La a 16-a aniversare a Aşezământului social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia copiii găzduiţi în prezent s-au întâlnit cu unii dintre foştii beneficiari.
Sub genericul „Aripi pentru viaţă”, copiii din aşezământ au aflat marţi poveştile celor care au părăsit centrul şi au trecut într-o nouă etapă de viaţă.
În cei 16 ani de misiune, Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia a oferit ocrotire pentru 56 de copii şi tineri, iar 44 dintre aceştia au părăsit casa după vârsta de 18 ani şi s-au integrat social.
„Ne străduim, întregul personal care ne desfășurăm aici activitatea, ca prin dragoste, multă răbdare si exemplul personal, să asigurăm copiilor o dezvoltare armonioasă, în care necazurile suferite de ei sau lipsa familiei să nu-și pună amprenta prea adânc pe întreaga lor viață”.
„Ocupația noastră nu este creșterea copiilor, ci formarea lor armonioasă, trupească şi sufletească”, a declarat Părintele Marcel Duda, coordonatorul centrului.
Tot în contextul aniversării, instituţia şi-a deschis porţile pentru toți cei care au dorit să-i treacă pragul.
Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia funcţionează din anul 2003 în cadrul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba, prin DGASPC Alba.
Centrul oferă găzduire, educaţie pentru viaţă, consiliere şi suport afectiv pentru 12 copii şi tineri cu vârste între 4 şi 19 ani și face parte din Rețeaua de asistență socială a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, în cadrul căruia există 15 Case de Tip Familial pentru 276 de copii cu măsuri de plasament.
Foto credit: Radio Renaşterea
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 346
Id: 68255
Data: Nov 14, 2019
Imagine:
Expoziția itinerantă „Spiritualitate creștină la Dunărea de Jos” poate fi văzută timp de două luni de zile la Muzeul orașului Oradea.
Sunt expuse obiecte bisericești din secolele 17-19, icoane, manuscrise și exemplare de carte veche precum: Cazania lui Varlaam din .....
Data: Nov 14, 2019
Episcopul Macarie a spus marţi în localitatea suedeză Sölvesborg că Sfinţii Mărturisitori Năsăudeni, care şi-au dat viaţa pentru Iisus Hristos, „ne îndeamnă în aceste vremuri la unitate şi la mărturisire”.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la hramul bisericii .....
Data: Nov 14, 2019
Preafericitul Părinte Hrisostom II, Arhiepiscop de Noua Justiniana şi al Întregului Cipru, îşi serbează în 13 noiembrie ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ioan Gură de Aur, cunoscut şi sub numele de Ioan Hrisostom.
Conducătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului s-a născut .....
Data: Nov 14, 2019
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a sfințit duminică piatra de temelie a noii biserici care va fi construită în orașul Pantelimon.
Lăcașul de cult cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena” și .....
Data: Nov 18, 2019
Maicile și Părintele Mihail de la Mănăstirea Valea Bistrei construiesc o casă pentru o familie cu șapte copii între 7 și 15 ani, fără posibilități materiale.
Casa a fost ridicată până la acoperiș, iar pentru anul viitor este programată partea de finisaje, potrivit .....
Data: Nov 18, 2019
În cuvintele rostite la Duminica a 26-a după Rusalii, Patriarhul Daniel a menţionat că „bogăția nu este rea în sine, pentru că ea vine de la Dumnezeu, dar modul folosirii ei poate fi rău sau bun”.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).