Pentru întreaga carieră dedicată studiului religiei și implicării în sfera umanitară, Arhiepiscopul ortodox grec al Americii, Înaltpreasfinţitul Părinte Elpidofor, a primit marţi premiul Constantin Brâncoveanu – categoria culte – din partea Fundaţiei Alexandrion.
Gala Constantin Brâncoveanu International 2019 s-a desfăşurat în data de 3 decembrie la Gotham Hall din New York. Premiile au fost oferite la categoriile: Muzică, Medicină, Arhitectură, Arte Plastice, Stiință, Culte și Politică.
„Laureații acestor premii reprezintă modele de excelență în domeniul lor de activitate și reprezintă un reper insipirațional global”, se menţionează pe site-ul fundaţiei înfiinţată în 2003.
Distincţiile sunt inspirate din sacrificiul Sfântului Constantin Brâncoveanu și al familiei sale pentru integritate și credință.
Prima ediție a Premiilor Constantin Brâncoveanu a fost organizată la nivel naţional în 2014.

Premiile Constantin Brâncoveanu International reprezintă pasul major făcut în recunoașterea valorilor din toată lumea, transformând această gală într-un eveniment de anvergură la nivel mondial.
Premiile internaționale au fost decernate pentru prima dată în 2018 în Statele Unite.
Foto credit: Facebook/Fundaţia Alexandrion
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 333
Id: 68459
Data: Dec 4, 2019
Imagine:
Muzeul Etnografic din satul Buda a fost inaugurat duminică de Ziua Naţională a României.
Ideea proiectului aparţine familiei Mihăilă din satul Buda, în special tânărului Mihăilă Alin, elev al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman.
Tânărul a moștenit .....
Data: Dec 4, 2019
Arhiepiscopul Timotei şi Episcopul vicar Emilian Crişanul au inaugurat miercuri noul corp al Bibliotecii de la Facultatea de Teologie din Arad.
Spaţiul inaugurat în data de 4 decembrie cuprinde 25.000 de volume.
La slujba de binecuvântare au participat Prof. .....
Data: Dec 4, 2019
În cadrul simpozionului organizat marţi la Sibiu, cu prilejul Zilelor Şaguniene, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a vorbit despre evenimentele din .....
Data: Dec 4, 2019
Sf. Cuv. Porfirie Cavsocalivitul a fost sărbătorit în ziua sa de pomenire, 2 decembrie, în Tanzania la 2.000 de metri altitudine.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Agatonic, Episcop de Arusha şi Tanzania Centrală.
După slujbă, a fost .....
Data: Dec 4, 2019
Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat, general al împăratului Liciniu, a fost decapitat în anul 320 pentru că era creștin și a îndrăznit să spargă în bucăţi idolii pe care împăratul îi venera şi să împartă săracilor aurul din care erau făcuți.
Cinstitul său cap se .....
Data: Dec 5, 2019
5 decembrie este Ziua Internațională a Voluntarului.
Sărbătoarea a fost înfiinţată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 1985 pentru a evidenţia contribuţia importantă a acţiunilor de voluntariat în dezvoltarea societăţii, dar şi pentru a oferi exemple de .....
Data: Dec 5, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 2 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 3 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 6 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 5 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 4 - subtitrare romana
Talpa Maicii Domnului - Pochaev - film ortodox rusesc tradus
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).