Românii au serbat la finalul lunii octombrie împlinirea a 25 de ani de existență a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din Las Vegas.
La evenimentele aniversare a fost prezent Mitropolitul Nicolae al celor două Americi.
Mitropolitul a participat sâmbătă la ședința Consiliului Parohial, unde au fost expuse situații și s-au punctat soluții, cu precădere pentru creșterea numărului de membri în cadrul comunității ortodoxe din Las Vegas. Referindu-se la problemele generate de pandemie, IPS Nicolae a îndemnat la o pastorație personală.
Duminică, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie. După slujbă, Mitropolitul Nicolae a acordat distincția „Crucea Metropolitană Americană” preotului paroh Mihai Bălan în semn de prețuire și recunoștință pentru toată lucrarea pastoral-misionară împlinită în Parohia din Las Vegas, Nevada.
Sărbătoarea a continuat în sala socială a Bisericii cu o agapă și un moment artistic deschis prin intonarea celor două imnuri naționale, ale Statelor Unite ale Americii și al României.
Regula celor trei T
Referitor la dezvoltarea comunității parohiale, Mitropolitul Nicolae a punctat regula celor trei „T” sub egida cărora ar trebui să funcționeze orice comunitate de creștini: „Acestea sunt: Talentul, Timpul și Talantul prin care noi ne pregătim sufletele pentru Împărăţia Cerurilor”.
Părintele Mitropolit a îndemnat să dăruim din Timpul nostru comunității Bisericii, să întoarcem Talentul pe care ni l-a hărăzit Cel De Sus parohiei, printr-o mai devotată implicare în activitățile desfășurate în biserică și, de asemenea, Talantul – referindu-ne aici la darul bănesc prin donații ar ajuta la buna întregire și desfășurare a misiunii parohiei.
Sursă foto: Facebook / Biserica Ortodoxă Română din Las Vegas
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 233
Id: 75262
Data: Nov 4, 2021
Imagine:
Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, îşi serbează vineri onomastica, în ziua de cinstire a Sfântului Mucenic Galaction.
Ierarhul s-a născut în 17 mai 1953, în comuna Constantin Brâncoveanu, jud. Ialomiţa, din părinţii .....
Data: Nov 5, 2021
Pemptousia va transmite live slujbele oficiate la Mănăstirea Eghina de sărbătoarea Sfântului Nectarie.
„Canalul digital www.pemptousia.tv va transmite în direct, luni, 8 noiembrie, de la ora 18:00 din Sfânta Mănăstire .....
Data: Nov 5, 2021
„Bunătatea inimii a fost cea mai bună calitate a Arhiepiscopului Eftimie, împlinind aceasta din dorința de a se asemăna cu Dumnezeu”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul .....
Data: Nov 5, 2021
Cincizeci de zile ne mai despart de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos şi doar zece zile mai sunt până începe postul premergător acestei mari sărbători.
Postul Crăciunului începe în ziua de luni, 15 noiembrie, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios .....
Data: Nov 5, 2021
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ioanichie cel Mare” din Arzachena, în nordul Sardiniei, Italia, împlinește luna aceasta un an de la înființare. Joi, 04 noiembrie 2021, și-a serbat pentru prima dată hramul.
Programul liturgic a început de miercuri cu Taina Sfântului .....
Data: Nov 5, 2021
Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR) din Banatul de Munte au organizat săptămâna aceasta o campanie de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița.
Din cele 43 de persoane care s-au alăturat inițiativei, doar 20 au fost eligibile. Cu toate .....
Data: Nov 5, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).