că am lăudat pe Dumnezeu prin cântarea religioasă“, a mărturisit Maria Daniela Mândrilă. La finalul slujbei, toţi copiii au primit câte un dar din partea consiliului parohial, fiind felicitaţi de pr. paroh Ilie Macar, pr. slujitor Gheorghiţă Niţă şi de pr. Teodor Moroşan, preot pensionar.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 540
Id: 22415
Data: Jun 5, 2012
Imagine:
Duminica Pogorârii Sfântului Duh a fost trăită într-un mod deosebit de şapte copii de la Şcoala Specială din Câmpulung Moldovenesc, de naşii acestora şi de numeroşi credincioşi ai parohiei. Prin grija profesorului de religie Mihai Botezat de la .....
Data: Jun 5, 2012
Centrul social-filantropic Lazaret din Bacău a fost sfinţit vineri, 1 iunie, de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de .....
Data: Jun 5, 2012
În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi a avut loc sâmbătă, 2 iunie, cursul festiv pentru cea de-a doua promoţie de absolvenţi din cadrul proiectului „Vreau în clasa a noua“, promoţia 2008-2012. Prin intermediul .....
Data: Jun 5, 2012
Preşcolarii de la grădiniţa Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani au participat pe 1 iunie la flashmobul copiilor. Fiecare dintre ei a personalizat mesajul transmis părinţilor. Acţiunea a fost organizată pe terenul de sport .....
Data: Jun 5, 2012
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi, prin proiectul „Dreptul la viaţă“, a organizat sâmbătă, la Iaşi, „Marşul Vieţii“ în cadrul programului „1 iunie - Ziua copilului născut şi nenăscut“. Alături .....
Data: Jun 5, 2012
Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) - filiala Iaşi a organizat sâmbătă, 2 iunie, o manifestare cultural-artistică cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, sub genericul „Creştem împreună, copilăria nu are naţionalitate“, ediţia a .....
Data: Jun 5, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).