Cipru: Un volum despre Sf. Lazăr va fi lansat in biserica romanească din Nicosia

In biserica romanească „Sf. Pavel” din Nicosia, Cipru, va fi lansată in ziua de 21 mai lucrarea „Lazăr, prietenul Domnului Iisus Hristos”.

Evenimentul va avea loc după Slujba Acatistului Sfinților Impărați Constantin și Elena, de la ora 10:00, in lăcaşul de cult situat in zona Agios Dometios din capitala Ciprului.

După prezentarea cărții, va urma o recepție la care vor participa toţi cei prezenţi.

Volumul este semnat de Daniela Iacob din Piatra Neamţ, aflată la a 18-a carte tipărită.

Cipru este ţara in care a venit Sfantul Lazăr, de frica iudeilor, după invierea sa din morţi de către Mantuitorul Iisus Hristos. Sfantul Lazăr a mai trăit in Cipru, in Larnaca, timp de 30 de ani.

Daniela Iacob, autoarea lucrării, este profesoară de pian și canto – muzică religioasă la Centrul pentru Cultură și Arte din Piatra Neamț. Drumul credinței personale a inceput prin cantările Sfintei Liturghii. Fiind mai intai coristă – soprană, apoi dirijor de cor liturgic pe patru voci, timp de 15 ani la Biserica „Sf. Gheorghe” din Piatra Neamț.

Volumul „Lazăr, prietenul Domnului Iisus Hristos” este bestseller-ul autoarei.

Foto credit: Facebook / Comunitatea Ortodoxă Romană din Nicosia – Cipru


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 201

Id: 78272

Data: May 9, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).