Romanii ortodocsi din Scandinavia la ceas de bilant

Membrii Adunarii Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord s-au întrunit joi, 21 noiembrie 2013, în sedinta de lucru, sub presedintia Preasfintitului Episcop Macarie, la Aalborg, Danemarca, în biserica Parohiei Ortodoxe Române „Intrarea în biserica a Maicii Domnului“ si „Sfintii Ierarhi Pahomie de la Gledin si Ioan de la Râsca si Secu, Episcopii Romanului“.Preotii si delegatii parohiilor din cadrul episcopiei, reuniti în jurul arhiereului, au avut bucuria de a se ruga la Sfânta Liturghie si slujba de Te Deum care au precedat lucrarile Adunarii Eparhiale. Membrii Adunarii Eparhiale au luat act cu multumire catre Milostivul Dumnezeu de lucrarea misionara, pastorala, administrativa si sociala realizata în anul precedent în Episcopia Ortodoxa Româna a Europei de Nord. Cunoscând activitatea pastorala si misionara din fiecare parohie, ierarhul a prezentat bilantul întregii eparhii, informeaza Biroul de presa al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.Amintindu-se de jertfa înaintasilor, a fost evocat parintele Alexandru Ciurea, care în anul 2012 a fost comemorat în mod deosebit cu prilejul centenarului nasterii sale, Episcopia Ortodoxa Româna a Europei de Nord organizând la 16 noiembrie 2012, în Bucuresti, împreuna cu Facultatea de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul“, sesiunea de comunicari stiintifice „Centenar Alexandru Ciurea (1912-2012)“. Totodata, au fost pomeniti atât la slujba, cât si la lucrarile Adunarii Eparhiale, preotii trecuti la cele vesnice în cursul anului 2012: parintele Andreas Thulesius de la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Visby, Suedia, si parintele profesor Ştefan Sandu din Bucuresti, slujitor în Suedia în anii 1976-1981.În continuare, a fost prezentata starea economica a eparhiei concluzionând ca, desi sunt multe greutati financiare, frumoasa misiune pastorala trebuie continuata si amplificata. Solidaritate cu românii aflati în nevoi din tara - mamaÎn cadrul sectorului social-filantropic au fost prezentate activitatile mai multor parohii, între care au fost amintite proiectele: „Picatura de jertfa care rascumpara oceanul nepasarii“, proiect în cadrul caruia s-au organizat colecte în bani, medicamente si produse pentru ajutorarea unor familii sarace din România; „O familie parohiala pentru fiecare“, activitate care angajeaza pe credinciosii parohiei sa ajute benevol o serie de copii orfani din România, fiind mentionat în acest sens parteneriatul dintre Parohia Ortodoxa Româna din orasul suedez Borås si Centrul de plasament din Lupeni, judetul Hunedoara; „Agapa fratelui“, actiune duminicala de colectare a alimentelor necesare pentru cantina sociala, desfasurata în biserica dupa Sfânta Liturghie; „În pace sa iesim“, misiune ce angajeaza pe credinciosi în vizitarea celor bolnavi si singuri, împartasindu-le din pacea, bucuria si lumina pe care tocmai au primit-o la Sfânta Liturghie. De asemenea, si în 2012 s-a derulat proiectul pastoral-social „Consolidarea familiei“ pentru sustinerea valorilor familiei crestine în societatea secularizata, dupa cum se arata în comunicatul remis de Biroul de presa al eparhiei.Pe plan cultural, s-au organizat mai multe conferinte, întruniri si simpozioane, unele dintre acestea fiind în colaborare cu alte institutii din tarile scandinave. Pe toate acestea episcopul le-a încurajat si o parte le-a sustinut personal, iar preotii s-au implicat în organizarea si gazduirea lor, an de an, crescând interesul atât al preotilor, cât si al credinciosilor, în special al tinerilor pentru astfel de manifestari culturale. Revista eparhiala „Candela Nordului“, editata bilingv, în româna si în engleza, a devenit o emblema pentru eparhie, conturându-si un stil apreciat nu numai de enoriasii episcopiei, dar si de persoane din afara.Bogate activitati cu tineriiTinerii din Centrul pentru tineret „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“, pe lânga implicarea lor în viata liturgica, misionara si filantropica, au finalizat alte câteva proiecte în anul 2012, în atelierele de pictura, vitraliu, broderie si sculptura. Desigur, cel mai mult s-au implicat în organizarea taberelor în tarile scandinave, dar si, în special, a taberei de la Manastirea Caraiman din Arhiepiscopia Bucurestilor, unde au fost invitati sa le vorbeasca Preasfintitul Episcop Macarie si câtiva parinti din tara. Centrul de pelerinaj „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodesti“ a organizat mai multe pelerinaje: la sfintirea picturii bisericii românesti din orasul suedez Malmö, la aniversarea împlinirii a 20 de ani de la târnosirea bisericii românesti din orasul suedez Göteborg, la hramurile parohiilor din eparhie si la hramul episcopiei si alte câteva pelerinaje la sfintii vindecatori din Grecia si din România. Dupa ce a fost prezentat bilantul pe anul 2012, Preasfintitul Parinte Macarie a multumit Atotmilostivului Dumnezeu si colaboratorilor sai, atât clerici, cât si mireni, care prin implicarea lor au facut posibile aceste realizari. Prezentarea bilantului a fost prin ea însasi un imbold pentru cei ce s-au angajat si pe anul 2013 în proiectele deja începute. Între acestea pot fi amintite lucrarile de amenajare interioara a noilor biserici de zid, cumparate de la comunitatile luterane, pe seama parohiilor românesti din Herning-Ikast (Danemarca) si Jönköping (Suedia), si finalizarea lucrarilor de santier la bisericile românesti de lemn din Stockholm (cartierul Brädang) si Sölvesborg, Suedia, unde fundatia noii biserici a fost finalizata, fiind sfintita de Episcopul Macarie la 10 noiembrie 2013. Centrul pentru tineret „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ are în derulare pentru anul 2013, pe lânga cele amintite, spre exemplu, întruniri catehetice, tabere, dar si concerte sustinute de Grupul coral „Credo“ al episcopiei atât în biserici si institutii culturale, cât si în asezaminte sociale si spitalicesti.Centrul de pelerinaj „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodesti“ si-a îmbogatit proiectele pe 2013, unele deja realizate, cum ar fi pelerinajele închinate Sfintilor Împarati Constantin si Elena la bisericile si manastirile din România. Pelerinajul din luna februarie 2013, cu tinerii ortodocsi români, danezi, suedezi si norvegieni a fost încununat de un popas duhovnicesc pe Colina Patriarhiei Române, pelerinii având prilejul sa se închine si la sfintele moaste ale Sfintilor Împarati din Catedrala patriarhala si sa primeasca binecuvântarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul României. Revista „Candela Nordului“ începând cu anul 2012 a aparut în planul noii edituri „Felicitas“. La recomandarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, editura eparhiei poarta denumirea „Felicitas“ iar în primul plan editorial, pe lânga revista, au fost publicate carti ce doresc sa faca legatura între spiritualitatea si cultura româneasca si cea scandinava, între care, volumul de corespondenta al Arhiepiscopului suedez Nathan Söderblom cu personalitatile ortodoxe si volumul de studii dedicat Sfântului Împarat Constantin cel Mare, publicat în parteneriat cu editura Episcopiei Devei si Hunedoare. La Centrul eparhial din Stockholm se afla în derulare proiectul de punere în valoare a spiritualitatii si culturii românesti, prin constituirea unui fond etnografic ce cuprinde costume traditionale românesti, sub directa purtare de grija a Preasfintitului Episcop Macarie. Straiele stramosesti sunt îmbracate de credinciosi, si mai ales de tineri, aproape la toate evenimentele eparhiei. În cadrul activitatilor tineretului de la cercurile de etnografie si folclor au fost confectionate piese de port traditional, de împodobire a locuintei si a lacasului de închinare si s-au organizat cursuri de dansuri populare românesti.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 648

Id: 35775

Data: Nov 22, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).