O, preadorita iubire [agape], fericit cel ce te-a îmbrațișat pe tine, pentru ca niciodata nu va mai pofti sa îmbrațișeze în chip patimaș o frumusețe pamânteasca.Fericit cel înlanțuit de tine cu o dragoste [eros] dumnezeiasca, caci acela va tagadui lumea întreaga și, apropiindu-se de orice om, nicidecum nu se va întina.Despre iubire [agape]. Și care sunt caile și faptele barbaților duhovnicești. Și fericire a celor care au aceasta iubire în inima.Marturisirea nevredniciei propriiFraților și parinților, vreau sa va graiesc cele ce țin de fo¬losul sufletului și ma rușinez — martor mi-e Hristos, Adevarul! — de iubirea voastra cunoscându-mi nevrednicia. De aceea aș fi vrut sa tac pururea, cum știe Domnul, și în genere nici macar sa-mi înalț capul și sa vad fața de om, ca unul pe care conștiința îl osândește pentru ca întru totul cu nevredni¬cie am fost rânduit sa stau înaintea voastra a tuturor, ca unul ce cunoaște calea, eu, care nu cunosc nici macar cele ce sunt la picioarele mele și nici macar nu m-am atins înca de calea care duce la Dumnezeu. Prin urmare, nu mica întristare ma cuprinde pentru faptul ca eu, smeritul, am fost preferat sa va calauzesc pe voi, cei preacinstiți, pe care mai degraba eu însumi trebuia sa va am drept calauzitori, ca unul ce sunt cel din urma dintre toți și prin ani și prin vârsta, și înca nu am cuvântul faptuitor și care are marturie din viața mea spre a va îndemna și a va aduce aminte cele privitoare la legile și voia lui Dumnezeu, pentru ca și din cele de care vreau sa vorbesc știu ca n-am pus înca în lucrare nimic. Știu însa întocmai ca Domnul și Dumnezeul nostru fericește nu pe cel ce vorbește numai, ci pe cel care, înainte de a vorbi, și face [ceea ce vorbește], fiindca: „Fericit cel ce face și învața; acesta se va chema mare în împarația cerurilor" [Mt 5, 19]. Caci ascultând un asemenea învațator, ucenicii râvnesc sa-l imite și dobân¬desc folosul nu atât din cuvintele aceluia, cât sunt stârniți și siliți sa faca aceleași lucruri de faptele lui cele bune, lucru care nu știu sa se afle întru mine, caci nu știu nimic bun în mine însumi. Dar ma rog și va îndemn pe voi toți, iubiții mei frați, sa nu va uitați la viața mea împraștiata, ci la poruncile Domnului și la învațaturile Sfinților noștri Parinți; fiindca acei luminatori n-au scris nimic pe care mai întâi sa nu-l fi facut și facându-l sa nu-l fi înfaptuit.Sa mergem toți pe o singura caleAșadar, o singura cale sa ne fie comuna: poruncile lui Hristos, care ne duc la cer și la Dumnezeu. Caci deși Cuvântul [Scripturii] ne înfațișeaza cai diferite, dar negreșit se zice ca aceasta cale se scindeaza în mai multe nu dupa firea ace¬luia, ci dupa puterea și scopul fiecaruia. Fiindca începând de la lucruri și fapte multe și diferite, așa cum fiecare pleaca din locuri și cetați multe și diferite, ne grabim sa ajungem la un singur salaș: împarația cerurilor. Iar prin faptele și caile barbaților dupa Dumnezeu trebuie sa înțelegem ca sunt virtuțile duhovnicești, întru care cei ce au început sa umble trebuie sa alerge spre un singur scop, și anume ca, pornind din ținuturi și locuri diferite, sa ajunga, precum s-a zis, împreuna la o singura cetate: împarația cerurilor, și sa se învredniceasca sa împarateasca împreuna cu Hristos, devenind supuși ai unui singur împarat: Dumnezeu și Tatal. Înțelege, așadar, prin unica cetate — și nu mai multe — sfânta și nedesparțita treime a virtuților [credința, nadejdea și iubirea, 1 Co 13, 13] sau, mai degraba, pe cea dintâi dintre ele, chiar daca se numește și ultima, ca una ce este sfârșitul tuturor celor bune și este mai mare decât toate: iubirea, din care și întru care se întemeiaza toata credința [Ef3, 17; Col 1, 23] și se zidește nadejdea, și fara de care nu s-a alcatuit și nu se va alcatui în general nimic din cele ce sunt. Multe sunt numele ei, multe faptele ei, mai multe înca semnele, și înca și mai multe însușirile ei dum¬nezeiești, dar firea ei este una și de asemenea întru toate pri¬vințele de negrait pentru toți, îngeri și oameni, și chiar pentru orice alta creație necunoscuta poate noua. Neînțeleasa în ra-țiunea ei, neapropiata în slava, nepatrunsa în sfaturile ei, veșnica pentru ca este fara-de-început, nevazuta pentru ca e gândita, dar nu este înțeleasa. Multe sunt frumusețile acestui Sion sfânt și nefacut-de-mâna, pe care cine a început sa le vada nu se mai veselește de priveliștile sensibile, nu se mai alipește de slava lumii acesteia.Elogiul iubirii personificateÎngaduiți-mi pentru început sa vorbesc puțin cu ea, sa-i graiesc și sa-i închin dorul meu, cât îl am. Pentru ca, iubiții mei parinți și frați, de îndata ce mi-am adus aminte de frumusețea iubirii celei fara de prihana, deodata lumina ei s-a și aflat în inima mea și m-a rapit cu dulceața ei, am pierdut simțirile lucrurilor din afara ajungând cu totul afara din aceasta viața, și am uitat chiar și lucrurile pe care le am în mâna. Dar iarași, nu știu cum, ea s-a departat de mine și m-a lasat sa-mi plâng neputința.O, preadorita iubire [agape], fericit cel ce te-a îmbrațișat pe tine, pentru ca niciodata nu va mai pofti sa îmbrațișeze în chip patimaș o frumusețe pamânteasca.Fericit cel înlanțuit de tine cu o dragoste [eros] dumnezeiasca, caci acela va tagadui lumea întreaga și, apropiindu-se de orice om, nicidecum nu se va întina.Fericit cel ce a sarutat frumusețile tale și s-a desfatat de ele cu un dor infinit, caci acela se va sfinți sufletește de apa și sângele care preacurat ies din tine [In 19, 34].Fericit cel ce te-a îmbrațișat cu dorința, pentru ca acela se va schimba duhovnicește cu schimbarea cea buna și se va veseli sufletește, caci tu ești bucuria cea negraita.Fericit cel ce te-a dobândit, caci acela va socoti drept nimic toate comorile lumii, pentru ca tu ești cu adevarat bogația cea nedeșertata.Fericit însa, și de trei ori fericit, și cel pe care tu l-ai luat la tine, caci lipsit fiind de slava vazuta, va fi mai slavit decât toți cei slaviți și mai cinstit și mai respectat decât toți cei cinstiți.Laudat este cel ce te urmarește, și mai laudat cel ce te-a gasit și înca și mai fericit cel ce a fost iubit de tine, cel ce a fost primit de tine, cel ce a fost învațat de tine, cel ce s-a salașluit întru tine, cel ce a fost hranit prin tine cu hrana care este Hristos Cel nemuritor, Hristos Dumnezeul nostru.O, dumnezeiasca iubire, unde îl ții pe Hristos? Unde îl ascunzi pe El? De ce L-ai luat pe Mântuitorul lumii și te-ai departat de la noi? Deschide-ne și noua, nevrednicilor, ușa ta cea mica ca și noi sa-L vedem pe Hristos Cel ce a patimit pentru noi, și sa credem ca prin milostivirea Lui nu vom mai muri o data ce L-am vazut. Deschide-te noua tu, cea care te-ai facut Lui ușa la aratarea Sa în trup, cea care ai silit îndurarile cele bogate și nesilite ale Stapânului nostru sa poarte pacatele și bolile tuturor [In 1, 29; Mt 8, 17] și nu ne respinge pe noi zicând: „Nu va cunosc pe voi" [Mt 25, 12]. Fii cu noi, ca sa ne cunoști, caci suntem necunoscuți pentru tine. Salașluiește-te întru noi ca, pentru tine venind Domnul, sa ne cerceteze și pe noi, cei smeriți, întâmpinat fiind mai înainte de tine — fiindca noi suntem cu totul nevrednici —, ca sa ramâna vorbind puțin cu tine, și așa sa ne primeasca și pe noi, cei pacatoși, sa cadem la preacuratele Sale picioare, iar tu sa graiești cu El lucruri bune despre noi și sa mijlocești sa ne ierte noua datoria greșelilor, ca sa ne învrednicim prin tine a sluji din nou Lui, Stapânului, și sa fim purtați de grija și hraniți de El; caci a nu avea nici o datorie dar a pieri de foame și saracie duce cu puțin la o egala pedeapsa și osânda.Sa fim iertați de tine, sfânta iubire, și prin tine sa ajungem la desfatarea bunataților Stapânului nostru, a caror dulceața nimeni nu o va gusta decât prin tine. Fiindca cine nu te-a iubit cum se cade și n-a fost iubit de tine cum trebuie alearga poate, dar n-a apucat înca [7 Co 9, 24], iar tot cel ce alearga se îndoiește înca înainte de a sfârși alergarea. Dar cel ce te-a apucat pe tine sau a fost apucat de tine [Flp 3, 12] este negreșit sigur, pentru ca tu ești sfârșitul Legii [Rm 10, 4], tu ești cea care ma ocolești, care ma înflacarezi și de la o inima chinuita ma aprinzi de dor nesfârșit dupa Dumnezeu, dupa frații și parinții mei. Fiindca tu ești învațatoarea profeților, tovarașa de drum a apostolilor, puterea mucenicilor, insuflarea parinților și dascalilor [Bisericii], desavârșirea tuturor sfinților și rânduirea mea acum la slujirea de fața.Iubirea, semn distinctiv al ucenicilor lui HristosIertați-ma, fraților, ca m-am departat puțin de tema catehezei, însa dorul iubirii a facut aceasta. Fiindca mi-am adus aminte de ea și „s-a veselit inima mea" [Ps 15, 9 ș.a.], dupa cum zice dumnezeiescul David, și m-am întors spre un imn al minunilor ei. Așadar, rog și iubirea voastra sa o urmați pe cât va sta în putere și, alergând cu credința, sa o apucați și sa nu fiți înșelați nicidecum în nadejdile voastre. Fiindca toata osârdia și toata nevoința cu multe osteneli care nu ajunge la iubire în duh umilit [Ps 50, 19] e zadarnica și n-ajunge la nimic folositor. Caci în nici o alta virtute sau plinire a unei porunci a Domnului nu poate fi cunoscut cineva ca ucenic al Domnului, fiindca El zice: „întru aceasta vor cunoaște toți ca sunteți ucenici ai Mei, daca va iubiți unii pe alții" [In 13, 35]. Caci pentru ea s-a facut Cuvântul trup și s-a salașluit între noi [In 1, 14], pentru ea facându-Se om a rabdat de bunavoie Patimile cele facatoare-de-viața, ca faptura Lui cea plasmuita de El, adica pe om, sa o elibereze din legaturile iadului și, luând-o pe umeri, sa o înalțe la ceruri. Pentru ea au alergat Apostolii acea alergare fara odihna și, pescuind în toata lumea locuita cu cârligul și navodul cuvântarii, au scos-o din adâncul idolatriei și au mântuit-o ducând-o la limanul împarației cerurilor. Pentru ea mucenicii și-au varsat sângele ca sa nu piarda pe Hristos. Pentru ea de-Dumnezeu-purtatorii noștri parinți și dascali ai lumii și-au pus cu osârdie sufletele lor pentru Biserica cea soborniceasca și apostoleasca, iar noi, netrebnicii, am venit ca întâi-statatori la conducerea voastra, preacinstiții noștri parinți și frați, ca, imitându-i dupa putința întru toate pe aceia, toate sa le suferim și sa le rabdam pentru voi și sa le savârșim spre zidirea și folosul vostru, ca sa va înfațișam la masa Domnului jertfe desavârșite, arderi-de-tot cuvântatoare [Rm 12, 1]. Caci voi sunteți copiii lui Dumnezeu pe care mi i-a dat ca pe niște prunci Dumnezeu [Evr 2, 13], voi sunteți maruntaiele mele [Fil 12], ochii mei. Voi sunteți, vorbind apostolește, lauda mea [2 Co 1, 14] și pecetea învațaturii mele [7 Co 9, 2].Sa râvnim deci, iubiții mei frați întru Hristos, ca așa cum slujim întru toate, așa și prin iubirea unii fața de alții sa slujim lui Dumnezeu și celui pe care l-ați ales sa-l aveți în chip de parinte duhovnicesc — chiar daca sunt foarte departe de aceasta vrednicie —, ca Dumnezeu sa se bucure de înțelegerea și desavârșirea voastra și sa ma bucur și eu, smeritul, vazând încordata pururea spre mai bine înaintarea vieții voastre celei dupa Dumnezeu în credința în curație [1 Tim 4, 13], în frica de Dumnezeu, în evlavie, în strapungere și lacrimi, prin care omul launtric se curața și se umple de lumina dumnezeiasca și devine întreg al Duhului Sfânt în duh umilit și înfrânt și în cuget plecat, iar bucuria mea sa fie spre binecuvântarea voastra și adaos de viața nestricata și fericita în Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia fie slava în veci. Amin.(Articol preluat de pe site-ul doxologia.ro)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 726

Id: 38748

Data: Mar 12, 2014

Imagine: