Corul bărbătesc „Cantus Domini” va susţine sâmbătă un concert caritabil pentru Irene Ecaterina, fiica Arhid. Mihail Bucă, Protopsaltul Catedralei Patriarhale, la Parohia „Parcul Călăraşi” din Capitală.
Concertul din 25 iunie, intitulat „Împreună pentru Irene”, va avea loc de la ora 18:00 în biserica parohiei bucureştene, situată pe Bd. Basarabia nr. 2.
În vârstă de trei ani, Irene se luptă pentru viaţa sa, întrucât a fost diagnosticată cu leucemie. Din nefericire, Irene are și sindrom Down.
Fetiţa urmează tratament cu citostatice la Institutul Clinic Fundeni, unde este însoţită de mama sa. În funcţie de cum decurge situaţia medicală, este posibil să aibă nevoie de tratament de specialitate şi în străinătate, care ar necesita fonduri consistente.
Arhidiaconul Mihail Bucă slujește la Catedrala Patriarhală din 1997, este fondatorul și dirijorul Grupului Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale și are cinci copii împreună cu soția sa, Daniela: Nicolae, Maria, Iustin, Anastasia și micuța Irene.
Donează şi tu!
Cei care sunt interesaţi să sprijine eforturile familiei de restabilire a sănătăţii fetiţei lor, au posibilitatea de a dona în următoarele conturi:
Banca: Banca Comercială Română (BCR)
Beneficiar: Constantin Irene Ecaterina
Cont RON: RO09RNCB0087171024460002
Cont EURO: RO79RNCB0087171024460003
Cont USD: RO52RNCB0087171024460004
Cantus Domini
Corul bărbătesc „Cantus Domini”, membru al Asociaţiei Naţionale Corale din România activează în cadrul Asociaţiei Culturale a Corului Bărbătesc Cantus Domini şi a primit distincții, medalii și premii la toate concursurile și festivalurile corale naționale și internaționale la care a participat.
Corul bărbătesc „Cantus Domini” a fost înființat la inițiativa unor tineri teologi iubitori de muzică. Fondatorul și dirijorul lui este Arhidiaconul Ștefan Constantin Răzvan, profesor de muzică la Seminarul Teologic Ortodox din București.
Citeşte şi:
- Copiii de la cercul de pictură din Hârtop își licitează lucrările pentru Irene Ecaterina, fetița Arhid. Mihail Bucă
- Arhid. Mihail Bucă, apel emoționant la rugăciune pentru copiii grav bolnavi internați alături de Irene Ecaterina
- Corul Evia al Parohiei Brâncuși a cântat pentru Irene, fiica Arhid. Mihail Bucă. Cum e viața familiei după diagnostic
- Nevoie de sprijin pentru Irene, fiica Arhidiaconului Mihail Bucă: fetița se confruntă cu o boală gravă
Foto credit: Facebook / Mihail Bucă
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 244
Id: 77159
Data: Jun 16, 2022
Imagine:
Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor susține la studii 100 de copii și tineri din județele Iași, Botoșani .....
Data: Jun 16, 2022
Colegiul Decanilor Facultăților de Teologie din Patriarhia Română s-a întrunit la Arad, lucrările desfășurându-se în perioada 14-15 iunie .....
Data: Jun 16, 2022
Simpozionul Internațional „The Significance of Theology in Today’s Society and Culture (Semnificațiile teologiei în societatea și cultura de azi)”
Data: Jun 16, 2022
Preasfințitul Părinte Ignatie a participat marți la întâlnirea semestrială a clericilor din Protopopiatele Vaslui, Bârlad și Huși. Episcopul .....
Data: Jun 16, 2022
Mitropolitul Iosif s-a alăturat sâmbătă celor peste 500 de români participanți la pelerinajul organizat anual la Cimitirul militar românesc din Soultzmatt de Parohia „Sf. Cosma și Damian” din Mulhouse, Franța. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru .....
Data: Jun 16, 2022
Studenții secției de Artă Sacră ((anii I și II)) a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia şi-au expus joi lucrările la Muzeul icoanei și al cărții .....
Data: Jun 18, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).