Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni a inspectat porțiunea asumata din traseul cultural Via Transilvanica

Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) a reluat, la finele lunii trecute, inspecția și lucrările de îngrijire pe porțiunea de opt kilometri pe care și-a asumat-o din traseul cultural Via Transilvanica.

„Natura e darul lui Dumnezeu. De fiecare dată când eu și tinerii mei voluntari mergem pe acest traseu ne îngrijim să fie curat și să fie marcat foarte bine”, a transmis coordonatorul asociației, Părintele Justinian-Remus A. Cojocar.

„În timpul anului, periodic îl parcurgem şi ne îngrijim să arate bine, potrivit pentru drumeţie. Nu sunt arbori doborâţi pe traseu, potecile sunt accesibile, tot traseul este curat, preocupându-ne special să strângem gunoaiele.”

Potecile nu sunt foarte abrupte, astfel că itinerariul nu este unul dificil și este foarte bine marcat, cu borne pe care este gravată cu portocaliu litera „T”, într-un cerc tot portocaliu.

„Din kilometru în kilometru sunt borne de andezit, frumos sculptate. Noi le-am pus în valoare, amenajând un spațiu în jurul lor din verdeață și pietre atent alese și vopsite. Încă de anul trecut, la fiecare bornă s-au montat plăcuțe cu texte din părinții sfinți ai Bisericii și alți gânditori ai lumii”, a adăugat coordonatorul ATOS.

Pe porțiunea din Via Transilvanica adoptată, ATOS a montat plăcuțe cu citate inspiraționale. Foto credit: Facebook / ATOS – Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni

Iată câteva dintre textele pe care călătorii le vor citi pe bornele de pe porțiunea de Via Transilvanica adoptată de ATOS:

  • „A-ți aminti de Dumnezeu înseamnă a-ți aminti de viață, a nu-ți aminti de viață înseamnă a muri.” (Sf. Teotim de Tomis)
  • „Nu cunosc o școală mai bună decât călătoriile.” (Michel de Montaigne)
  • „Natura este o liră uriașă la care cântă Poetul.” (Victor Hugo)
  • „În noi se află lumina naturii și această lumină este Dumnezeu.” (Paracelsus)
  • „Natura este doar denumirea unui efect, a cărui cauză este Dumnezeu.” (William Cowpe)
  • „Universul mă încurcă și nu pot gândi măcar c-ar putea exista ceasul fără un Ceasornicar.” (Voltaire)
  • „Natura îl ascunde pe Dumnezeu, dar nu de oricine.” (Goethe)
  • „Munca intelectuală stăruitoare și studiul Naturii lui Dumnezeu sunt îngerii care mă vor călăuzi de-a lungul tuturor vicisitudinilor vieții ăsteia, aducându-mi alinare, tărie și o rigoare de neabătut.” (Albert Einstein)
La finele lunii mai 2022, Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni a inspectat porțiunea asumată din traseul cultural Via Transilvanica. Foto credit: Facebook / ATOS – Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni

Printr-un parteneriat de colaborare cu Asociaţia Tăşuleasa Social, care a demarat acest proiect, Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni a adoptat porțiunea dintre Mănăstirea Putna și Mănăstirea Sucevița (de la Kilometrul 5 până la Kilometrul 13 ale Via Transilvanica).

„Vă îndemn să parcurgeţi traseul Via Transilvanica, aşa cum şi noi am făcut-o, pornind de la Mănăstirea Putna, unde sunt Moaştele Sfinţilor Ştefan cel Mare, Iacob Putneanul, Sila, Paisie şi Natan, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate!” a mai transmis Părintele Justinian-Remus A. Cojocar.


Via Transilvanica leagă Mănăstirea Putna de fluviul Dunărea, până la Drobeta-Turnu Severin. Traseul  străbate următoarele regiuni istorice și culturale: Bucovina, Ţinutul de Sus, Terra Siculorum, Terra Saxonum, Valea Mureşului, Terra Daco-Romana şi Valea Cernei.

Traseul are în total 1.200 de kilometri și trece prin judeţele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin şi Mehedinţi.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).