Intr-o lume in care omul isi cauta tot mai acut reperele, problema vietii si a mortii, chiar daca nu mai este abordata in intregul ei antropologic, ramane una din necunoscutele cele mai profunde ale existentei omenesti. Omul contemporan cauta raspunsuri care adesea sfarsesc in intrebari si mai chinuitoare. Patimi de tot felul par a compensa lipsa de raspuns la problematica imediata a vietii in ansamblul ei.O situatie materiala mai buna, o potolire a vesnicelor intrebari prin atitudini de indiferenta sociala, politica si uneori religioasa, par a fi tot mai mult surogatele care par a compensa setea de real si de raspuns. Intr-o societate care se vrea promotoare a progresului individual, in tari care adesea sunt privite ca stindard de civilizatie, omul e tot mai singur in fata propriilor spaime. Se cladeste societatea perfecta, uitandu-se faptul ca tari precum Franta sunt pe primele locuri in ceea ce priveste numarul de oameni care sfarsesc in strada, fara cea mai mica urma de compasiune din partea asa-ziselor organisme abilitate sa gireze situatiile-limita ale persoanelor fara adapost. Cazul recent al imigrantilor fara domiciliu, expulzati din adaposturile de iarna din Marsilia, exclusiv pe motive etnice, fara a li se oferi variante, in conditii de temperaturi foarte scazute, a mai reusit, din fericire, sa cutremure opinia publica occidentala. Victimile insa nu au intarziat sa apara si statisticile ultimei saptamani vorbesc de cel putin trei persoane fara adapost care au murit din cauza frigului. Toate acestea se petrec in zilele noastre, intr-o tara considerata model de democratie si de integrare sociala."Dumnezeu este viata insasi si pricina a toata vietuirea"Problematica vietii si a mortii este asadar una la care vom afla raspunsuri exclusiv pe plan teologic. Omul, adus la existenta in urma sfatului treimic, se bucura de privilegiul de a fi alcatuit din elemente care se gasesc la intersectia lumii materiale cu cea mai presus de materie. In Omilia a 6-a, Sfantul Grigorie Palama spune: "Trupul omului este alcatuit din materie, iar sufletul este alcatuit din ceea ce este mai presus de lume, ba chiar de la Insusi Dumnezeu, printr-o suflare negraita, precum ceva maret si minunat, care intrece tot ce exista". Viata omului este imprimata de pecetea chipului dumnezeiesc, Dumnezeu sustinand viata omului in toate manifestarile ei. "Dumnezeu este viata insasi si pricina a toata vietuirea, atat in veacul acesta, cat si in veacul veacului", iar scopul omului trebuie sa fie dobandirea vietii vesnice, izvorata din viata dumnezeiasca. Partasia la "viata cea fericita, vesnica si fara de prihana, desavarsit nepatimitoare si sloboda de suferinta" este posibila doar prin relatia continua cu Hristos, datatorul de viata. Opera mantuitoare a lui Hristos consta in daruirea de viata omului cazut si ranit prin pacat: "Hristos a coborat cu sufletul in iad si s-a intors dupa ce a redat viata si lumina vesnica tuturor - si drept chip al acesteia ne-a daruit noua a savarsi dumnezeiescul botez, ca prin el sa rodeasca mantuirea, prin fiecare taina si prin slujirile cele indumnezeitoare ale sufletului si ale trupului, primind astfel semintele unei vieti fara de prihana" "Viata indumnezeita si vesnica" reprezinta asadar scopul oricarui om care isi articuleaza viata poruncilor Evangheliei. Impartasirea de viata cea indumnezeita si vesnica este unirea cu viata adevarata a lui Dumnezeu, prin harul Sau: "Cel ce se impartaseste de energia dumnezeiasca, fiind el insusi prefacut prin dumnezeiasca prefacere, se face intreg el insusi cum este lumina si este impreuna cu lumina si vede, in chip cunoscator, impreuna cu lumina, pe cele care, in afara unui asemenea har inefabil, ar fi tuturor cu neputinta de vazut". Vederea celor cu neputinta de vazut (in lipsa experientei harului) introduce pe om in "viata indumnezeita si vesnica", vederea insasi fiind salasluire a omului in harul lui Dumnezeu, care sustine viata omului. Viata trupeasca nu este anulata, insa omul nu se mai raporteaza la aceasta ca la finalitatea suprema: "Cel ce se impartaseste de energia dumnezeiasca devine nu numai mai presus de simtirile trupesti, ci si mai presus de tot ceea ce poate fi cunoscut de noi si de cei care sunt mai presus de noi prin puterea naturii. Caci cei care si-au curatit inima, pe Dumnezeu Insusi Il vad". Inzestrat cu vointa libera si cu viata care isi poate reclama independenta , omul isi poate totusi asuma departarea de izvorul vietii. Diavolul, la randul lui, inzestrat de Dumnezeu cu darul libertatii de alegere a fost primul care a reclamat independenta si si-a asumat pozitia de negare a realitatii faptului ca doar in Dumnezeu creatia se implineste: "Caci sarpele cel intelegator si incepator al rautatii s-a ridicat impotriva noastra si ne-a tras pe noi in strafundurile iadului. s...t Şi are de la sine insusi o putere aducatoare de moarte, el insusi de la sine nascand-o pe aceasta, ca unul care cel dintai s-a despartit de viata cea adevarata ".Reorientare catre "viata cea adevarata"Revenirea omului si reorientarea lui catre "viata cea adevarata" se face insa intotdeauna prin apelul la starea zidirii celei noi, intemeiate prin jertfa Mantuitorului: "Zidind Noul Ierusalim, si ridicand drept templu din pietre insufletite si adunandu-ne pe noi in sfanta si soborniceasca Biserica, a zidit la temelia ei, care este Hristos, izvorul vesnic al harului. Caci viata cea plina si stapaneasca si vesnica firea cea atotinteleapta si atotputernica se uneste cu firea cea inselata din nebagare de seama si din slabiciune, fiind robita celui viclean si zacand, din lipsa vietii dumnezeiesti, in adancurile nepatrunse al iadului, pentru ca sa aduca in aceasta fire intelepciune si putere si libertate si viata neclatita". Jertfa lui Hristos este aducatoare de viata pentru vesnicie, iar "dumnezeiescul sange al lui Dumnezeu se varsa din veac pentru viata lumii". Sfantul Grigorie Palama reuseste in Omiliile sale sa ofere o imagine completa a perspectivei ortodoxe asupra vietii omului, ontologic incadrata in relatia cu Dumnezeu, "datatorul de viata". Poate ca Europa democrata ar avea multe de invatat din antropologia palamita...(Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 4 decembrie 2010, semnat de pr. Roger Coresciuc)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 762

Id: 29553

Data: Mar 28, 2013

Imagine: