La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a aparut lucrarea Atitudinea Bisericii Ortodoxe fata de incinerare, semnata de Pr. prof. dr. Nicolae D. Necula.

În Introducere autorul precizeaza:

„Problema incinerarii nu este noua în scrisul teologic si în discutiile oamenilor Bisericii. Ea a mai constituit subiect de dezbatere si tema pentru studii, mai ales atunci când incinerarea a fost reintrodu­sa în practica legata de ultimele eveni­mente din viața omului, ca atitudine fața de trupurile celor raposati. Preocupari fața de incinerare și atitudini fața de acest fenomen au început a fi exprimate oda­ta cu Revolutia franceza din 1789, care aducea cu sine ateismul și libertatea exagerata a omului, promovând o serie de idei potrivnice crestinismului, între care și incinerarea. De asemenea, construirea primului crematoriu uman la Milano, în 1874, urmata de altele în diferite orase ale Italiei si ale altor tari, a adus dupa sine o întreaga literatura favorabila sau ostila incinerarii (Dintre aceste lucrari, amintim urmatoarele: A. WITSCH, Cristliches Grobe und Feuerbestatung, München, 1929, 43pp.; E. VALTON, „Crémation", în: Dictionnaire de Théologie Catholique; A. VACANT, E. MANGENOT, E. AMAN (eds), 3, 2, Librairie Letonzey et Ané, Paris, 1923, col. 2310 - 2323; I. BESSON, Dictionnaire Apologétique de la Théologie Catholique, A. D'ALLÉS, Gabriel BAUCHESNE (eds), Paris, 1925, col. 627-643).

În teologia româneasca, literatura legata de incinerare a aparut abia dupa construirea primului crematoriu uman, „Cenusa”, în capitala României, în 1928. Atunci, profesori de teologie, renumiti și bine informati, au scris studii care au ramas normative pentru teologia româ­neasca si pentru atitudinea Bisericii fata Atitudinea Bisericii Ortodoxe fata de incinerare (N. COTOS, „Încenusarea si înmormântarea”, în: Candela, XXXVI (1925), 1-2, pp. 49-59, 114-124, 409-416; Pr. I. Popescu-Malaiesti, „Ardem sau îngropam mortii?”, în: România Mare, Bucuresti, 1931, p. 43). Tema a fost preluata mai târziu (Pr. Dr. Vladimir Prelipceanu, „Incinerarea mortilor si teologia ortodoxa”, în: Studii Teologice, XIV (1962), 7-8, pp. 414-428; Pr. Vladimir Prelipceanu, „În legatura cu incinerarea mortilor”, în: Biserica Ortodoxa Româna, LXXXV (1967), 11-12, pp. 1189-1193), dar cu o atitudine mai toleranta fata de acest fenomen, întrucât regimul comunist ateu nu ar fi permis o exprima­re categorica fata de incinerare, pe care o încuraja. Dupa Revolutia româna, din 1989, când libertatea de exprimare a devenit un drept real al oamenilor, am scris un articol pe aceasta tema unde am ara­tat, pe scurt, punctul de vedere al Bisericii noastre fata de aceasta problema (Pr. Nicolae D. Necula, „Este permis sa se sa­vârseasca slujba înmormântarii si a soroacelor de pomenire celor care se incinereaza”, în vol. Traditie si înnoire în slujirea liturgica, 1, Ed. Episcopiei Dunarii de Jos, Galati, 1996, pp. 265-268). În anul 2012, a aparut traducerea în limba româ­na a cartii unui reputat profesor stra­in, convertit la Ortodoxie, care trateaza, într-un capitol special, despre incinerare (Jean-Claude Larchet, Sfârsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neînfruntat, în pace..., Ed. Basilica, Bucuresti, 2012, pp. 301-342. Lucrarea cuprinde bibliografie adusa la zi).

Însa, întrucât incinerarea este un fe­nomen destul de extins si în tara noastra, iar credinciosii nu stiu care este atitudinea Bisericii fata de aceasta, cerând slujitorilor Bisericii sa oficieze slujba înmormântarii pentru cei care se incinereaza, am considerat necesar sa prezint câteva lamuriri în legatura cu aceasta practica si cu atitudinea Bisericii fata de ea”.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 902

Id: 35771

Data: Nov 22, 2013

Imagine: