Capitală, indemn la hramul Bisericii Sf. Stelian: Chemați familia in jurul mesei și vorbiți despre Evanghelie

Credincioșii prezenți sambătă la hramul Bisericii „Sfantul Stelian” – Lucaci din centrul Capitalei au fost indemnați să nu revină la treburile casnice�imediatdupă Sfanta Liturghie, ci să aprofundeze textele ascultate.

„Chemați familia intreagă in jurul mesei și discutați despre ceea ce s-a citit la Evanghelia zilei”, a recomandat in predica sa Părintele Profesor Constantin Pătuleanu.

Profesorul Facultății de teologie ortodoxă din București a amintit cuvintele Mantuitorului „Cercetaţi Scripturile, că in ele aveţi viaţă veşnică!” și a spus că Hristos este „viața și lumina lumii și pe El trebuie să-L căutăm și să-L aducem in inimi”.

„Asta au făcut părinți isihaști rugători”, a spus preotul trecand la următorul indemn, acela de a-L cunoaște pe Dumnezeu cu adevărat prin rugăciunea autentică.

Biserica Lucaci deține de aproape trei secole un fragment din moaștele Sfantului Cuvios Stelian Paflagonul, cinstit ca ocrotitor al copiilor, al familiilor și vindecător al celor bolnavi.

La slujba de sambătă au participat foarte mulți copii și tineri, credincioși atat din București, cat și din imprejurimi veniți să cinstească moaștele Sfantului Stelian, a relatat pentru Trinitas TV preotul paroh Andrei Mihai Zaieț.

Foto credit: Pr. Ioan Dobrescu

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 215

Id: 77430

Data: Nov 28, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).