In Ziua Invierii Domnului, in Catedrala Arhiepiscopala din Ramnicu Valcea, a avut loc Slujba celei de a doua Invieri, cu citirea Sfintei Evanghelii in 12 limbi, oficiata de catre un sobor de preoti si diaconi de la parohiile din municipiu in frunte cu Inaltpreasfintitul Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, si Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului. Raspunsurile la strana au fost date de catre Corala Sfantul Antim Ivireanul a Catedralei Arhiepiscopale, informeaza arhiram.ro.La sfarsitul slujbei, Preasfintitul Parinte Emilian, a tinut un cuvant de invatatura in care a evidentiat adevarata semnificatie a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, explicand si simbolistica citirii Sfintei Evanghelii in cele 12 limbi.Dupa slujba grupul de copii Mireasma Zorilor , condus de studenta Elena Cuculici din parohia Nemoiu, com. Amarasti, protopopiatul Dragasani, jud. Valcea, a sustinut un frumos program de cantari religioase dedicate Invierii Domnului. La aceasta sfanta slujba savarsita in Catedrala Arhiepiscopala au participat numerosi credinciosi din municipiul Ramnicu Valcea si din imprejurimi, precum si reprezentanti ai autoritatilor locale si de stat.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 665
Id: 13295
Data: Apr 26, 2011
Imagine:
In a treia zi de Sfintele Pasti, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, Inaltpreasfintitul Parinte Epifanie, a facut mai multe vizite canonice si misionare in parohiile eparhiei. In cursul diminetii, ierarhul a oficiat Sfanta Liturghie in biserica filiei Naieni-Varf a parohiei buzoiene Prosca. .....
Data: Apr 26, 2011
Pe 18 aprilie 1930, in timpul Deniei Prohodului Domnului, biserica din lemn a Parohiei argesene Costestii Vechi ardea din temelii, 116 copii fiind mistuiti de flacari. Astazi, 26 aprilie, la cateva zile dupa implinirea a 81 de ani de la acele evenimente, Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, .....
Data: Apr 26, 2011
Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe a Gruparii Mobile de Jandarmi din Craiova a fost astazi, 26 aprilie, locul unui eveniment cu totul deosebit. Mitropolitul Olteniei, Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, a savarsit, aici, slujba Sfintei Liturghii, cu prilejul implinirii a 10 ani de .....
Data: Apr 26, 2011
La Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Blaj, sute de credinciosi au fost prezenti astazi, 26 aprilie, la Sfanta Liturghie oficiata de Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, informeaza TRINITAS TV. La slujba au participat foarte .....
Data: Apr 26, 2011
Moastele Sfantului Nectarie din Eghina (foto), Grecia, se afla, in aceste zile, pentru prima data in Bihor. Ele au fost aduse, luni, 25 aprilie, in a doua zi a Sfintelor Pasti, la Manastirea Sfanta Cruce de langa Oradea, unde vor ramane in toata Saptamana Luminata, dupa cum ne .....
Data: Apr 26, 2011
La Avrig, a treia zi de Pasti a adus si prezenta in mijlocul credinciosilor, a Inaltpreasfintitului Parinte Laurentiu, Mitropolitul Ardealului. Inaltpreasfintia Sa a savarsit Sfanta Liturghie in noua biserica Adormirea Maicii Domnului din orasul sibian, un lacas aflat, in prezent, in .....
Data: Apr 26, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).