Patriarhul Daniel a vorbit în Duminica a 26-a după Rusalii la Catedrala Patriarhală despre bogăție și sărăcie ca modalităţi prin care putem înainta pe calea mântuirii.
„Bogăția și sărăcia nu sunt un scop în sine. Ele sunt prilej de a ne apropia sau a ne îndepărta de Dumnezeu și de semeni”.
„Nici bogăția și nici sărăcia nu ne aduc mântuirea în sine, ci modul în care folosim bogăția și modul în care transformăm sărăcia materială într-o bogăție a sufletului prin credință, rugăciune și cultivarea virtuților”, a spus Preafericirea Sa.
Alături de Patriarhul României, la Sfânta Liturghie a slujit Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal.
”Bogăția nu este rea în sine
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat, în contextul citirii Evangheliei de la Ioan 12:16-21 aferentă acestei duminici, că „bogăția nu este rea în sine”, pentru că ea vine de la Dumnezeu.
„Bogatul nu este judecat aspru de Dumnezeu pentru că era bogat, pentru că bogăția lui a venit pe neașteptate de la Dumnezeu, ci este judecat pentru că nu a mulțumit lui Dumnezeu pentru bogăție și nu a dăruit săracilor nimic din ceea ce a avut el din belșug”.
Potrivit Preafericirii Sale, bogatul căruia i-a rodit ţarina din pilda Duminicii a 26-a după Rusalii a devenit un om lacom. Din cauza patimii lăcomiei, el a decăzut spiritual.
„Bogatul nu are niciun merit, pentru că rodirea țarinei pe neașteptate a fost o surpriză făcută lui de Dumnezeu ca să vadă cum se comportă când deodată recolta este atât de mare încât nu se aștepta”.
„El şi-a îngropat sufletul în cele materiale și prin aceasta el a decăzut din calitatea de ființă spirituală, cugetătoare, iubitoare de Dumnezeu și de semeni la nivelul ființei biologice care doar mănâncă, bea și se odihnește”.
Patriarhul a amintit de cuvintele dinspre finalul textului biblic, …vor cere de la tine sufletul tău, şi a subliniat că acestea implică ideea unei judecăţi, a unei evaluări a modului în care a fost trăită viaţa de fiecare om în parte.
„Evanghelia ne arată că moartea trupului are o semnificație spirituală. Ea ne desparte bunurile trecătoare ale acestei vieți”.
„Omul care a adunat averi materiale multe, dar nu a adunat lumină în sufletul său, va merge cu suflet gol, pustiu și întunecat în lumea cealaltă”, a explicat Părintele Patriarh.
Îmbogățirea în Dumnezeu
Pilda rostită de Mântuitorul Hristos se încheie prin versetul: „Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu” (Luca 12:21).
În acest context, Patriarhul a precizat cum ne putem îmbogăţi în Dumnezeu.
„Prin lumina credinței, a pocăinței, a gândurilor curate, a cuvintelor și a faptelor bune din iubire smerită și milostivă și această iubire devine lumina sufletului nemuritor care după moartea trupului merge în ceruri. De aceea, lumina din suflet nu o poate lua moartea”.
„Moartea doar desparte sufletul de trup, dar sufletul când se desparte de trup se limpezește și are conștiința tuturor faptelor și cuvintelor din timpul vieții pământești. De aceea, sufletele pot să plece întunecate sau luminate din viața aceasta, ori îmbogățirea cu darurile spirituale se face prin rugăciune, nevoință, post, săvârșirea faptelor bune, prin viață curată”.
Cei care nu au posibilităţi materiale prin care să vină în sprijinul aproapelui lor pot face milostenie din bogăția sufletului.
„Prin rugăciune pentru sănătatea și mântuirea semenilor. Gândul și cuvântul bun spus unui om care are nevoie de o încurajare”.
„O prezență lângă un om singur și uitat de rude este o faptă de milostenie, o vizită la un bolnav este o faptă de milostenie care nu costă bani, ci doar bunătate sufletească”, a spus Patriarhul Daniel.
În timpul Sfintei Liturghii, Patriarhul l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Alexandru Cantoriu, pe seama Catedralei Patriarhale.
Patriarhul s-a rugat lui Dumnezeu să-i dăruiască multă sănătate noului diacon şi familiei sale, dar şi tuturor credincioşilor care se roagă împreună cu slujitorii Catedralei Patriarhale.
Credincioşii au primit din partea Patriarhului României iconiţe cu Maica Domnului cu Pruncul Iisus Hristos.
Tot duminică la Sfânta Liturghie a fost citită Pastorala Sfântului Sinod la prima duminică a Postului Naşterii Domnului.
Mitropolitul Petru al Basarabiei a sfinţit vineri la Curtea de Apel Chişinău bustul juristului Vespasian Erbiceanu, primul preşedinte al instituţiei.
Lucrat în piatră de Cosăuți, monumentul a fost instalat în fața Curții de Apel la 19 octombrie 2019, informează .....
Data: Nov 18, 2019
În Duminica a 26-a după Rusalii, 16 noiembrie 2019, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfânta .....
Data: Nov 18, 2019
„Poate mai mult decât oricând acum trebuie să postim, pentru că țara este în derivă. E într-o derivă de iubire, într-o lipsă de iubire, de compasiune și de respect reciproc”, a transmis Părintele Constantin Necula la început de post prin intermediul
Data: Nov 18, 2019
Au trecut 116 ani de la nașterea Părintelui Dumitru Stăniloae. Cel mai mare dogmatist român a văzut lumina zilei în 16 noiembrie 1903 în Vlădeni, judeţul Braşov.
Părintele a fost o personalitate marcantă a teologiei ortodoxe româneşti, fiind profesor de teologie, .....
Data: Nov 18, 2019
Părintele Radu Preda este invitatul celei de a VI-a ediții a conferinței teologico-istorice anuale „Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste”,
Data: Nov 18, 2019
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud i-a îndemnat pe credincioșii care au participat la hramul Mănăstirii Neamț să mărturisească tuturor bucuriile primite de la Dumnezeu,
Data: Nov 18, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).