Biserica Sfantul Spiridon din Oradea a fost sfințita

Biserica „Sfântul Spiridon” din cartierul Rogerius al Oradei a fost sfinţită duminică de doi ierarhi români.

Slujbei de sfinţire i-a urmat Sfânta Liturghie, ambele oficiate de Episcopul Sofronie al Oradiei şi Episcopul Siluan al Ungariei.

Biserica a fost construită între anii 2020-2021, în locul unei biserici de lemn care a deservit inițial Spitalul clinic de copii, fiind transformată în biserică de enorie în timpul Episcopului Ioan Mihălțan al Oradiei, Bihorului și Sălajului.

Interiorul bisericii este compartimentat pe două etaje, la nivelul superior existând și un paraclis închinat Sfântului Mare Mucenic Mina și Sfinților Martiri Brâncoveni.

Biserica se află la stadiul lucrărilor de împodobire a interiorului cu pictură, absida Sfântului Altar fiind deja finalizată. Pictura este executată în tehnica fresco.

În timpul Sfintei Liturghii, Episcopul Ungariei l-a hirotonit diacon pe teologul  Darius Herlaș.

Foto credit: Episcopia Oradiei

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 365

Id: 74980

Data: Oct 6, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).