Miercuri, 13 martie, la Timisoara s-a desfasurat actiunea de distribuire a alimentelor in cadrul programului Masa Bucuriei, derulat de Arhiepiscopia Timisoarei. Acest program este realizat in colaborare cu magazinul Selgros Timisoara si vine in sprijinul persoanelor nevoiase aflate in dificultate. Alimentele sunt oferite gratuit in fiecare zi de miercuri, cand personalul social specializat al Arhiepiscopiei Timisoarei le ridica si le distribuie beneficiarilor din cadrul acestui program. Beneficiarii programului Masa Bucuriei sunt: Casa de tip familial Diaconita Febe, Timisoara, Casa de tip familial Sfanta Anastasia din Topolovatu Mare, Serviciul Rezidential pentru Victime ale Violentei in Familie, Centrul de Informare, Sprijin si Consiliere a Persoanelor aflate in Dificultate si Serviciul de Ingrijire a Varstnicului la Domiciliu. O parte din aceste alimente sunt oferite persoanelor aflate in dificultate socio-profesionala indiferent de religie, etnie, stare materiala, varsta, persoanelor singure, sarace si care se afla la riscul de a fi marginalizate social. De asemenea, sunt implicate familii monoparentale sau familii cu multi copii care au venituri insuficiente, persoane cu dizabilitati, persoane afectate de boli incurabile, precum si persoane ce nu realizeaza venituri sau acestea sunt insuficiente pentru asigurarea unui trai decent. Aceste persoane sunt beneficiari ai Centrului de Informare, Sprijin si Consiliere a Persoanelor Aflate in Dificultate (CISCPAD), a declarat pentru Ziarul Lumina, Alina Lozici, asistent social in cadrul Arhiepiscopiei Timisoarei. CISCPAD este un serviciu al Fundatiei Filantropia Timisoara, acreditat in iulie 2012, care are ca scop sprijinirea persoanelor aflate in dificultate, in procesul de reintegrare socio-profesionala, prevenirea sau limitarea unor situatii care pot duce la marginalizarea sau excluziunea sociala. Referirea cazurilor catre CISCPAD este realizata de parohiile ortodoxe din Timisoara, de catre alte institutii, servicii si specialisti sau direct de beneficiarii care se prezinta la sediul Fundatiei Filantropia Timisoara.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 574
Id: 29186
Data: Mar 16, 2013
Imagine:
Centrul de restaurare si vizualizare al Facultatii de Teologie din Craiova a gazduit joi, 14 martie, faza mitropolitana a Concursului national Parintele Dumitru Staniloae - 110 ani de la .....
Data: Mar 16, 2013
In episodul izgonirii lui Adam din Rai exista un moment enigmatic si greu de talcuit. Dupa caderea in pacatul neascultarii, Dumnezeu le face primilor oameni imbracaminte din piele. Apoi a .....
Data: Mar 16, 2013
Adam cel vechi, cazut in pacatul neascultarii de Dumnezeu, s-a trezit in starea omului golit de frumusetea chipului celui dintai zidit, prin care firea umana era curata asemenea .....
Data: Mar 16, 2013
Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Namaiesti, din Arhiepiscopia Argesului si Muscelului, va fi adusa in procesiune la Biserica Icoanei din Capitala, joi, 21 .....
Data: Mar 16, 2013
Inalt Preasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, oficiaza astazi Sfanta Liturghie la Catedrala mitropolitana Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova. In cadrul .....
Data: Mar 16, 2013
In prima saptamana din Postul Sfintelor Paști, in toate Bisericile Ortodoxe se va savarși Canonul Sfantului Andrei Criteanul. Numit și Canonul cel Mare, acesta cuprinde 250 de stihiri, .....
Data: Mar 16, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).