Ample manifestari religioase la manastirea Comana, in Duminica a XXX-a dupa Rusalii

Astazi, 24 noiembrie, crestinii ortodocsi s-au aflat în Duminica a XXX-a dupa Rusalii. În biserica Manastirii Comana, Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie a fost savârsita de Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoti si diaconi, între care s-a numarat si Preacuviosul Parinte Arhimandrit Ambrozie Iurasov, duhovnicul Manastirii Ivanovo din Rusia si unul dintre fondatorii Fratiei Ortodoxe a Sfântului Serghie de Radonej si al Centrului de Presa al Patriarhiei Ruse, dupa cum informeaza episcopiagiurgiului.roCu prilejul acestei vizite, Preasfintitul Parinte Ambrozie a acordat înaltului oaspete ordinul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", cea mai înalta distinctie a Episcopiei Giurgiului. Cuvântul de învatatura a fost rostit de Preacuviosul Parinte Ambrozie Iurasov, care a împartasit credinciosilor prezenti în numar mare la slujba, daruri de pret din bogata activitate duhovniceasca si pastoral-misionara pe care o desfasoara în cuprinsul întregii Patriarhii Ruse. De asemenea, a evidentiat si câteva învataturi desprinse din pericopa evanghelica în care a fost prezentata întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu dregatorul bogat. Ezitarea acestuia în fata renuntarii la propria bogatie anuleaza întreaga sa stradanie morala, lipsind-o de principalele elemente constitutive: dragosea de Dumnezeu si de aproapele.La finalul Sfintei Liturghii, Întâistatatorul eparhiei a hirotesit întru Arhimandrit pe Preacuviosul Parinte Protosinghel Dr. Mihail Muscariu, Staretul Manastirii Comana si Exarh Cultural, pentru deosebita activitate duhovniceasca, pastorala, culturala si administrativa desfasurata. Cu acest prilej, Preasfintia Sa le-a vorbit celor prezenti despre lucrarea misionara a obstii Manastirii Comana si despre rolul pe care aceasta îl are în promovarea Ortodoxiei românesti. Totodata, i-a îndemnat pe credinciosi sa acorde mai multe clipe din viata lor trairii duhovnicesti, subliniind ca iubirea pe care crestinul o daruieste în timpul vietii sale lui Dumnezeu, rodeste vesnic în împaratia cereasca.În continuare, ierarhul a savârsit slujba de sfintirea a celor sapte clopote ale manastirii, la care au participat oficialitati centrale si locale, sponsori si sprijinitori ai asezarii monahale de la Comana. La finalul slujbei de sfintire, Preasfintitul Parinte Ambrozie a vorbit despre rolul liturgic al clopotului în viata Bisericii si a multumit tuturor celor care, prin fapta lor jertfelnica, au facut ca voievodala Manastire Comana sa primeasca pe lânga cele doua clopote existente alte cinci clopote noi. La rândul sau, parintele Arhim. Mihail Muscariu a multumit tuturor celor care se implica în tot acest proces de restaurare si înfrumusetare a Sfintei Manastiri Comana.Ctitorita de Vlad Ţepes în anul 1461, Manastirea Comana reprezinta un obiectiv turistic important si un simbol al judetului Giurgiu. În prezent, complexul monahal se afla întru amplu proces de restaurarea care se realizeaza cu ajutorul unui proiect care a primit finantare în cadrul Programului Operational Regional si este implementat de Episcopia Giurgiului - Manastirea Comana, în parteneriat cu Consiliul Judetean Giurgiu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 879

Id: 35850

Data: Nov 24, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).