Mitropolitul Teofan a oficiat joi, la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava, Sfânta Liturghie și pomenirea Arhiepiscopului Pimen, la un an de la plecarea lui la Domnul. „Înaltpreasfinția sa este prezent, pentru că, dacă nu ar fi prezent, noi nu am fi oameni ai Învierii”, a spus Mitropolitul Moldovei.
La liturghia oficiată la Suceava au participat Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților, Episcopul Ignatie al Hușilor și Episcopul Macarie al Europei de Nord, precum și stareții mănăstirilor Putna și Sihăstria Putnei.
La slujba parastasului s-a alăturat și Părintele Arhiepiscop Ioachim al Romanului și Bacăului.
„De un an de zile suntem cu el, mai bine zis suntem cu el dintr-o altă perspectivă, mai importantă pentru noi decât atunci când era printre noi”, a afirmat Părintele Mitropolit Teofan.
El a evocat fermitatea și totodată blândețea Arhiepiscopului Pimen și dragostea acestuia pentru eparhia pe care o păstorea.
„S-a identificat bine cu această zonă, cu Moldova de Nord, Bucovina cea binecuvântată, până la ultima fibră a ființei sale”, a spus mitropolitul.
În parohii „se simțea acasă, pentru că intuia, vedea, sesiza și simțea dragostea credincioșilor pentru Dumnezeu, pentru valorile familiei, pentru neam”, a adăugat el.
Arhiepiscopia a publicat un album omagial
După slujba parastasului, Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților, succesorul Înaltpreasfințitului Pimen în scaunul eparhial, a prezentat albumul omagial „In Memoriam – Un an de la strămutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen”, dedicat fostului păstor de Editura Crimca.
Cartea a fost coordonată de Departamentul Exarhat al eparhiei și supervizată de Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna.
Volumul cuprinde zeci de eseuri și mesaje de la ierarhi, monahi și monahii, profesori și scriitori, care evocă aspecte din viața și activitatea Părintelui Arhiepiscop Pimen.
„Părintele Arhiepiscop Pimen s-a străduit toată viața în mod armonios să îmbine pe cele ale Martei cu cele ale Mariei: smerenia și rugăciunea cu osteneala întru slujirea aproapelui, postul și scumpătatea cuvintelor, cu destoinicia administrativă, milostenia și mărinimia cu dreptatea și cuvântul de îndreptare, înțelepciunea lucrătoare și roditoare cu iubirea de neam, de țară și de Biserică”, a afirmat Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților.
„Și-a împlinit cu asupra de măsură rostul său părintesc în această parte a țării numită pe bună dreptate dulcea Bucovină”, a adăugat ierarhul.
Participanții la pomenirea de la Suceava au mers apoi la Mănăstirea Sihăstria Putnei, locul de odihnă al Arhiepiscopului Pimen, unde a fost oficiată slujba parastasului la mormântul ierarhului.
Albumul omagial „In Memoriam – Un an de la strămutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen” poate fi cumpărat de la pangarele mănăstirilor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Putna și Sihăstria Putnei.
Vezi și:
- Un an de la plecarea la Domnul a IPS Pimen, „Părinte al Bucovinei şi prieten al Sfinţilor Putneni”
- INTERVIU EXCLUSIV | Arhiepiscopul Pimen la împlinirea vârstei de 90 de ani
Foto credit: Captură de ecran (Facebook / Doxologia.ro)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 257
Id: 73627
Data: May 20, 2021
Imagine:
Joi s-a împlinit un an de la mutarea la Domnul a Părintelui Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților. Patriarhul României l-a numit „Părinte al Bucovinei şi prieten al Sfinţilor Putneni”, subliniind că proclamarea canonizării Sf. Ier. Iacob Putneanul şi a Sf. Cuv. Sila, Paisie şi .....
Data: May 20, 2021
Pelerinii care doresc să viziteze obiectivele turistice şi culturale din Baia Mare vor avea la dispoziţie un serviciu de ghidaj turistic gratuit oferit de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Programul „Maramureş Guided Torus” va fi lansat vineri, în cadrul manifestărilor .....
Data: May 20, 2021
Sfântul Constantin este modelul ideal al oricărui demnitar chemat să gestioneze treburile unei comunităţi sau ale unui neam, a spus Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul în predica de joi seara de la Catedrala Patriarhală.
Ierarhul şi-a argumentat cuvintele .....
Data: May 20, 2021
Părintele Patriarh Daniel a deschis joi seară lucrările Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei. Desfășurarea ședinței sinodale în preajma sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul Catedralei Patriarhale, este un prilej „să aducem mulțumire lui .....
Data: May 20, 2021
Pelerinii care doresc să viziteze obiectivele turistice şi culturale din Baia Mare vor avea la dispoziţie un serviciu de ghidaj turistic gratuit oferit de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Programul „Maramureş Guided Tours” va fi lansat vineri, în cadrul manifestărilor .....
Data: May 20, 2021
Pe fondul unei nevoi acute de sânge în spitale, Biserica implică tot mai des preoți și credincioși în acțiuni de donare pentru a veni în sprijinul actului medical.
45 de voluntari, preoți și credincioși din Protopopiatul Tecuci, județul Galați, au donat sânge joi la .....
Data: May 21, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Dumitru Staniloae - 6 Iubirea treimica
Pr Dumitru Staniloae - 5 Crestinism si paganism
Pr Dumitru Staniloae - Bunavestire
Pr Dumitru Staniloae - 5 Mantuirea
Pr Dumitru Staniloae - 4 Filocalia
Pr Dumitru Staniloae - Despre Maica Domnului, sfintenie, evolutie si Boboteaza
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).