ASCOR, argument pentru un prezent continuu: IPS Casian la lansarea albumului foto ASCOR Galati 30

„ASCOR-ul este un argument nu pentru trecut, nu pentru viitor, ci pentru un prezent continuu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian vineri seară, la lansarea albumului foto „ASCOR Galaţi 30”. Volumul este dedicat celor trei decenii de activitate a filialei.

Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române a fost reprezentat la eveniment de Părintele Profesor Nicușor Beldiman, consilier patriarhal, și de Mihai Paraschiv, inspector.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, gazda evenimentului, a fost reprezentată de prof. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, rectorul instituției, și de conf. dr. Ciprian Vlad, responsabilul pentru parteneriatul cu studenții.

Au mai participat preşedinţii filialelor ASCOR din ţară, membrii ASCOR Galaţi, preoți şi tineri gălăţeni.

Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române a fost reprezentat de Părintele Profesor Nicușor Beldiman, consilier patriarhal (foto – centru), și de Mihai Paraschiv, inspector, vineri, 13 mai 2022. Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos

„Întrunirea filialelor ASCOR din Patriarhia Română cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, conform hotărârii Sfântului Sinod, la Dunărea de Jos, nu este decât o constatare fericită, şi anume, că după 30 de ani avem sentimentul că suntem la început, iar primii ascoreni fondatori sunt astăzi slujitori, întemeietori de familii sau mărturisitori ai comuniunii în societatea noastră, în ţară şi în străinătate”, a spus ierarhul Dunării de Jos.

„Văzând această mare sală şi rememorând filmul evenimentelor timp de 30 de ani, nu putem decât să mulţumim celor ce au arătat că Biserica Mântuitorului Iisus Hristos este tânără prin fiinţa ei”, a adăugat Înaltpreasfințitul Părinte Casian.

„Cei care prezintă tinereţea veşnică a Mântuitorului Iisus Hristos, într-o societate care are tendinţa să îmbătrânească, ne aduc aminte de tinereţea care nu îmbătrâneşte atunci când iubirea de Dumnezeu şi de aproapele se construieşte prin liturghie în comuniunea de sub Pantocrator şi continuă în comuniunea solidară în casa, în sufletul şi în viaţa tânărului de vârsta întâi, de vârsta a doua sau de vârsta a treia, cum ne spune adesea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. O lecţie extraordinară a misiunii tinereşti, atât în şcoală, cât şi în societate şi în familie”, a continuat Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Arhiepiscopul Casian și prof. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galaţi la lansarea albumului foto „ASCOR Galaţi 30”, vineri, 13 mai 2022. Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos

„Bucuria contopită în iubire de aproapele produce misiune de reînviere a resurselor iubirii de Dumnezeu şi de aproapele în viaţa noastră, de la parohie până la Patriarhie şi către sufletele oamenilor”, a concluzionat ierarhul.

După alocuţiunile invitaţilor, a fost prezentat albumul și un film retrospectiv realizat special pentru eveniment.

În partea finală a întrunirii, foşti membri ASCOR, unii dintre ei slujitori ai Sfintelor Altare, au adus mărturii frumoase din timpul petrecut în cadrul acestei asociaţii formate din tineri şi pentru tineri.

Albumul foto „ASCOR Galaţi 30”, dedicat celor trei decenii dea ctivitate a filialei, a fost lansat vineri, 13 mai 2022, în Aula Magna a Universității „Dunărea de Jos” din Galaţi, în prima zi a lucrărilor Consiliului Național ASCOR 2022. Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos

În perioada 13-15 mai, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se desfăşoară lucrările Consiliului Naţional al Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR), la care participă reprezentanţi ai tuturor filialelor din ţară.


Asociația Studenților Creștin-Ortodocși din România (ASCOR) a împlinit în 2020 trei decenii de existență. A fost fondată în 14 iunie 1990 la București, cu binecuvântarea Sfântului Sinod, la inițiativa unor studenți de la diferite facultăți. Organizația are caracter național, cu filiale în toate centrele universitare din țară: Sibiu, Craiova, Alba-Iulia, Oradea, Timișoara, Baia-Mare, Iași, Suceava, Bacău, Galați, Constanța, Tulcea.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).