Heliportul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti a fost inaugurat marţi, 3 decembrie. Este dedicat în totalitate îngrijirii medicale de urgenţă a pacientului aflat în stare critică.
Platforma heliportului are o structură metalică formată din rigle tip grinzi din oţel şi stâlpi zăbreliţi, este dotată cu jgheaburi şi plase de siguranţă, cu instalaţie electrică de balizaj, cu marcaje luminoase, cu echipamente de salvare, protecţie şi de stingere a incendiilor.
Adriana Nica, managerul spitalului, a declarat pentru Agerpres că inaugurarea reprezintă „o premieră nu numai pentru Spitalul Universitar, ci şi pentru pacientul critic care are nevoie de îngrijiri medicale de înaltă specialitate la spitalul nostru, dar şi la alte spitale din Bucureşti”.
Prin intermediul heliportului se scurtează foarte mult durata transportului şi, în funcţie de patologia bolnavului, cu cât este diagnosticat mai rapid şi începe terapia ţintită, şansele de supravieţuire cresc.
„Dacă anterior execuţiei acestui heliport, elicopterele SMURD aterizau în diferite zone din Bucureşti, din zona respectivă pacientul era transferat către un spital de urgenţă din Bucureşti. Ştiţi şi dumneavoastră, traficul este destul de îngreunat, şi atunci timpul se scurgea în defavoarea pacientului”.
„Cred că cel puţin cu 30 de minute se scurtează timpul în care pacientul poate să fie îngrijit şi să i se acorde îngrijirile de care are nevoie la Camera de gardă”, a spus Adriana Nica.
Elicopterele medicale vor beneficia de două culoare de zbor, inclusiv pe timp de noapte.
Pacienţii vor fi transportaţi direct în Unitatea de Primiri Urgenţe cu ajutorul unui lift şi al unui culoar suprateran.
Primul zbor cu elicopterul SMURD a fost efectuat în data de13 noiembrie pentru calibrarea dispozitivelor de aterizare pe timp de noapte pe heliportul instituţiei medicale.
Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB)
SUUB este unul dintre cele mai mari spitale de urgență din România care are în structura sa peste 45 de secții și compartimente în specialitățile medicale și chirurgicale.
Anual sunt îngrijiți peste 55.000 de bolnavi în spitalizare continuă, peste 60.000 de bolnavi în spitalizare de zi, iar consulturile în UPU și Ambulatoriul integrat depășesc pe an 300.000 de pacienți.
Activitatea medicală intensă este una integrată cu activitatea didactică, de cercetare și științifică, iar prin numărul mare de cadre didactice universitare cu o pregătire înalt specializată SUUB reprezintă un important centru de pregătire pentru medicii rezidenți, pentru studenții UMF Carol Davila București , dar și pentru pregătirea asistenților medicali.
Foto credit: SUUB
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 283
Id: 68434
Data: Dec 3, 2019
Imagine:
Peste 50 de tineri au participat luni, în biserica Parohiei Sf. Ev. Ioan din Capitală, la o sesiune de informare antidrog organizată de Protoieria Sector 4 Capitală.
Sesiunea a fost susținută de comisarul Ștefan-Cristian Burtan, conducătorul Centrului Regional de .....
Data: Dec 3, 2019
De sărbătoarea Sfântului Cuvios Gheorghe, cel care a condus vreme de 25 de ani Mănăstirea Cernica, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a instalat pe noul stareț al așezământului monahal.
Instalarea a avut loc la finalul Sfintei Liturghii. Preasfinția Sa l-a .....
Data: Dec 3, 2019
Episcopul Macarie al Europei de Nord a lansat un nou apel la rugăciune pentru situația gravă în care se află medicul român Camelia Smicală și cei doi copii ai ei aflați în custodia statului .....
Data: Dec 3, 2019
Stavrofora Irina Pîntescu, prima stareță a Mănăstirii Voroneț de după 1989, a fost distinsă marți cu o diplomă de excelență oferită din partea Prefecturii Suceava.
Ceremonia a avut loc în ședința Colegiului Prefectural, informează
Data: Dec 3, 2019
Basilica Travel te invită să petreci sărbătoarea Sfintei Filofteia la Curtea de Argeș într-un pelerinaj de o zi numai bun pentru acest final de săptămână, cu plecare din București.
Dacă ai ratat pelerinajul de Sărbătoarea Sfântului Dimitrie, la care Sfânta Filofteia .....
Data: Dec 3, 2019
Cea mai vârstnică persoană dintr-un sat situat pe raza județului Alba a împlinit de Ziua Națională a României 100 de ani, informează
Data: Dec 3, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).