Centrul de zi Sf. Sofia din Capitala a implinit 10 ani

Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia” din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor a aniversat vineri, 11 februarie 2022, un deceniu de activitate în beneficiul copiilor proveniți din familii defavorizate.

„Se împlinesc zece ani de când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oferea binecuvântarea sa copiilor și personalului centrului. În zece ani, un copil se formează, deschide ochii, dar își deschide și inima spre Universul Cunoașterii. Ne-am deschis inimile spre bucuria de a dărui, spre bucuria de a fi prezenți la nevoile firești ale copiilor, dar și noi înșine ne-am îmbogățit și am crescut duhovnicește”, a declarat pentru Basilica.ro Laura Irimia, coordonatorul centrului.

La evenimentul aniversar de vineri, copiii au fost vizitați de profesorul Sorin Albu de la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca împreună cu fiica sa, Xenia Albu.

„Au interpretat deosebite cântări bizantine și ne-au bucurat sufletul cu minunate învățături duhovnicești. În urmă cu 8 ani, domnul profesor a pictat trapeza centrului, la absolvirea examenului de autorizare a pictorilor bisericești”, a amintit Laura Irimia.

Din cadrul sărbătorii nu au lipsit rugăciunile de mulțumire. Slujba a fost oficiată de părintele spiritual al centrului, Pr. Jenică Danțiș.

Cu ocazia aniversării, coordonatorul centrului, Laura Irimia, a transmis mulțumiri părinților Ionuț Tutea-consilier social, Jenică Danțiș și Cosmin Pristavu. De asemenea, copiii le sunt recunoscători tuturor voluntarilor, colaboratorilor și sponsorilor, precum și întregii echipe a centrului.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).