Boboteaza la Dondușeni. Sa avem grija de haina sufletului nostru

„Să avem grijă de haina sufletului nostru”, a fost îndemnul Episcopului Antonie de Bălți în ziua de Bobotează marți, 19 ianuarie 2021, după calendarul iulian nerevizuit.

Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din oraşul Donduşeni apoi, afară, Slujba Aghesmei Mari. A fost pentru prima dată când, la Donduşeni, slujba Aghesmei Mari a fost oficiată de un ierarh, a menționat preotul paroh Roman Botezat.

La predică, PS Antonie a semnalat că atunci când prăznuim Botezul Domnului ne amintim şi de botezul nostru şi este o ocazie, în plus, să medităm la lucrarea Sfântului Botez în viaţa noastră.

„Botezul este pavăză şi acoperământ în viaţa creştinului. De aceea noi, ortodocşii, botezăm copii, pentru a-i aşeza sub protecţia Sfântului Duh din pruncie pentru toată viaţa. Prin botez suntem invitaţi la viaţa veşnică, suntem chemaţi să mergem către Împărăţia lui Dumnezeu”.

„Pentru întâlnirea cu Dumnezeu, la botez, ni se dă o haină luminoasă pe care noi avem datoria să o păstrăm curată toată viaţa. Dacă din anumite motive, cu voia sau fără voia noastră, această haină o întinăm, avem posibilitatea să o curăţim în taina Sfintei Spovedanii. Sfânta Taină a Pocăinţei este taina în care curăţim haina sufletului, îi redăm strălucirea de la botez şi refacem legătura noastră cu Dumnezeu”.

„Să avem grijă de haina sufletului nostru pentru că după starea ei vom fi primiţi în Împărăţia lui Dumnezeu”, a îndemnat PS Antonie.

Foto credit: Episcopia de Bălți

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 223

Id: 72506

Data: Jan 20, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).