Centrul pentru persoane fara adapost Sf. Vasile din Craiova și-a prezentat raportul de activitate

Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei a prezentat, la început de nou an, raportul de activitate pe anul trecut al Centrului Social de Urgență pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile”.

Raportul a fost prezentat într-o conferință organizată la sediul din Craiova al organizației. Întâlnirea a fost moderată de Pr. Adrian Stănulică, Președintele Asociației Vasiliada.

Centrul a avut 92 de beneficiari care au primit servicii sociale, medicale, de asistență psihologică (inclusiv consiliere individuală și de grup) și spirituală.

45 persoane au beneficiat de consiliere socială, 47 de consiliere și mediere profesională, iar 69 au primit îndrumare pedagogică.

9 persoane au fost reintegrate profesional, 24 au fost ajutate să obțină documente de identitate și de stare civilă și 7 persoane au fost reintegrate social prin găsirea unei locuințe.

Centrul social pentru persoane fără adăpost «Sfântul Vasile» oferă servicii de cazare, asistență socială, asistență și suport specializat în vederea reintegrării sociale, asistență medicală prin parteneriate cu policlinici private. Beneficiarii primesc servicii medicale chiar dacă nu sunt asigurați.

Cazarea este acordată pentru o perioadă de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire, timp în care echipa multidisciplinară a Centrului urmărește ieșirea din situația de criză a beneficiarului și reintegrarea sa socio-profesională.

„Prin serviciile acordate în cadrul proiectului s-a avut în vedere asigurarea găzduirii provizorie, până la ieșirea din situația de criză, și reducerea treptată a gradului de excludere socială pentru această categorie de persoane dezavantajate”, explică Arhid. Sorin Pârvănescu, Coordonatorul Centrului Social „Sfântul Vasile”.

În perioada sărbătorilor de iarnă, centrul a primit mai multe donații de la Asociația Hinsehen und Helfen, care oferă ajutoare umanitare de două ori pe an.

„Colaborăm foarte bine cu Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului Craiova. Pe această cale doresc să mulțumesc conducerii acestei instituții, pentru disponibilitatea și sprijinul pe care îl avem permanent în vederea rezolvării problemelor apărute”, a mai spus Arhid. Sorin Pârvănescu.

„Prin acest parteneriat putem ajuta mai multe persoane și familii dezavantajate social din municipiul nostru.”

Centrul funcționează în baza unui parteneriat încheiat între Asociația Vasiliada, Primăria Municipiului Craiova și Arhiepiscopia Craiovei și a fost finanțat prin Proiectul „Subvenție Legea 34/1998”, cu fonduri de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj.

Foto credit: Asociația Vasiliada

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 280

Id: 75862

Data: Jan 10, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).