Darul Parohiei Nasterea Domnului pentru copiii voluntari

Parohia Ortodoxa Româna „Nasterea Domnului“ din Cluj-Napoca a organizat sâmbata, 23 noiembrie, un pelerinaj la manastirile Nicula, Casiel si Rohia cu copiii de la Cercul de pictura al bisericii si cu tinerii care au participat la Festivalul Tinerilor Ortodocsi din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, informeaza „Ziarul Lumina”. Un grup de 30 de copii si tineri, alaturi de parohul Bisericii „Nasterea Domnului“ din Cluj-Napoca, Nicolae Buda, si de credincioase din Comitetul parohial, s-au aflat într-un pelerinaj de o zi la manastirile Nicula si Casiel din judetul Cluj si Rohia, judetul Maramures.„Acest pelerinaj este un dar pentru toti participantii, dar, în acelasi timp, este si rodul muncii copiilor de la Cercul de pictura pentru ca fondurile banesti obtinute din atelierele de pictura, care au loc în fiecare vineri, au fost folosite pentru acest pelerinaj, precum si în scopuri filantropice“, a precizat Marilena Asanica, unul dintre coordonatorii grupului.

Cu rugaciuni si cântece, spre Nicula

Astfel, sâmbata dimineata, cu multa veselie, cu cântece si cu rugaciuni, grupul a pornit de la Biserica „Nasterea Domnului“ din cartierul clujean Gheorgheni spre Manastirea Nicula. Pe parcursul drumului, parintele Nicolae Buda le-a povestit copiilor, precum si doamnelor din Comitetul parohial, istoricul acestei manastiri, centru important de spiritualitate din aceasta zona a tarii. De asemenea, parintele a vorbit copiilor, marea majoritate a acestora fiind membri ai cercului de pictura din cadrul parohiei, despre scoala mesterilor iconari de la manastire. Ajunsi la manastire, pelerinii s-au închinat la icoana Maicii Domnului facatoare de minuni, apoi ghidul manastirii le-a oferit copiilor mai multe repere istorice si duhovnicesti legate de trecutul acestui asezamânt monahal care se confunda cu istoria încercata a Transilvaniei. Copiii au fost impresionati de icoana Maicii Domnului care a plâns, precum si de una din icoanele manastirii, care arata evenimentul Adormirii Maicii Domnului, care este si hramul manastirii. Grupul a vizitat, apoi, mica bisericuta de lemn în stil maramuresean, monument istoric, nu înainte de a fi supus unei încercari, aceea de a descuia usa de la intrare. Mai multi copii au încercat sa ghiceasca secretul încuietorii vechi de câteva secole, iar cu ajutorul oferit de ghid, au reusit sa patrunda în micul asezamânt care adaposteste icoanele pe sticla ale vechilor iconari din Nicula, opere ce fac parte, astazi, din patrimoniul national. Vizita la Manastirea Nicula a continuat cu poposirea la mormântul poetului Ioan Alexandru, unde pelerinii împreuna cu parintele Nicolae Buda au rostit o rugaciune, iar copiii au recitat din versurile poetului.

Povestea de la Casiel

Pelerinii au pornit apoi din nou la drum, spre Manastirea Casiel, cu hramul „Înaltarea Sfintei Cruci“. Pe traseul care duce la manastire, un drum mai greu accesibil, parintele Nicolae Buda le-a oferit copiilor câteva repere istorice privind manastirea, precum si câteva date privind viata monahala si rânduielile specifice acesteia. Ajunsi la acest asezamânt, copiii s-au închinat în biserca, apoi au fost poftiti la masa, prin grija staretei Varvara Georgiu. Dupa masa de la manastire, copiii s-au bucurat si de hrana duhovniceasca, prin cuvântul parintelui Serafim Badila, duhovnicul obstii de la Casiel, care le-a vorbit despre importanta spovedaniei, mai ales, acum, în apropierea marelui praznic al Nasterii Domnului. Copiii au fost impresionati de povestea pastorului Natanail, care avea mintea si inima curate, asemenea copiilor, si care a ajuns în Rai.

Rohia, de pe stânca

În drum spre Manastirea „Sfânta Ana“ de la Rohia, judetul Maramures, copiii au aflat istoricul acestei manastiri, din cuvintele parintelui Nicolae Buda, precum si despre personalitatile culturale care au trecut pe aici. Ajunsi la manastire, pelerinii s-au închinat la icoanele facatoare de minuni din subsolul bisericii mari, apoi au vizitat impresionantul ansamblu manastiresc. Pelerinii au fost încântati de „Coltul Maramuresean“ unde se afla Biserica „Sfânta Ana“ si „Casa poetului“, unde se afla si chilia în care a locuit parintele Nicolae Steinhardt. La finalul vizitei de la Manastire Rohia, pelerinii au rostit câteva rugaciuni în cimitirul asezamântului monahal, la mormântul parintelui Nicolae Steinhardt si la cel al arhimandritului Serafim Man, fostul staret al manastirii, trecut la cele vesnice în luna februarie a acestui an. În drum spre casa, pelerinii au mai facut un ultim popas, în localitatea Rohia, unde o familie de credinciosi maramureseni i-au ospatat cu placinte. Drumul spre casa a fost împodobit de copii si tineri cu un recital de colinde. Copiii din Parohia „Nasterea Domnului“ se pregatesc, astfel, sa întâmpine, sarbatoarea Craciunului, oferind celor din jur bucurie, prin faptele lor frumoase. Ca în fiecare an, micii voluntari se implica în strângerea de ajutoare pe care le ofera persoanelor cu probleme financiare sau persoanelor singure, în vârsta. De asemenea, grupurile de colindatori merg în seara de Ajun sa îi colinde pe cei vârstnici si singuri. Pentru astfel de fapte, precum si pentru altele, în care copiii dau dovada de implicare si ajutor oferit celor aflati în necazuri, Parohia „Nasterea Domnului“ încearca sa îi rasplateasca prin actiuni cum a fost acest pelerinaj, conform celor precizate de Marilena Asanica, coordonator al grupului, din cadrul Comitetului parohial.

„Mi-au placut icoanele si manastirile“

Copiii au povestit în drumul de întoarcere despre lucrurile care i-au impresionat, aratând astfel ca au ramas cu multe amintiri frumoase. „Mi-a placut foarte mult cum a povestit parintele Serafim de la Manastirea Casiel. Modul în care ne-a povestit ne-a captivat atentia si a atras atentia si asupra unor lucruri cum ar fi faptul ca noi românii nu stim sa ne apreciem unii pe altii pentru ceea ce suntem si pentru ceea ce avem. Ne-a adus aminte de ceea ce ar trebui sa fim mândri, ca suntem un popor foarte frumos, ca avem niste traditii minunate. La Manastirea Nicula m-au impresionat foarte mult icoanele, istoria lor, iar la Manastirea Rohia m-a impresionat biserica, felul cum era asezata pe stânca, dar si interiorul ei mi-a placut foarte mult“, a spus Teodora, în vârsta de 14 ani, eleva la Şcoala „Constantin Brâncusi“.„Mi-a placut foarte mult la Casiel, cum ne-a explicat parintele Serafim despre Natanael. La Manastirea Nicula mi s-a parut interesant cum s-au chinuit baietii sa deschida usa manastirii vechi, si mi-a mai placut acolo ca am vazut foarte multe icoane“, a spus Maria Magdalena, în vârsta de 12 ani, de Liceul Teoretic „Brassai Samuel“ din Cluj-Napoca.„M-a impresionat povestea pastorului care nu a facut nici un pacat si avea un suflet de copil, iar pentru asta Dumnezeu l-a dus în Rai. Mi-au placut foarte mult icoanele de la Manastirea Nicula, iar la Rohia m-a impresionat stilul maramuresean al bisericilor, precum si Casa poetului unde a locuit Nicolae Steinhardt“, a spus Gabriel de 12 ani, de la Şcoala „Constantin Brâncusi“. „Mie mi-a placut la Manastirea Nicula, când ne-am chinuit sa deschidem usa manastirii vechi, precum si icoanele vechi de acolo“, a spus Sergiu, de 13 ani, elev la Liceul Teoretic Lucian Blaga din Cluj-Napoca.„Manastirile pe care l-am vizitat mi-au placut foarte mult, la fel si icoanele m-au impresionat. Totul mi-a placut“, a spus Tudor de 11 ani, elev la Liceul Teoretic „Lucian Blaga“.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 628

Id: 35856

Data: Nov 25, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).